Linkuri accesibilitate

O nouă politică UE de vecinătate și aprecieri pentru AIE


Europarlamentarul Graham Watson

Europarlamentarul Graham Watson

Graham Watson: Ideea revizuirii Politicii de Vecinatate este că vom lucra cu fiecare țară în funcție de problemele și de meritele specifice.”


La o zi după ce UE a anunţat suplimentarea asistenţei pentru vecinii ei de la sud şi de la est, corespondenta noastră la Bruxelles Iolanda Bădiliţă l-a întrebat pe europarlamentarul Graham Watson, membru în comisia de politică externă, dacă moldovenii şi alte naţiuni estice nu trebuie să se teamă că Bruxellesul va acorda mai multă atenţie ţărilor arabe.

Europa Libera: Domnule Watson, cum putem interpreta schimbarile operate in bugetul Politicii Europene de Vecinatate. Putem spune ca, in ceea ce priveste alocarea resurselor, se va pune un accent mai mare pe vecinii din sud decate pe cei din est?

Un interviu cu europarlamentarul Graham Watson despre revizuirea Politicii de vecinătate



Graham Watson: „Nu, nu sunt sigur ca putem spune asta. Cu siguranta, ingrijorarea cu privire la vecinatea sudica este prezenta, toate tulburarile care s-au produs in Tunisia si Egipt, Yemen, Libia si Siria preocupa mintile creatorilor de politici europene, insa, in acelasi timp, se recunoaste progresul care s-a facut in anumite tari din vecinatea de est, in special in Moldova, si exista dorinta, de a continua sa lucram cu aceste tari, acolo unde se poate, pentru ca in tari ca Belarus, din pacate este mai dificil din cauza regimului politic de acolo. Cu toate acestea incercam sa lucram cu aceste tari pentru a le aduce mai aproape de UE.”

Europa Libera: Intre partenerii estici ai UE exista tari mai mari, cum e Ucraina, o tara de tranzit pentru gazul rusesc, cu o pozitie geo-politica foarte importanta, si tari ca Moldova, mici si fara un atu geo-politic.

Graham Watson:
„UE este destul de dependenta de Rusia in ceea ce priveste resursele energetice. As astepta ca aceasta dependenta sa cunoasca un declin datorita reorientarii catre energiile regenerabile. Cu toate acestea, tari ca Ucraina sau Azerbaijan, importante din ratiuni energetice, se confrunta cu altfel de probleme cu care, de pilda, Moldova, nu se confrunta. Pentru UE este importanta din alte puncte de vedere si de aceea deschiderea unei linii ferate cu Moldova este esentiala. Ideea generala a acestei revizuiri a Politicii de Vecinatate este ca de acum vom lucra cu fiecare tara in functie de problemele specifice si de meritele specifice.”

Europa Libera: Ca raportor in dosarul moldovean al PE, cum apreciati raportul de progres al Moldoveri prezentat ieri?

Graham Watson:
„Ideea centrala ar fi ca desi apreciem efortul extraordinar facut de Alianta pentru Integrare Europeana, sub conducerea careia Moldova a facut progrese extraordinare, speram ca acest progres va continua. Vom lucra aproape cu Moldova pentru a ajuta tara acolo unde e nevoie de asistenta.”

Europa Libera: Doamna Catherine Ashton a spus ieri intr-o conferinta de presa ca UE va acorda ajutor tarilor din vecinatate in functie de democratie si nu de geografie. Cum am putea traduce o astfel de declaratie?

Graham Watson:
„Ceea ce UE incearca sa incurajeze in aceste tari este acele forte care vor produce schimbari democratice, economie de piata si domnia legii si care sunt determinate sa lupte impotriva coruptiei. Aceasta inseamna ca cu cat mai repede schimbarile democratice vor avea loc, cu atat mai apropiate si mai solide vor fi legaturile dintre acea tara si UE.”

Europa Libera: Inaltul reprezentant, dna Ashton, a mai spus ieri ca planul de a mări ajutoarele pentru ţările în tranziţie din nordul Africii, ca Egiptul sau Tunisia, nu va duce la neglijarea fostelor republici sovietice. Inseamna asta ca potentialul de a deveni membre UE al acestor tari este unul important? In ultima vreme UE pare ca nu a mai dat semnale atat de convingatoare in aceasta privinta.

Graham Watson:
„Cred ca diferenta dintre vecinatea sudica si cea estica, este ca tarilor din est li se face o oferta foarte clara si in unele cazuri chiar implicita de a deveni membri ai UE, evident, celor care o doresc. Nu este cazul in vecinatatea sudica. Tarile din sud, sunt de fapt, tari nord-africane, cu ele dorim sa avem cooperari apropiate, insa este putin probabil ca vor deveni vreodata membre ale UE. Aceasta este si va ramane diferenta fundamentala.”
XS
SM
MD
LG