Deunăzi seara în curtea blocului nostru a fost mare animaţie. Au venit mesagerii unui partid să stea la sfat cu locatarii blocului nostru de locuinţe şi... curtea s-a umplut de oameni curioşi. Faptul că politicienii şi mesagerii lor vin să discute cu simplii muritori e, fireşte, lăudabil, necesar, frumos. Orice dialog direct al politicienilor cu masele e important pentru ambele părţi. Politicienii aud vocea poporului, pe cînd poporul îi vede la faţă pe cei care jinduiesc puterea.
Vreau să spun din capul locului că discuţia a fost vie, că oamenii i-au copleşit cu întrebări pe trimişii partinici. Aceştia din urmă încercau să facă faţă noianului de întrebări şi, amănuntul trebuie remarcat, aveau răspunsuri pentru orice întrebări, aveau soluţii pentru orice dileme existenţiale. Nici o întrebare nu părea complicată sau incomodă pentru mesagerii partidului.
Aşadar, toate bune şi frumoase, în linii mari. Cu toate acestea, o să fac cîteva observaţii critice. Mesagerii partidului cu pricina au împînzit curtea noastră, pe durata discuţiei, cu afişe care conţineau mesajul „Noi am ales partidul acesta!” Urma, fireşte, denumirea partidului. Era ca şi cum tot blocul in corpore făcuse deja o opţiune în favoarea formaţiunii acelea. Or, dacă stau să mă gîndesc mai bine, mesagerii formaţiunii veniseră să discute cu nişte potenţiali alegători, care trebuiau convinşi şi atraşi. Tocmai pentru că opţiunea oamenilor nu era sigură veniseră să discute mesagerii partinici, nu? Sau nu am înţeles eu bine cum stau lucrurile?
Altminteri, majoritatea întrebărilor pe care le puneau oamenii se refereau la aceleaşi eterne probleme cotidiene: starea drumurilor, cîinii vagabonzi, gunoaiele, cifrele din facturi, pensiile şi salariile... Şi cum, mesagerii partidului acela erau foarte ingenioşi şi aveau mereu la îndemînă soluţia, una dintre vecinele mele a avut, la un moment dat, o revelaţie. Doamna şi-a dat seama brusc că ani de zile a tot discutat cu trimişii diferitelor partide despre aceleaşi probleme. Şi de fiecare dată, în ciuda inventivităţii şi promisiunilor politicienilor, problemele nu prea erau soluţionate apoi. „Şi cine îmi poate garanta că anume voi le veţi rezolva, dacă vă vom alege?” a întrebat vecina mea.
A fost cea mai dificilă întrebare. Mesagerii partinici nu puteau fireşte oferi garanţii sau contracte. Iar eu m-am gîndit că undeva departe, pe alte meridiane, discuţiile electorale dintre politicieni şi alegători sînt mult mai productive. Mai mult, acolo politicienii care nu fac ce spun pot fi penalizaţi de electorat. Aici însă, cel votat nu mai are nici o problemă pe durata mandatului, chiar dacă uită de promisiuni a doua zi după alegeri...
