Linkuri accesibilitate

La sfîrșit de săptămînă, Valentina Ursu discută cu militari din R. Moldova.



De 63 de ani a început istoria pacificatorilor ONU. Prima misiune a pacificatorilor Organizaţiei Naţiunilor Unite a fost înfiinţată în 1948, când Consiliul de Securitate ONU a aprobat detaşarea unui contingent de observatori militari în Israel pentru monitorizarea relaţiilor dificile între Israel şi ţările arabe vecine. De atunci şi până în prezent au fost desfăşurate 63 de operaţiuni de stabilire şi menţinere a păcii pe tot globul pământesc. La 29 mai Republica Moldova, de rând cu alte state, va marca Ziua pacificatorului Organizaţiei Naţiunilor Unite.

- „Cunosc într-o măsură oarecare ce este o misiune internaţională, ce este frica, spaima, chestiuni de securitate, loc străin, loc necunoscut. Mîine să fie spus: da, am plecate.”

- „Cei mai mulţi, care doresc pacea, sunt militarii. Noi suntem structura principală, care însăşi aduce pacea. Prin coordonare, cooperare cu unele structuri civile, ş.a.m.d. Rolul nostru ca militari în promovarea păcii şi în menţinerea păcii e primordial.”

O emisiune, așadar, cu şi despre observatorii moldoveni în misiunea ONU de menţinere a păcii.

La sfîrșit de săptămînă cu Europa Liberă și Valentina Ursu


Participarea Armatei Naţionale la operaţiunile şi misiunile internaţionale de menţinere a păcii este reglementată de legislaţia naţională. Începând cu anul 1999 militarii moldoveni au participat sub egida OSCE la diferite misiuni – în Cecenia, Macedonia, Cosovo şi Georgia. De opt ani însă ofiţerii Armatei Naţionale participă în calitate de observatori sub egida ONU în Sudan, Liberia, Coasta de Fildeş şi alte state afectate de conflicte armate şi războaie civile.

Liberienii se pregătesc pentru alegeri prezidenţiale în acest an. Conflictul armat în Liberia pare să fi fost terminat. Infrastructura ţării a fost distrusă în urma acelui război civil devastator, ce a durat 14 ani. Locotenent-colonel Vasile Croitoru, care desfăşoară mandatul de observator militar în Liberia, ne vorbeşte de la faţa locului.

Lt. col. Vasile Croitoru în misiune alături de Anatol Zavtur

Vasile Croitoru: „Pentru 23 august este planificată desfăşurarea unui referendum, după care vor urma alegerile prezidenţiale. Avem experienţa Coastei de Fildeş, după alegerile din noiembrie cu regret s-a întors în război civil şi este hotar între Liberia şi Coasta de Fildeş.

Mulţi ex-combatanţi, care cândva au luptat în Liberia, au profitat de ocazia de a merge încolo şi de a lupta pentru profit, a face bani. După ce situaţia s-a normalizat, ei sunt urmăriţi acolo şi fug înapoi. Deci, avem problema cu insurgenţii şi cu traficul de arme la hotar. Sunt careva probleme, dar misiunea noastră este de a menţine ochii şi urechile deschise.”

Europa Liberă: Pericolele te pândesc la fiecare pas?

Vasile Croitoru:
„Trebuie să te protejezi ca pericolul să nu te pândească. Din punctul de vedere al localnicilor, oamenii internaţionali, şi mai ales omul alb e ceva bogat. Pentru
Misiunea de pace moldovenească în Coasta de Fildeș

dânşii asta e posibil de a-l ataca şi a-l prăda, deoarece 86 de procente din populaţia locală nu sunt angajaţi în câmpul muncii, nu sunt plătiţi, săraci lipiţi pământului. A vedea un om alb undeva în junglă pentru dânşii apare anume posibilitatea de a pune mîna pe o sumă careva de bani. Dacă intri cu dânşii în conversaţie, ei sunt destul de prietenoşi, însă niciodată nu poţi să fii încrezut că nu te paşte careva primejdii. Atacul asupra unor sau altor persoane este destul de răspândit şi avem cu regret cazuri unde se întrebuinţează şi armele de foc.”

