Linkuri accesibilitate

Marai este unul dintre marile spirite pe care le-a dat Europa de Est, care s-a pus de-a curmezişul istoriei.



Tristă ironie a sorţii: să interzici, în semn de protest, publicare cărţilor tale în ţara natală (Ungaria), tocmai ocupată de sovietici, şi să te sinucizi la vârsta de 89 de ani, undeva-n America, cu puţin timp înainte de căderea comunismului în Republica Populară Maghiară! Sandor Marai este unul dintre marile spirite pe care le-a dat Europa de Est, alături de Gombrowicz, Kundera, Milosz, Kadare ş.a., care s-a pus de-a curmezişul istoriei – chezăşie că nu tot omul e supt vremi.


Cartea la pachet cu Emil Galaicu-Păun: Sandor Marai, Turneu la Bolzano



Pasionantă, lectura Turneu-lui la Bolzano, Curtea Veche, 2008, şi nu doar că Giacomo pare să fie „copiat” după renumitul Casanova, ci fiindcă – stilul fiind omul – se dă la cetit mai abitir ca celebrul personaj la aventuri galante! Abia evadat din temniţa veneţiană, iată-l surprins dormind în camera hanului „Cerbul” din Bolzano: „– Un bărbat! Acest răspuns le determină pe femei să mediteze pentru câteva clipe. Vestea (…) era stupidă, dar în acelaşi timp extraordinară şi terifiantă. Un bărbat, Doamne, Dumnezeule!” Şi cât de principial deosebită e reacţia acestuia, când se trezeşte cu juna Tereza pe genunchi: „Ea să fie aia?... Dar deja ştia că nu fata asta e aia, mai exact nici asta nu e aia, mai exact şi asta e aia”. Cine nu s-ar fi topit la auzul acestor vorbe: „Sunt aici, am de-a face cu tine, poftim”?!

Toate bune şi frumoase atât timp cât lucrurile rămân pe terenul acţiunii; or, personajul nostru e un scriitor, iar „scrisul e un lucru magnific, ceva ca şi puterea”. Nu pentru că ar fi sedus cutare sau cutare ducesă este închis Giacomo, ci fiindcă este aşa cum este; or, „e mai mult şi mai greu să fii cineva decât să faci ceva”.

Formidabil, felul în care Sandor Marai îşi zugrăveşte, dintr-o tuşă, personajele: „Unul dintre ei (zaraful – nota mea) percepea lumea numai în măsura în care aceasta putea fi luată amanet, celălalt (Giacomo – n. m.) voia să ia viaţa credit, fericirea, frumuseţea, tinereţea, iar mai presus de toate, banii, drept un accesoriu al vieţii”.

De-acum încolo, se reînnoadă povestea de dragoste dintre Giacomo şi Francisca, alias contesa de Parma; dar fiindcă „pentru o inimă pură şi pudică scrisul e cea mai mare obscenitate”, las loc acţiunii!
30 mai ’11
XS
SM
MD
LG