Linkuri accesibilitate


Mai întîi, în plan intern. Toți observatorii sînt de acord că micul și orgoliosul anunț al unui parlamentar englez obscur a provocat o criză constituțională. Adică: una din puterile în stat - Parlamentul - a încălcat atribuțiile unei alte puteri în stat - Justiția. Pare o glumă. Nu e nici o glumă. Tradiția judiciară britanică e construită pe bază de precedent. Adică, legea se construiește pe baza experiențelor și deciziilor anterioare.

Acțiunea parlamentarului a stabilit un precedent. Un precedent negativ dat tot precedent. Puterea unei decizii judecătorești - adică o prevedere cu caracter de lege - a fost limitată. Situația e cu atît mai gravă cu cît această restrîngere a fost provocată de Parlament. Ce se va întîmpla mai departe nu știe nimeni. va fi abrogat dreptul judecătorilor de a lua asemenea decizii? Va fi Parlamentul obligat să restrîngă așa numitul „privilegiu parlamentar”? E interesant dar nu mai e atît de important.

Adevărata consecință e tocmai trimiterea în irelevanță a sistemului judiciar și politic, a autorității democratice în societate. Ce înseamnă asta? Înseamnă că, după ce a născut, crescut și protejat libertatea de expresie, ordinea democratică a devenit victima ei. Cum s-a ajuns aici?
Mai întîi printr-o mutație tehnologică formidabilă, imprevizibilă și imbatabilă.

Apariția internetului și, apoi, a așa numitelor site-uri sociale a prins nepregătite atît legea cît și autoritatea politică. Acest lucru incredibil a devenit posibil, pur și simplu, pentru că platforme ca Facebook și Twitter nu sînt și nu pot fi reglementate, Așa cum nimeni nu poate reglementa gura lumii sau scrisul pe garduri. De fapt, ce n-a înțeles multă vreme lumea oficială e că gura lumii și scrisul pe garduri care erau, odinioară, atît și nimic mai mult s-au schimbat și au devenit o forță, ba chiar un monstru.

De cînd lumea, bîrfa, limbarița și scrisul anapoda pe pereți au avut o limită fatală: nu existau decît subteran, nu aveau oglindă și nici tribună. Netul și așa numitele site-uri sociale au schimbat totul. Au dat o lovitură colosală pe care nimeni n-a băgat-o în seamă: au oferit bîrfei o platformă inatacabilă. Tot ce era, înainte, șușoteală, defăimare, venin, reavoință, gelozie și resentiment a rămas tot asta dar s-a unificat și a primit o scenă comună. Tot ce colcăia și fumega pe la colțuri a devenit stabil și consultabil.

Problema acestei mutații e că bîrfa care e o ocupație privată foarte neonorabilă dar perfect legală nu recunoaște viața privată. Cineva care bîrfește nu admite că bîrfitul are drept la viață privată. Ceea ce nu e o nenorocire, atîta vreme cît bîrfa circulă și se pierde între neamuri sau prieteni. Din clipa în care urcă pe net și circulă de la un capăt la altul al lumii, bîrfa devine o forță colosală. Odată cu ea interdicția vieții private devine o forță colosală. Așa a ajuns gunoiul o valoare uamană universală. Iar această cucerire e apărată în numele libertății de expresie și pusă între cuceririle sacre ale presei libere.

Între altele, apariția acestui univers paralel și autonom înseamnă dispariția legii sau a capacității de a legifera în direcția bunului simț (adică a limitei care apără intimitatea). Cade și viața privată și, tot cu această ocazie, dispare, fără s-o știe, presa însăși. Căci desfințarea despărțirii între viață publică și privată anulează însăși noțiunea de interes public. Iar această transformare se întoarce împotriva presupusului beneficar al libertății de expresie: opinia publică. Dacă detaliile cele mai intime devin probleme de interes public, ce e atunci opinia publică? Suma reunită a curiozităților de soacră bolnavă? Și unde mai e diferneța între opinia publică și flecăreala de terasă?

Epoca în care intrăm odată cu această uriașă inundație verbală și personală duce într-o direcție mult mai periculoasă decît s-ar crede. Căci în joc nu sînt numai moravurile și buna creștere. Toate normele și limitele se clatină. Cine își mai aintește scandalul Wikileaks va înțelege de ce.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG