Linkuri accesibilitate

Un interviu cu europarlamentarul român Cristian Buşoi despre eliberarea lui Ernest Vardanean şi detenţia la Tiraspol a lui Ilie Cazac.


Cristian Buşoi: „Eu aş pune în contextul, în care pentru domnul Vardanean s-au făcut numeroase intervenţii diplomatice şi politice. Era clar de la bun început că i-au fost încălcate drepturile omului, că nu a avut parte de un proces corect, aşa cum s-a întâmplat de altfel şi cu celălalt condamnat în acest caz, cu domnul Cazac. Era de la bun început clar că era un sistem de forţă al regimului separatist de la Tiraspol şi până la urmă un gest de închidere faţă de lumea democratică şi faţă de valorile democratice. Jurnalistul a făcut şi o cerere de graţiere şi acest lucru probabil că a contat. Pentru că până la urmă trebuiau să dea un răspuns acestei cereri. Sigur că tot domnul Vardanean are o acţiune deschisă la CEDO, la care sper că nu va renunţa, pentru că graţierea nu poate şterge abuzurile juridice la care a fost supus în timpul procesului şi apoi în timpul şedinţei de condamnare. Cred că şi aici ar fi o discuţie, dacă nu cumva autorităţile aşa-numitei republici transnistrene se temeau de un verdict, care i-ar fi pus într-o lumină foarte nefavorabilă din partea CEDO. Aşa încât toate informaţiile pe care le am, toţi aceşti factori conjugaţi au dus la acest verdict, pe care-l salut cu multă bucurie.”

Europa Liberă: V-aş întreba ce a câştigat regimul autoproclamatei republici transnistrene?

Cristian Buşoi

Cristian Buşoi: „Eu sper că nu a câştigat nimic. Şi dacă şi-au făcut vreun calcul să câştige ceva, eu cred că acel calcul a fost unul greşit. Sigur că la început au vrut să dea un semnal de forţă şi au vrut să îi intimideze pe toţi jurnaliştii sau pe toţi cei, care se află în zona transnistreană şi care îndrăznesc să conteste legitimitatea aşa-zisă a republicii transnistrene. În mod evident că a fost un element important al regimului autoritar şi de teroare, pe care l-a instalat în această republică ilegală. Ilegală în primul rând ca formă de guvernare. Şi în al doilea rând ţinând cont de faptul că e placă turnantă a multor activităţi foarte periculoase pentru stabilitatea regiunii. Acum prin acest gest probabil se mizează şi pe faptul că se dă un semnal de deschidere. Sau e posibil să se fi negociat ceva. Acum e foarte important să vedem, dacă putem face ceva şi pentru celălalt condamnat, domnul Cazac.”

Europa Liberă: Vreau să vă întreb dacă aveţi informaţie despre situaţia lui?

Cristian Buşoi: „Am discutat în această dimineaţă cu un reprezentant al Republicii Moldova la Bruxelles, cerându-le informaţii la zi. În acest moment este încă închis, are o condamnare de 14 ani. Se pare că nu a făcut o cerere de graţiere, spre deosebire de domnul Vardanean. Sigur că dacă se vor primi semnale că există o deschidere de a fi graţiat şi domnul Cazac sunt convins că va face această cerere. Cert este însă că acum eforturile diplomatice şi insistenţele trebuie să se îndrepte spre eliberarea a celui de-al doilea. Şi ar fi logic să se întâmple aşa. Dacă l-ai eliberat pe unul, ar trebui să-l eliberezi şi pe celălalt.”

Europa Liberă: Marea diferenţă între cei doi este că Vardanean s-a declarat vinovat şi a recunoscut vina. Cazac - nu. Aici să fie de fapt problema?

Cristian Buşoi: „Se pare că şi aici este o problemă. Sigur că ulterior Vardanean a lăsat să se înţeleagă şi probabil acum, odată ce a fost pus în libertate, va putea spune mai multe, că acea recunoaştere a fost una sub presiune, într-un moment în care pur şi simplu nu mai putea rezista presiunilor psihice şi fizice, exercitate de autorităţile de la Tiraspol.”
XS
SM
MD
LG