Linkuri accesibilitate

Experta ONU Gabriela Knaul a cerut guvernului român să estimeze necesităţile şi modul în care va fi gestionata aplicarea reformei.


Reformarea justitiei românesti presupune si modificarea codurilor penale si civile, plus codurile de procedura penala si civila, care datau din anii 50, cu modificari succesive, care ii bulverseaza in aceeasi masura pe juristi si pe cei care sint angrenati in procese de tot felul. Noul Cod Civil urmeaza sa intre in vigoare anul acesta la intii octombrie, iar celalte trei coduri (de procedura civila, codul penal si codul de procedura penala) ar urma sa fie aplicate de anul viitor.

Gabriela Knaul, raportoare speciala a Natiunilor Unite pentru independenta magistratilor si avocatilor a cerut insa guvernului roman, dupa o vizita de documentare la Bucuresti si in principalele orase din tara, sa ia in considerare aminarea cu cel putin un an al aplicarii celor patru coduri. Din punctul de vedere al raportoarei ONU „o reforma care isi propune cu adevarat sa genereze schimbari pozitive trebuie sa aiba in vedere evaluari, criterii clare si indicatori de aplicare”, plus consultari solide cu toate partile.

Codurile penal si civil si cele de procedura au urmarit unificarea legislatiei autohtone astfel incit sa nu mai existe contradictii intre prevederi diferite, dar noile coduri au dus si la unele atenuari in chestiuni de coruptie, astfel incit pedepsele in acest sens au scazut, iar termenele de prescriptie au scazut la rindul lor.

Problmele reale care au aparut sint, insa, cele logistice, fiindca cei 6000 de magistrati din Romania trebuie sa se acomodeze cu noile reguli intr-un timp destul de scurt, in care sint pe de alta parte foarte aglomerati cu dosarele la zi. Un judecator autohton compara schimbarile celor patru coduri juridice cu modificarea peste noapte a tuturor regulilor de circulatie. In acelasi timp Consiliul Superior al Magistraturii, institutia care vegheaza asupra independentei justitiei si a integritatii magistratilor a cerut aminarea aplicarii noilor coduri pe motiv ca sistemul judiciar romanesc nu este inca pregatit, iar studiile de impact promise de ministerul de resort nu au fost inca finalizate.

Raportoarea ONU care sustine cauza magistratilor romani mai vorbeste si despre resursele financiare si umane necesare inainte de intrarea in vigoare a Codului Civil, Penal, precum si a Codurilor de procedura. Gabriela Knaul, raportoare specială a Natiunilor Unite pentru independenta magistratilor si avocatilor a cerut guvernului roman sa faca o estimare a necesitatilor, precum si modul in care va fi gestionata aplicarea reformei. Reprezentanta ONU mai atrage atenita ca justitia romaneasca va trebui sa aiba in prim plan independenta, impartialitatea si transparenta in asa fel incit toti romanii sa se bucure de drepturile omului. Raportul Gabrielei Knaul urmeaza sa fie prezentat la sesiunea Consiliului ONU pentru drepturile omului de anul viitor.
XS
SM
MD
LG