Europa Liberă: Aţi spus: în multe cazuri găsiţi limbaj comun cu localnicii. Asta ce înseamnă? Că ei au încredere în Dumneavoastră, în forţa de a menţine pacea acolo?


Vasile Croitoru: „Da, au încredere şi speră. 14 ani de război civil a dus ţara la distrugere totală, colaps al economiei.”

Europa Liberă: Şi ce înseamnă distrugere? Ce vedeţi acolo că e distrus?

Vasile Croitoru:
„Tot absolut, până şi căile ferate, podurile, clădirile, toată infrastructura ţării a fost distrusă, furată, delapidată şi vândută. Doar ultimii un an şi jumătate-doi, datorită faptului că Misiunea în Liberia este cu succes, succesul este vădit, companii internaţionale deschid careva business şi apar investitori. 14 ani de război, timp când trebuiau copiii să umble la şcoală, ei ori purtau arme, ori erau ascunşi prin păduri de frică şi de spaimă să nu fie prinşi de insurgenţi sau rebeli.”

Europa Liberă: Cuvântul de pe limba lor cel mai frecvent e cuvântul război?

Vasile Croitoru:
„Da. Frică, spaimă, psihoze. Războiul s-a terminat, slava Domnului, lumea s-a întors la viaţa paşnică.
Printre africani

Vedem pe străzi mulţime de copiii. Vârsta medie e 26 de ani, oameni bătrâni nu-s.”

Europa Liberă: Domnule Croitoru, sunteţi convins că Republica Moldova trebuie să participe la operaţiuni de menţinere a păcii sub mandat internaţional?

Vasile Croitoru:
„Anume cuvântul trebuie este cel mai potrivit. Noi trebuie să lărgim prezenţa noastră. Mult înseamnă educarea ofiţerilor noştri la nivel de conlucrare cu Statul major, sau în echipă internaţională. Totodată prezenţa şi experienţa acumulată acolo adusă în ţară pentru dezvoltarea Armatei Naţionale, pentru dezvoltarea ofiţerilor Armatei Naţionale, patriotismului în ţară şi nu cel mai puţin ar fi venitul Republicii Moldova pentru folosirea Armatei.”


Europa Liberă: De cât timp staţi acolo?

Vasile Croitoru:
„Anul împlinim peste o săptămână. Urmează să venim acasă, să dăm voie şi altora care să ne schimbe şi să aducă experienţa lor în misiune, să reprezinte poporul moldav altor popoare, reprezentanţi care sunt aici din alte ţări.”

*

Locotenent-colonel Vasile Croitoru are în subordine 10 ofiţeri de diferite naţionalităţi. Printre ei este şi locotenent-colonel Anatolie Zavtur, care a primit mandat pentru Liberia acum un an. Îşi aminteşte că căldura din primele zile de aflare acolo îi făcea viaţa un coşmar.

Anatol Zavtur: „Era cald, de respirat era foarte greu, transportul public nu este aproape deloc dezvoltat. Acum situaţia în ţară este calmă. Problema este că vin şi cu arme, nu numai populaţia paşnică, dar şi insurgenţii cu arme sunt. Şi din partea Coastei de Fildeş.”

Europa Liberă: Atunci, când localnicii văd semnul Organizaţiei Naţiunilor Unite, ce cred? Că le aduceţi de mâncare?

Anatol Zavtur:
„Nu-nu-nu, misiunea noastră ca observatori militari nu este de a le da ceva. Pur şi simplu este de a monitoriza situaţia şi la timp de a raporta.”

*

În scurt timp urmează să revină în Moldova, se întoarce din Coasta de Fildeş, unde a fost într-o misiune de pacificare ONU. Este vorba despre maiorul Eugen Mariţ.

