Linkuri accesibilitate

Pe direcţia estică, Republica Moldova este prima în agenda diplomaţiei de la Bucureşti.


Ministrul de externe al României, Teodor Baconschi, a făcut declaraţii ample despre priorităţile diplomatice ale Bucureştiului în perioada imediat următoare, menţionând printre altele şi o vizită la Chişinău. Detalii are Sabina Fati.

Romania incearca sa-si refaca relatiile cu principalii sai vecini estici, acesta pare sa fie mesajul ministrului roman de externe, Teodor Baconschi, care a vorbit despre noile proiecte ale diplomatiei de la Bucuresti.


Corespondenţa zilei de la Bucureşti



Prioritatile tarii pe axa Londra-Washington sunt in ordine: reanimarea parteneriatului strategic cu Marea Britanie, care ar putea avea loc in prima parte a lunii iunie, cind Traian Basescu este asteptat intr-o vizita oficiala la Londra, iar apoi o vizita la nivel inalt in Statele Unite. Partea romana spera ca aceasta vizita ar putea avea loc spre toamna odata cu semnarea acordului privind amplasarea scutului american antiracheta in sudul Romaniei.

In ceea ce priveste calendarul diplomatiei romanesti cu vecinii din est, pe primul loc este Republica Moldova, iar ministrul roman de externe este asteptat la Chisinau la finele acestei saptamini cu o vizita de mai multe zile, care sa bata eventual in cuie si viitoarea sedinta comuna de guvern.

Urmeaza apoi relatiile cu Ucraina, care au fost dezghetate „dupa un travaliu diplomatic”, dupa cum s-a exprimat ministrul Baconschi, explicind ca „exista si alte santiere invizibile, dar cit se poate de benefice pentru profilul regional al Romaniei”.

In ceea ce priveste refacerea legaturilor Bucuresti-Moscova, seful diplomatiei romane a explicat ca Romania „a dat toate semnalele cu dorinta de a normaliza relatiile pe baza interesului reciproc si de egalitate”. Ministrul roman de externe Teodor Baconschi a vorbit chiar despre posibilitatea unei vizite pe care presedintele Traian Basescu sa o faca la Moscova, dar declaratia sa in acest sens este destul de vaga, ceea ce sugereaza ca lucrurile nu au evoluat suficient de mult. In 2008 la summitul NATO care a avut loc in capitala Romaniei, Vladimir Putin pe atunci presedinte al Federatiei Ruse i-a facut o invitatie omologului sau roman, numai ca aceasta invitatie a ramas in suspensie, iar in ultimii trei ani relatiile romano-ruse s-au degradat destul de mult, nu doar din cauza bazelor americane din tara, ci si in urma unor scandaluri de spionaj, care s-au finalizat prin expulzari reciproce de diplomati.
XS
SM
MD
LG