Linkuri accesibilitate

Pe scurt, opoziția vrea, dar e nevolnică.



În România, spui opoziție, spui competență, lupta anticorupție, inteligență, patriotism, grija pentru săraci, soluții la problemele țării. Firește, în contrast cu cei aflați la putere, incompetenți și corupți. Cel puțin așa cred Victor Ponta, Crin Antonescu, Adrian Năstase, Marean Vanghelie, Cătălin Voicu, Radu Mazăre, Dan Voiculescu, Miron Mitrea, Marian Oprișan și cu Ion Iliescu zece, care-i și întrece. Soarta nemiloasă și alegătorii i-au impiedicat să vină la putere și s-o exercite pe măsura buzunarelor lor încăpătoare.

De asta partidele lui Dan Voiculescu, Crin Antonescu și Victor Ponta sunt asaltate de noi și noi membri. Într-o singură zi, PSD-ul s-a îmbogățit cu doi membri. Cățeaua care paza democrația a murit de bătrânețe. Era nevoia de o infuzie de tinerețe. Competentul Adrian Năstase, a însărcinat Departamentul de Agricultură să procure doi paznici noi ai democrației.

Și astfel în curtea PSD-ului au poposit, doi maidanezi, o cătelușă și un cățel, deparazitați și vaccinați, să nu se contamineze de jigodie de la noii colegi de partid. Dilemă: cățeii nu aveau nume. Adrian Năstase a zis ca numele să fie alese democratic, prin consultare publică. Glumeții au propus Victor și Daciana. Și, ca să nu mai zică cineva că PSD-ul se opune votului românilor din străinătate, a-a apelat și la diasporă. Diaspora a optat pentru Tamara și Melinescu, pentru nemurirea fostului șef al Oficiului Naţional pentru Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor, nume care au marcat averea lui Năstase, îi vor aminti de hobby-urile preferate, termopanele și casele, și vor alimenta capodopera „Codul lui Zambaccian”.

Dar ce-ar fi un partid care se vrea la putere fără o politică externă viguroasă. Este partea tare a lui Marean Vanghelie, plecat în a doua vizită în SUA, lăsând să se înțeleagă că se va întâlni chiar cu Barack Obama, cu care va sta la masă și va rezolva problemele alegătorilor lui din Ferentari. Atenția arătată de presă pitorescului ideolog al social-democrației, după Ion Iliescu, a stârnit gelozia lui Victor Ponta, care a fost în vizită la Pekin, fără ca ziarele să scrie o vorbă.

Prostuțul Ponta însă poate sta liniștit. Vanghelie a fost la congresul unei organizaţii de lobby americano-israelian, adică o reuniune de vreo 10.000 de invitaţi, la care poate participa oricine contra unei taxe de 300 de dolari. Vizita a fost o gogoașă umflată de Cozmin Gușă.

Așa ca Victor Ponta și tovarășul lui de idei Crin Antonescu s-au aruncat în vâltoarea bataliilor politice interne.

Mentorul lor ideologic, turnatorul la securitate Dan Voiculescu, a avut un vis. Se făcea ca vreo douăzeci de parlamentari PDL urmau să părăsească partidul, ceea ce deschidea prespective noi moțiuni împotriva ministrului de externe, urmată de căderera guvernului și, poate, de suspendarea președintelui, visul de aur al lui Ponta, Antonescu & Voiculescu. Bătrânul turnător consevator s-a dovedit din nou un profet mincinos. Nici un PDL-ist n-a demisionat, iar moțiunea a căzut cu zgomot. Pe scurt, opoziția vrea, dar e nevolnică. Iar pe Ponta și pe Antonescu nu-i duce mintea la mai mult.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG