Linkuri accesibilitate

Reformatorii ajung în fruntea PDL


Traian Băsescu
Traian Băsescu

Schimbările s-au produs sub influenţa lui Băsescu, însă nu se poate vorbi despre o reformă interioară a partidului de guvernământ din România.


Alegerile din interiorul principalului partid de guvernamint din Romania au reconfirmat influenta presedintelui Traian Basescu asupra acestei formatiuni, mai cu seama ca in fruntea PDL au cistigat functii importante oameni promovati de seful statului. Nu se poate insa vorbi despre o reforma in interiorul Partidului Democrat Liberal din Romania, desi ministrul de externe Theodor Baconschi a cistigat un fotoliu de primvicepresedinte, iar fosta ministra a justitiei Monica Macovei a fost aleasa printre cei 15 vicepresedinti ai partidului, alaturi de Sever Voinescu unul dintre sustinatorii platformei anticoruptie in PDL. Cei trei vin din societatea civila si au intrat in principalul partid de guvernamint abia in utlimii doi-trei ani. Surpriza in aceasta ecuatie este prezenta Monicai Macovei, care a primit peste 900 din voturile celor 1400 de reprezentanti ai PDL, dar care acum doua luni cind a incercat sa impuna criterii de integritate in statutul partidului de guvernamint din Romania a avut doar trei voturi, incluzindu-l pe al ei. Acest rezultat nu demonstreaza o schimbarea cu 180 de grade a activului de partid, ci influenta presedintelui Traian Basescu asupra democrat-liberalilor romani. Criteriile de integritate pe care vrea sa le impuna Monica Macovei in PDL se refera la retragerea din functii a celor acuzati de coruptie, pina la solutionarea dosarelor in justitie si interzicerea afacerilor cu statul atit la nivelul membrilor de partid, cit si a familiilor acestora. Aplicarea acestor criterii ar insemna sinuciderea PDL, i-au replicat acum doua lunii fruntasii PDL, explicind ca daca s-ar pune in aplicare exigentele fostei ministre 200 dintre primarii PDL ar trebui sa se retraga.

Alegerea Monicai Macovei in conducerea partidului a fost sustinuta explicit de Traian Basescu in discursul sau dinaintea alegerilor din PDL, iar ulterior o lista agreata a fost data votantilor la Conventia Nationala a partidului de guvernamint din Romania. Altfel spus reformatorii au ajuns la virful PDL doar fiindca presedintele roman s-a folosit de puterea lui de influenta si i-a impus. Daca Monica Macovei va reusi sa-I convinga pe colegii ei de partid sa renunte la oamenii corupti si la practicile de imbogatire pe timpul functiilor politice, e posibil sa se produca si o reforma a democrat-liberalilor romani. Daca nu, doar eliminarea vechilor baroni si inlocuirea lor cu unii noi, nu va aduce credibilitate partidului de guvernamint din Romania, care ar vrea sa ramina la putere si dupa alegerile de anul viitor.

Politigraf

XS
SM
MD
LG