Linkuri accesibilitate

Procedura după care Consiliul înfiinţat de Marian Lupu ar urma să funcţioneze nu este clară deocamdată nici pentru membrii săi.


Premierul Vlad Filat a renunţat la crearea unui consiliul special la guvern care să coordoneze reforma în justiţie, structurile de anchetă şi ordine publică. De dragul bunelor relaţii în alianţa de guvernare, primul ministru a spus că îşi calcă pe orgoliu şi acceptă consiliul asemănător înfiinţat săptămâna trecută prin decretul preşedintelui interimar, Marian Lupu. Reformarea întregului sistem - justiţie, poliţie, procuratură – este un angajament cheie al actualei guvernări, dar a decurs timid în ultimii aproape doi ani. Dacă mai întârzie, autorităţile moldovene pot ieşi din calendarul convenit cu Uniunea Europeană. Lucia Diaconu s-a interesat care vor fi următorii paşi:

Chiar dacă în aparenţă a cedat, şeful executivului a lăsat să se înţeleagă că nu renunţă la ţinta anunţată anterior. Imediat după alegerile locale, guvernul are de gînd să prezinte în Parlament un pachet de legi care vizează reforma în justiţie, în pregătire acum la Ministerul Justiţiei.

Vladislav Gribincea

Vladislav Gribincea, preşedintele asociaţiei Centrul de resurse juridice, care a făcut parte din consiliul de pe lîngă Ministerul Justiţiei abilitat cu stabilirea planului de reformare a domeniului, iar de curînd inclus în proaspăt înfiinţatul consiliu de reformare a domeniul justiţiei prin decretul preşedintelui interimar Lupu, a precizat pentru Europa Liberă că setul de legi la care se lucrează acum şi care ar urma să fie adoptate de deputaţi în prima etapă se referă la ajustarea procedurilor civile şi penale. Acestea vor constitui aşa-numita mica reformă. Iar reorganizarea sistemului judecătoresc, al procuraturii şi ministerului de interne ar urma să fie prezentată în Parlament la o dată mai tîrzie, afirmă Vladislav Gribincea.

Vladislav Gribincea: „Se definesc foarte clar termenii de atac. Se limitează competenţele Curţii Supreme de Justiţie de a judeca cauzele în fond: de asemenea se clarifică anumite chestiuni cu privire la competenţele instanţelor judecătoreşti. Astfel încît curţile de Apel să nu mai poată judeca cauze civile ca instanţă de fond. Iar în ceea ce priveşte procedura penală lucrurile încă nu sînt clare. Aici se discută conceptual asupra mai multor opţiuni. Se doreşte ca rolul procurorilor în cadrul urmăririi penale să fie lărgit. Instituţia probelor în procedura penală să fie reexaminată. Şi de asemenea să se clarifice anumite chestiuni care nu erau clare în actualul cod de procedură penală în privinţa competenţelor instanţei de fond şi apel şi recurs.”

Ce va face Consiliul? Cum va coordona activităţile aşa ca să facă reforma mai rapidă şi mai eficientă, după cum a fost gîndit? Procedura după care ar urma acesta să funcţioneze deocamdată nu este clară nici pentru membri. Iată ce a spus postului nostru de radio Victor Popa, preşedintele Comisiei juridice din Parlament şi membru al Consiliului:

Victor Popa

„În mod normal ar trebui ca Consiliul ăsta naţional să pună în discuţie acest pachet şi acest proiect care trebuie să vină de la Guvern, el trebuie să fie aprobat acolo. Dar dacă ăştia l-or trimite direct Parlamentului şi nu-l vor da la Consiliu eu nu ştiu cum vor evolua în continuare. O să vedem.”

Consiliul naţional pentru reforma organelor de drept a fost constituit prin decret prezidenţial săptămîna trecută, chiar dacă exista un organ similar înfiinţat cu puţin timp înainte de ministrul justiţiei de atunci Alexandru Tănase. Ce-i drept constituirea consiliului de la Mnisterul Justiţiei nu primise avizul prim-ministrului.

Prima reacţie a premierului Filat la decretul prezidenţial despre constituirea unui consiliu abilitat să imagineze designul reformei judiciare a fost una tăioasă, dar în cele din urmă Vlad Filat astăzi s-a resemnat, spunînd următoarele: „Scopul meu, ca prim-ministru, este să asigur cadrul necesar ca reformele să se desfăşoare eficient, iar pentru acest lucru avem nevoie de o atmosferă pozitivă în societate şi în instituţiile pe care le vom reforma. Acesta este motivul pentru care am hotărît şi de această dată să fiu reconciliant, pentru a nu lăsa ca orgoliul şi această luptă stupidă pentru iniţiativă să compromită viitorul Republicii Moldova.”

Acum aproape două săptămîni într-un interviu pentru Europa Liberă Vlad Filat declarase că guvernul va demisiona dacă nu va avea sprijinul politic din partea parlamentului pentru reforma din justiţie, asupra căreia atrag atenţia oficialii europeni. La scurt timp, preşedintele interimar Marian Lupu a afirmat că Parlamentul va vota pachetul de legi. La şedinţa Consiliului Alianţei s-a decis ca deputaţii să înceapă dezbaterile pe marginea reformei după alegerile locale. Marian Lupu nu a comentat anunţul de azi al prim-ministrului. Dar opoziţia parlamentară a emis un comunicat de presă în care se spune că partidul comuniştilor nu va participa la acest consiliu, pe care l-a numit „farsă”, pentru că ar avea conotaţie electorală şi ar fi creat pe criterii politice, se spune în comunicat.
XS
SM
MD
LG