Linkuri accesibilitate

Separarea bisericii de stat nu tine nici de sistemul politic şi nici de tradiţiile culturale ale tării care o aplică.


Separarea bisericii de stat a pornit ca un concept lansat de al treilea presedinte al Statelor Unite, Thomas Jefferson. Tot in Statele Unite, aceasta separare a fost instaurata de facto inca din secolul al 19-lea, desi lucrul pare straniu vazut din afara: separarea bisericii de stat nu e mentionata in Constitutia americana, iar presedintii Statelor Unite, ca si functionarii federali de altfel, depun si astazi juramant pe Biblie.


Dan Alexe: Separarea bisericii de stat în Occident



Cu toate astea, legislatia americana mentine in practica separarea bisericii de stat, sau, mai precis, tuturor cultelor religioase li se acorda acelasi statut. In afara de juramantul pe Biblie, nimic nu favorizeaza crestinismul in America.

Cu totul altfel functioneaza insa principiul laicitatii, care e aplicat in tari atit de diferite cum sint Franta si Turcia. In aceste doua tari, separarea merge pina la interzicerea stricta a oricarui semn sau simbol religios in institutiile publice. Atit in Franta catolica, cit si in Turcia musulmana, religia este considerata o chestiune strict privata si nu isi are locul in institutiile statului sau in scoli. Asta nu exclude, desigur, existenta unor structuri de invatamant private care functioneaza dupa un model confesional, insa acestea nu pot primi niciun fel de sprijin financiar de la stat.

Tot asa, in Franta ar fi de neconceput ca un judecator sau un profesor sa apara cu cruce la git, sau ca in Turcia o functionara publica, ori o studenta in universitatile statului, sa apara cu voal islamic.

Separarea bisericii de stat nu tine asadar nici de sistemul politic si nici de traditiile culturale ale tarii care o aplica. Putem vedea asta comparand laicitatea oficiala din Turcia cu situatia dintr-o democratie europeana cum e Norvegia, unde nu numai ca luteranismul e religia de stat, mentionata in Constitutie, dar regele Norvegiei este seful bisericii luterane nationale, iar cel putin jumatate din ministri trebuie, prin lege, sa fie membri ai bisericii luterane.

In sfarsit, sa mai spunem ca exista si o separare „ostila” a bisericii de stat. Este vorba de situatii in care statul limiteaza in mod sever activitatea bisericii, inclusiv in invatamantul privat, ba chiar si in manifestatiile private. Cazul cel mai cunoscut de asemenea separare „ostila”, „negativa”, a bisericii de stat e Spania, care merge mult mai departe decit Franta in excluderea bisericii din viata publica.
XS
SM
MD
LG