Linkuri accesibilitate

Meciul de pe Wembley pornește cu un favorit clasic: Barcelona.



Finala Ligii Campionilor va încheia sîmbătă sezonul și va stabili noua ierarhie în fotbalul european de club. Sau - așa cum crede multă lume - o va lăsa neschimbată. Meciul de pe Wembley pornește cu un favorit clasic: Barcelona. Și cu un un outsider extrem de capabil: Manchester United.

Finala aduce, evident, în teren cele mai bune două cluburi ale Europei. Însă, nimic din ce s-a văzut pe parcursul ultimului sezon, nu sugerează că Barcelona a pierdut valoare sau a îmbătrînit. Dominația totală a Barcelonei continuă fără rival sau semne de întrebare. În primul rînd, nici un adversar n-a reușit să găsească formula cu care poate fi blocat faimosul joc de pase al Barcelonei. În cele din urmă dilema pe care Barcelona o pune în fața adversarului din teren e posesia.

Meciurile Barcelonei sînt, invariabil, o chestiune care presupune doar participarea Barcelonei. Adversarul e practic exclus pentru că posesia dusă, adesea pînă la 80%, face din adversar un spectator defensiv sau un participant pasiv. Va reuși Alex Ferguson să spargă această limită și să își introducă în meci echipa? E neclar. Ferguson e cel mai respectat antrenor al Europei dar școala creată la Manchester de Ferguson se bazează pe elan, pe joc direct și mai puțin pe desen tactic.

De partea cealaltă, Josep Guardiola, a părut mereu antrenorul unei echipe care joacă pe pilot automat. Barcelona a dat mereu impresia că joacă singură și nu trebuie programată în prealabil. Observația e nedreaptă cu Guardiola și e, mai degrabă, rezultatul calităților ieșite din comun ale celor oameni din linia de mijloc: Iniesta, Xavi și Busquets. Capacitatea combinatorie a liniei de mijloc face din Barcelona un sistem cu trei coordoantori simultan.

Oricine joacă împotriva Barcelonei are, la un moment dat, senzația că are în fața mai multe echipe. Laboratorul median e elementul esențial și numai o echipă care poate aduce în teren o linie de mijloc superioară poate pune în dificultate Barcelona. Așa ceva nu s-a văzut încă. Ceea ce explică declarația oarecum neașteptată a internaționalului englez Gary Linecker, fost vîrf al Barcelonei. Lineker a declarat că Manchester poate cîștiga numai și numai dacă Barcelona e în zi proastă. Cuvintele lui Lineker sugerează tocmai lipsa de rival a mecanismului Barcelona și conchid că un mecanism imbatabil poate fi blocat doar de o defecțiune internă.

Multă lume presupune că Manchester va fura ceva din metoda aplicată de Inter Milano sub conducereea lui Jose Mourinho. Într-adevăr, Alex Ferguson a admis că îl va consulta pe Mourinho, omul care a scos din joc Barcelona în ediția trecută a Ligii Campionilor. Ferguson e îndeajuns de înțelept pentru a consulta pe cine trebuie dar ideea după care Manchester ar putea deveni, sîmbătă seara, o copie a lui Inter e neserioasă. Manchester și Ferguson sînt sută la sută promotorii fotbalului ofensiv.

Manchester n-are aplecare pentru fotbalul defenisiv și ori de cîte ori a jucat așa ceva a făcut-o neconvingător. Ferguson știe, cu siguranță, că defensiva e o variantă nerealistă pentru Manchester. Dacă are un punct de pornire, Ferguson ar trebui, poate, să continue linia întreruptă în fianala de acum doi ani. Atunci, Barcelona a cîștigat clar cu 2-0 dar Manchester a început excelent și a controlat meciul. După 10 minute, o mare eroare de marcaj a făcut posibil golul Barcelonei și Manchester n-a reușit să treacă peste acel moment.

Sîmbătă seara, pe Wembley, Manchester United nu are voie să greșească. Evident, asta înseamnă că Barcelona are mult mai multe variante și șanse.
XS
SM
MD
LG