Eugen Mariţ: „Să vă spun sincer, am rămas surprins de tradiţiile şi viaţa africană.”

Europa Liberă: După un tragic război, după ce s-au înregistrat victime, este dificil să supraveghezu în zonă liniştea şi pacea?

Eugen Mariţ:
„Să vă spun sincer este dificil de a controla situaţia, deoarece infrastructura ţării nu permite să pătrundem unde avem nevoie. Uneori este dificil de a pătrunde în careva localităţi, care sunt în adâncul junglei sau în adâncul savanei din cauza drumurilor rele, din cauza râurilor, podurilor distruse. ş.a.m.d. Deci, este dificil de a

ajunge în careva sat. În acelaşi sat poate fi duse careva lupte, sau pot fi atacate alte grupări etnice. Aici mai mult conflictul poate să apară şi din cauza grupărilor etnice, care nu sunt prietenoase între ele. Chiar dacă se întâmplă ceva, şeful satului sau autorităţile locale chiar să vrea să informeze colaboratorii de menţinere a păcii, ei nu sunt în stare deoarece telefonia mobilă nu este disponibilă în toate regiunile ţării.”

Europa Liberă: Se zice că pe tărâmul african maladiile sunt mai periculoase decât armele militanţilor. Sunt boli acolo? Pericolul de a te molipsi, de a te infecta?

Eugen Mariţr:
„Da, sigur, într-adevăr e un pericol foarte mare. Cel mai mare pericol îl prezintă boala de malarie, ca regulă boala asta de malarie atacă regiunea cerebrală, făcând omul în decurs maximum de 48 de ore să-l aducă la stare de deces. La fel este foarte ridicat nivelul persoanelor îmbolnăvite cu virusul de HIV-Sida, sunt multe, multe alte boli. Un pericol foarte mare îl prezintă posibilitatea de a dobândi arme sau muniţii din orice surse.

Majoritatea populaţiei, mai ales după luptele declanşate în lunile decembrie-martie, sunt foarte multe muniţii şi arme abandonate, de care nu cunosc nici autorităţile locale şi nici organizaţiile de menţinere a păcii. Deci, aceste arme pot fi folosite de populaţie pentru jefuirea unor sate, pentru tâlhării, sau pentru aşa cum sunt bandiţii de drum – sustrag banii de la populaţia locală chiar pentru faptul că merg pe drum.”

Europa Liberă: Mai presus de bani pentru populaţia locală ce e?

Eugen Mariţ:
„Pentru populaţia locală, care duce un nivel de viaţă foarte grea, cuvântul bani nu prea are valoare mare. Cu 150 de franci locali un băştinaş poate să-şi cumpere o pîine, este o surpriză foarte rară pentru ei. Aici sunt mai presus oile, sunt foarte preţuite. Preţul la o oaie poate varia de la 30 de dolari până la 60 de dolari.”

Europa Liberă: Domnule Mariţ, misiunea de pacificare este o experienţă pentru Dumneavoastră de o importanţă personală, de o importanţă naţională?

Eugen Mariţ:
„Misiunea în care am venit eu este totuşi de o importanţă naţională, deoarece am fost trimis de către Ministerul Apărării şi asta eu îndeplinesc misiunea pusă în primul rând de către comandamentul nostru. Dar oricum văd şi un interes personal, deoarece acumulând experienţa ONU, acumulez careva cunoştinţe noi, să mă perfecţionez. Este bine că avem posibilitatea, ofiţerii din Republica Moldova să fie trimişi în misiuni de aşa gen.”

Europa Liberă: V-aţi dus pentru experienţă? Sau v-aţi dus şi în speranţa că puteţi câştiga şi un ban?

Eugen Mariţ:
„Mai mult pentru experienţă. Dar oricum, posibilitatea pentru a câştiga un ban, ştiţi, nu încurcă niciodată.”

Europa Liberă: Vreau să vă felicit în ajunul acestei Zile mondiale a pacificatorului, să vă doresc succes, vă aşteptăm acasă. De cât timp staţi acolo?

Eugen Mariţ:
„Până la sosirea acasă mai am exact două luni şi două săptămâni. Gândul meu este totuşi spre casă, să mă întorc acasă şi să mă preocup mai mult de realizarea familiei. Deci, eu încă nu sunt căsătorit şi primul pas pe care vreau să-l fac după întoarcerea din misiune, să mă căsătoresc.”

*

În calitate de observator în misiunea Organizaţiei Naţiunilor Unite de pe Coasta de Fildeş a participat şi locotenent-colonel Alexandru Harea.

Alexandru Harea

Alexandru Harea: „Prima experienţă la nivel internaţional a fost misiunea de menţinere a păcii din Cote du Var din 2004-2005 ca militar.”

Europa Liberă: Cum aţi găsit ţara când aţi ajuns acolo?

Alexandru Harea:
„Ţara împărţită în două părţi. În principiu, cam aceeaşi problemă care există şi la noi acum.”

Europa Liberă: Cei care merg pe tărâmul african prima de ce se tem sunt bolile.

Alexandru Harea:
„Da.”

Europa Liberă: Vă era frică să intraţi în contact cu localnicii? Că oricând poţi să te infectezi.

Alexandru Harea:
„Nu-nu. Principala frică era de ţânţari, dar nu de oameni.”

Europa Liberă: Şi primele contacte cum vi s-au părut?
Militarii Alexandru Harea și Radu Burduja în studioul Europei Libere

Alexandru Harea: „Pentru mine mi s-au părut puţin diferit de cultura, de aceeaşi religie. Dar a fost ok.”

Europa Liberă: Ei ce aşteptau de la Dumneavoastră?

Alexandru Harea:
„Aşteptau prea multe.”

Europa Liberă: Concret. Mâncare? Haine? Pace? Linişte?

Alexandru Harea:
„În primul rând aşteptau bani, mîncare, desigur şi linişte. Să aducem noi. Noi nu aveam aşa mandat să le dăm de mâncare. Nu aveam nici posibilităţi. Noi eram ca observatori militari. Ne limitam la a aducem la populaţia locală mesajul Organizaţiei Naţiunilor Unite cu privire la scopul, misiunea operaţiunii în ţara dată.”

Europa Liberă: De menţinere a păcii.

Alexandru Harea:
„Da. Menţinerea păcii.”

Europa Liberă: Lumea e înarmată?

Alexandru Harea:
„Desigur, lumea e înarmată, lumea uneori necontrolată, cu droguri, alcool ş.a.m.d.”

Europa Liberă: Când vezi omul cu arma, oricum ai o frică.

Alexandru Harea:
„Asta o sută de procente. Frica întotdeauna era în mine. Şi când m-am detaşat încolo, în primele zile, şi când de-acum m-am deprins. În orişice patrulă întotdeauna aveam frică că în orişice moment putea să se întâmple ceva. Dar asta a fost alegerea mea, aşa că nu învinuiam pe nimeni. Prima lună aşa mai dificil a fost, pe urmă ne-am deprins.”

Europa Liberă: Ce înseamnă să-ţi întăreşti imunitatea într-o zonă de conflict?

Alexandru Harea:
„Experienţă şi mult lucru cu populaţia locală şi lucru în echipă.”

*

Alături de camarazii din alte ţări, a încercat să-i înveţe pe civili să renunţe la conflict şi să ducă o viaţă paşnică. Este vorba despre maiorul Radu Burduja, şi el fost observator militar în misiunea ONU din Liberia.

Radu Burduja

Radu Burduja: „Liberia, tot în Africa, este o ţară vecină cu Coasta de Filfeş. Problemele pe care le-au avut în Coasta de Fildeş, populaţia de acolo, au fost similare şi în Liberia. Africa e o experienţă unică.”

Europa Liberă: Unică ce înseamnă?

Radu Burduja:
„Unică înseamnă: ajungi, cobori din avion şi e totul altfel. Primii paşi făcuţi acolo, precum a spus şi colegul, începând de la natură, începând cu clima.”

Europa Liberă: Îţi era frică de ţânţari?

Radu Burduja:
„Nu aş zice că mi-a fost frică. Am discutat, ştiam măsurile de precauţie. Până la urmă, toate măsurile acestea de precauţie câte odată nici nu lucrează. Adică, sunt oameni care iau toate măsurile de precauţie şi se îmbolnăvesc de malarie şi sunt oameni care nu au grijă deloc de ei şi scapă cu bine. Aşa că o frică să spun aşa că am avut faţă de boli, ş.a.m.d., nu a fost.”

Europa Liberă: Dar primul contact cu băştinaşii de acolo cum a fost?

Radu Burduja:
„Primul contact cu băştinaşii a fost când încercau să-mi ia bagajele din mînă să mă ia să mă ducă ei cu taxiul în oraş. Noi am fost instructaţi din start că sunt urcaţi în maşină cîte unul, că există pericolul că te-ai dus şi nu te-ai mai întors. Toate aceste momente de contact cu băştinaşii se rezolvă prin diplomaţie.”

Europa Liberă: Dar din tradiţia lor ce ai reţinut?

Radu Burduja:
„Ne duceam de mai multe ori în patrulele acestea şi luam interviuri de la un sat, de la populaţia dintr-un sat sau altul, eram impresionat de cum trăiesc ei acolo. Deci, se vedeau vreo 10-15 copii, care alergau de la o casă la alta. Şi ziceam: cum, ei vin seara acasă? Părinţii lor ziceau: când vin, când nu. Da cum mănâncă, cum duceţi evidenţa? Păi, azi are casa ceea de mîncare, îi hrăneşte pe toţi. Mîine avem noi de mâncare, îi hrănim noi pe toţi. Dorm acolo unde socot ei.”

Europa Liberă: Unde nimeresc.

Radu Burduja:
„Adică, socot ei că aia e casa lor. Deci, aceasta a fost unul din lucrurile care m-au impresionat.”

Europa Liberă: Şi până la urmă comuniunea dintre părinte şi copil care era?

Radu Burduja:
„Eu nu ştiu mai departe cum evoluează
Radu Burduja

chestiile astea, după ce ei cresc. Dar întotdeauna se întorc acolo, de unde sunt ei şi după cum suntem noi legaţi de baştina noastră, cum ne ducem noi în satul nostru natal, la mama şi la tata, aceleeaşi momente persistă şi la ei. Cum se menţine legătura asta, din moment ce toţi aleargă pe la case, nu pot să vă explic.”

Europa Liberă: Acolo generaţiile au crescut cu arma în mână.

Radu Burduja:
„Da. În Liberia conflictul începuse din ʼ94. Şi când am fost eu în 2008 deja era o generaţie care crescuse numai cu arma în mână.”

Europa Liberă: Deci, cuvântul de pe buzele lor era război.

Radu Burduja:
„Da. Erau foarte mulţi aşa-numiţi ex-combatanţi, care altceva nu ştiu a face. Şi când s-a produs procesul acesta de demobilizare, ei nu ştiau cu ce să se ocupe şi se strângeau în grupuri mari. De obicei se organizau în grupe de tineri, care deţineau motociclete, erau foarte la modă. Şi erau nişte ganguri, aşa-numite, nişte bande foarte mari şi erau foarte periculoşi. Erau o uniune foarte puternică şi când nu le plăcea ceva vis-a-vis de ce face Guvernul, sau cum face, era o problemă foarte mare ca să-i linişteşti.”

Europa Liberă: Agresivitatea era mare.

Radu Burduja:
„Agresivitatea era foarte mare. Cel mai mare pericol venea din partea lor.”

Europa Liberă: Poate fi asigurată pacea în zona de
Imagine din Liberia

conflict?

Radu Burduja:
„Uitaţi-vă, acum Liberia se socoate, mi se pare, prima ţară în care a avut succes o misiune ONU. Da, acum se retrag trupele ONU de acolo. Toate trupele ONU se retrag de acolo şi se lasă puterea în mîinile băştinaşilor.”

*

În studioul Europei Libere de la Chişinău discutăm cu doi militari, doi pacificatori ONU – Alexandru Harea şi Radu Burduja.

Europa Liberă: Vă este dor de locurile de acolo uneori?

Radu Burduja:
„Da, aş vrea să mai vizitez, să mă întorc uneori.”

Europa Liberă: V-aţi făcut prieteni acolo, între băştinaşi?

Alexandru Harea:
„Sigur. Una din misiunile noastre era conlucrarea şi cooperarea cu populaţia locală, cu autorităţile publice locale, inclusiv şi cu orişice civil.”

Europa Liberă: S-a ajuns când localnicii aveau încredere deplină în forţele de menţinere a păcii?

Alexandru Harea și Radu Burduja în studioul Europei Libere

Radu Burduja: „În Liberia da, s-a ajuns la nivelul ăsta.”

Alexandru Harea: „Cu regret, dacă Coasta de Fildeş era împărţită în două părţi, unii percepeau că Organizaţia Naţiunilor Unite este de partea lor, alţii percepeau că este împotrivă.”

Europa Liberă: Unii ca prieten, alţii ca duşman.

Alexandru Harea:
„Da, dar noi eram imparţiali. Unii nu sesizau ce înseamnă asta imparţialitate şi deaceea uneori eram învinuiţi şi chiar şi comportamentul era mai agresiv. Dar populaţia locală întotdeauna avea încredere în reprezentanţii Organizaţiei Naţiunilor Unite, printre care eram înşişi noi.”

Europa Liberă: Voi aţi rezistat pe parcursul întregii perioade? Sau totuşi trăiaţi cu gândul ca să reveniţi cât mai repede acasă? Sau eraţi decişi că îndepliniţi misiunea până la capăt?

Radu Burduja:
„Noi ştiam că trebuie să stăm un an şi un an am stat. Adică eu nu am avit aşa probleme că vreau acasă.”

Europa Liberă: Este adevărat că a contribuit la o acumulare bună a experienţei. Totuşi atunci când aţi mers în misiune, v-aţi gândit şi la suma de bani?

Radu Burduja:
„Sigur că aspectul ăsta financiar te ajută foarte multe să depăşeşti.”

Europa Liberă: Să rezişti în faţa greutăţilor, pentru că eşti motivat într-un fel financiar că oricum material o să câştigi.

Radu Burduja:
„Sigur, că degeaba nu se face.”

Alexandru Harea: „Banii cei, care ei ne alocau nouă erau bani nemijlocit direct, direcţionaţi pentru noi, pentru hrană, trai. Adică, dacă ne rămânea ceva, ne rămânea din ceea ce noi economiseam poate.”

Europa Liberă: A fost o experienţă personală, este şi o experienţă naţională. Armata câştigă în imagine?

Alexandru Harea:
„În primul şi în primul rând asta a fost o experienţă personală. Sigur că şi impresia care şi-au făcut alţi militari, Organizaţia Naţiunilor Unite despre profesionalismul şi capacitatea militarilor moldoveni de a duce faima şi capacitatea noastră, ca un stat pe plan internaţional, de a duce nivelul nostru de profesionalism, de pregătire. Şi asta a fost evidenţiat desigur, colegul meu de alături poate să confirme şi el, prin aceleeaşi rapoarte, care au fost trimise la fiecare observator militar, care se întorcea din misiune, prin cooperările şi coordonările noastre, pe care noi le-am avut nemijlocit în operaţiunea de menţinere a păcii. Şi care continue mai departe între colegi, între membrii de echipă, care am fost acolo.”

Europa Liberă: Având această experienţă, aţi fi dispuşi să mai mergeţi într-o misiune?

Alexandru Harea:
„Eu sunt gata în orice moment, ca militar, din dorinţă proprie.”

*

Locotenent-colonel Grigore Chirică este şeful Secţiei cooperare militară, Direcţia planificare strategică, în cadrul Marelui stat major al Armatei Naţionale, o subdiviziune, care se ocupă de selectarea militarilor detaşaţi în misiuni ONU.

Grigore Chirică: „În Republica Moldova Armata
Grigore Chirică în studioul Europei Libere

Naţională participă în cadrul operaţiunilor de menţinere a păcii. A participat în patru ţări, la moment în trei ţări. Georgia a fost în 2009 s-a închis misiunea, de aceea nu se mai participă. Coasta de Fildeş, Liberia şi Sudam.”

Europa Liberă: Câştigă imaginea Republicii Moldova de pe urma participării reprezentanţilor Armatei Naţionale în cadrul misiunilor de menţinere a păcii?

Grigore Chirică:
„Foarte mult. Republica Moldova nu poate să se laude cu multe. Poate să se laude doar cu aceea, că fiind un beneficiar de asistenţe internaţionale la orice nivel. Cu regret, Armata Naţională nu poate să-şi asume responsabilitatea să trimită în unele operaţiuni, în misiuni, care sunt plătite de stat. De aceea unica posibilitate sunt misiunile ONU, OSCE, pot fi aceleeaşi NATO, cum a fost misiunea din Iraq. Republica Moldova beneficiază foarte mult de la aceasta, deoarece acesta e unicul moment de a arăta Republica Moldova ca un contribuitor la ceva, la securitatea internaţională, la pacificare, la ceea ce se referă la aspectul securităţii în domeniul militar.

Militarul se duce benevol, din dorinţa personală. Nici un

militar al Armatei Naţionale nu se detaşează în misiune fără de raportul personal. Mai mult de atât: ar trebui de atras o atenţie foarte mare la categoria de militari, care se trimit. Nu este vorba de militari în termen, este vorba de militari profesionişti, ofiţeri, plutonieri, sergenţi, inclusiv şi ostaşi, dar prin contract, încadraţi în cadrul Armatei Naţionale prin contract. Fiecare militar, plecând într-o misiune internaţională, se duce în sensul direct al cuvântului într-o altă lume, într-o altă cultură, altă societate, altă mentalitate.

Fiind acolo un an de zile, se schimbă foarte mult în mentalitatea dumnealui, în cunoaşterea lumii, în cunoaşterea chiar şi a caracterului propriu. Întorcându-se în Republica Moldova, persoanele date sunt nucleul principal care îl folosim la reglementarea conflictului transnistrean. Militarii daţi sunt cei care se preconizează să fie detaşaţi de a arăta diferenţa de a impune acea experienţă de pacificare pentru soluţionarea conflictului transnistrean.”

Europa Liberă: Subscrieţi şi Dumneavoastră declaraţiilor, pe care le-au făcut ei, spunând că îi interesează în primul rând profesionalismul şi cariera, dar nu în ultimul rând şi materialul?

Grigore Chirică:
„Absolut corect. Absolut corect că militarii, care pleacă în misiuni internaţionale sunt militari profesionişti. Niciodată militarul profesionist nu a făcut

munca dată pe degeaba. În acelaşi timp, cât de mică nu ar fi remunerarea financiară, dumnealui va pleca. Căci asta este ceea ce-şi doreşte dumnealui.”

Europa Liberă: Îi ridicaţi în grad după asta?

Grigore Chirică:
„E greu de spus. E un proces mult mai complicat. Dar dacă a meritat, da. E posibil şi grad, alte remunerări.”

Opinia dvs.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG