Linkuri accesibilitate

Ecouri internaţionale la arestarea lui Strauss-Khan


Dominique Strauss-Kahn
Dominique Strauss-Kahn

FMI şi-a pierdut pentru moment şeful, dar şi partidul socialist a ratat se pare şansa de a recâştiga preşedinţia în Franţa după 24 de ani.


Directorul Fondului Monetar Internaţional Dominique Strauss-Kahn şi-a petrecut prima noapte în închisoare de pe Rikers Island, din New York – cea mai mare închisoare din America. Ieri, o judecătoare a respins oferta de eliberare pe cauţiune, afirmând că riscul este prea mare ca Dominique Strauss-Kahn să plece totuşi din Statele Unite. Iar intre Franţa şi America nu există tratat de extrădare. Nu numai Fondul Monetar Internaţional şi-a pierdut pentru moment şeful, dar şi partidul socialist francez a ratat se pare şansa de a recâştiga preşedinţia după 24 de ani.


Dominique Strauss-Kahn se va prezenta vineri în faţa unui mare juriu, format din cetăţeni traşi la sorţi, care vor decide dacă există sau nu dovezi suficiente pentru a începe un proces împotriva directorului FMI.

Ţinând cont de gravitatea acuzaţiilor: tentativă de sechestrare şi viol şi agresiune sexuală, majoritatea observatorilor sunt de părere că procesul va avea loc. Deşi Dominique Strauss-Kahn respinge toate acuzaţiile.

Arestarea lui Strass Kahn a pus Fondul Monetar Internaţional într-o situaţie dificilă, mai ales în aceste zile când se negociază condiţiile noului credit pentru Portugalia, dar mai ales un nou plan de salvare a Greciei de la faliment.

„Atena dezorientată” – titrează astăzi unul din cele mai mari cotidiene greceşti care apreciază: „Strauss Khan a fost motorul negocierilor care au adus Greciei primul credit de la Uniunea europeană şi FMI, iar acum urmau negocieri pentru un nou credit. Negocieri care s-ar putea să nu mai aibă loc”.

Financial Times pe de altă parte, crede că FMI este o birocraţie suficient de mare şi bine rodată pentru a funcţiona şi în absenţa Lui Dominique Strauss-Kahn, dar „Fondul s-ar putea vedea obligat să pună sub semnul întrebării rolul central al ţărilor europene”. Tradiţional, FMI este condus de un european, Banca Mondială de un american.

Pentru moment, conducerea FMI s-a limitat numai să spună că urmăreşte cu atenţie evoluţia situaţiei.

Mult mai tulburată este viaţa politică din Franţa : Strauss Khan urma să-şi anunţe candidatura pentru alegerile din partidul socialist, care urmează să desemneze candidatul socialist la preşedinţia Franţei.

Alegerile în partid sunt programate pentru luna octombrie, votul prezidenţial are loc anul viitor. Toate sondajele de opinie îl dădeau favorit pe Dominique Strauss-Kahn şi în partid , şi în alegerile prezidenţiale.

„Nu vă panicaţi” a fost îndemnul preşedintei partidului socialist Martine Aubry adresat parlamentarilor săi „vă asigur că în 2012 vom fi prezenţi şi vom cîştiga”.

Aubry şi Strauss Khan încheiaseră un pact de neagresiune în cadrul partidului. Acum lupta pentru candidatura socialistă este din nou deschisă: cel mai probabil, confruntarea va fi între fostul lider al partidului Francois Hollande şi Martine Aubry.

„În aşteptarea adevărului” comentează astăzi cotidianul conservator Le Figaro „ un lucru este clar: Dominique Strauss-Kahn nu va fi viitorul preşedinte al Franţei”. Opinie împărtăşită de presa de stânga. Liberation scrie „Socialiştii au pierdut singurul candidat care avea şanse de câştiga preşedinţia ţării, indiferent de cine i-ar fi fost contracandidat”.

Iar publicaţia financiară Les Echos este de părere că „deşi investigaţia în acuzaţiile care i se aduc lui Dominique Strauss-Kahn este la început, reputaţia lui este distrusă”.
  • 16x9 Image

    Ileana Giurchescu

    Un „dinozaur” al Europei Libere, am început să lucrez în redacția de limba română încă din 1987, la Munchen, Germania, unde mi-am descoperit și cultivat interesul pentru știri și politica internațională. Ca membră a echipei de la Radio Europa Liberă, am „făcut” revoluțiile din 1989, am scris despre căderea URSS și am relatat în direct, alături de Nestor Rateș, despre atentatele teroriste din 11 septembrie 2001. Rămân fascinată de istoria și moștenirea lăsată de Europa Liberă în arhiva audio.

XS
SM
MD
LG