Linkuri accesibilitate

Hermann Scherchen: Mahler „este un european adevărat”.





Astăzi s-au împlinit o sută de ani de la moartea compozitorului Gustav Mahler, una din personalitățile lumii moderne ce au marcat intens istoria culturală a secolului al XX-lea.

Centenarul Mahler este marcat, iar figura compozitorului celebrată, în primul rînd la Leipzig, unde se desfășoară, începînd de ieri seară, un mare Festival muzical internațional, cu participarea celebrei Orchestre Gewandhaus, dirijată de
Riccardo Chailly, și a altor zece formațiuni orchestrale de valoare din lume, între care Filarmonica din New York, cele din Amsterdam și Viena, Orchestra Capelei de Stat din Dresda sau cea a Radiodifuziunii bavareze.

Timp de două săptămîni, în care, în paralel, se va desfășura o Conferință internațională dedicată lui Mahler și vor fi lansate și prezentate noi apariții discografice și literare dedicate evenimentului, Leipzig-ul se transformă în capitală mondială culturală pentru a serba unul dintre compozitorii cei mai atașanți și enigmatici ai epocii moderne.

Imagine de la concertul inaugural al Festivalului Mahler de la Leipzig
Gustav Mahler a murit relativ tînăr în 1911, la vîrsta de 51 de ani și, începînd din 2010, cînd s-au împlinit 150 de la nașterea sa, s-au scris zeci de articole de presă, au fost lansate nenumărate ediții de discuri și mai multe volume omagiale. Mai toate se străduie să găsească, retrospectiv, explicații pentru popularitatea de care se bucură în ultimele decenii muzica lui Mahler, la concurență, afirmă mulți, cu cea a lui Beethoven.

Explicațiile sînt de regulă extrem de sofisticate, nu odată
este un european adevărat, un om care l-a iubit mai presus de toate pe Dostoievski, scriitorul rus și teza sa: anume că fiecare ființă umană, pînă și cea mai necăjită, cea mai disprețuită, este demnă de și obiect al artei.
văzîndu-se în Mahler pur și simplu un mare vizionar, anunțînd catastrofele politice și umane ale secolului trecut. O idee devenită aproape o modă și niciodată, totuși, confirmată de scrierile celor care l-au cunoscut direct, marii dirijori formați în anii ce au precedat primul război mondial și au devenit ulterior cei mai ardenți promotori ai muzicii sale.

Intre aceștia din urmă se detașează un dirijor german, astăzi mai puțin popular și cunoscut, Hermann Scherchen care,

Dirijorul Hermann Scherchen
întîmplător de la București, unde se afla invitat pentru a doua oară, în 1937, își formula propria opinie despre actualitatea lui Mahler și a muzicii sale.

„Sînt profund emoționat de opera lui Mahler: ce spirit arzător, ce voință nemiloasă a inimii, ce concentrare de inteligență; și ce facultate creatoare!”, exclama Scherchen într-o scrisoare. „... este un european adevărat, un om care l-a iubit mai presus de toate pe Dostoievski, scriitorul rus și teza sa: anume că fiecare ființă umană, pînă și cea mai necăjită, cea mai disprețuită, este demnă de și obiect al artei. [...]”

„El [Mahler], pe urmele lui Dostoievski, a luat ca motiv muzical, ca bază a temelor sale și a dezvoltării lor, tot ce a găsit în viață. In această operă, bunul gust nu-și mai găsește locul; inima debordează totul, iar inima poate și trebuie iubi totul! Așa se face că găsești la Mahler teme aproape banale și triviale, melodii sentimentale și exaltări hiperexagerate. Dar ceea ce realizează ca tot, depășește prin umanitatea sa tot ceea ce un spirit creator a dorit și a putut exprima vreodată prin artă și în artă, iar voința sa artistică este întotdeuna lipsită de compromisuri, necondusă de interese laterale.”

Gustav Mahler la Leipzig
„Această operă a unui mare creator evreu, trebuie bine cunoscută, fiindcă prin intermediul lui vei înțelege mult mai repede și mai complet sufletul și dezastrul european: Mahler era obosit, în viața pe care o trăia, și în opera sa, asemenea întregii Europe dinainte de război [...], în care totul părea reglat definitiv...”

Hermann Scherchen, dirijor atașat profund de Leipzig, exprimă, poate cel mai bine, actualitatea lui Mahler, a cărui muzică - așa cum observa zilele acestea Anne Midgette, critic muzical la cotidianul Washington Post - nu poate să nu atragă și ascultătorul cel mai simplu prin „juxtapunerea sublimului și a banalului”, prin efectele sale speciale, de la sunetele tălăngilor pînă la uriașul ciocan cu cele trei lovituri zdrobitoare ale sorții ce încheie a șasea simfonie („Tragica”).

Și e greu să nu fi de acord cu expresia sintetică a aceluiași critic: „Beethoven este legătura noastră cu trecutul; Mahler este conectarea noastră la prezent”.
XS
SM
MD
LG