Linkuri accesibilitate

Igor Boţan: Mizele în aceste alegeri sunt foarte, foarte mari, iar câştigarea Chişinăului mai are şi valoare simbolică foarte importantă.


Igor Boţan: „Putem spune cu certitudine că în alegerile din Republica Moldova există influenţe externe. Acest lucru poate fi dovedit cu fapte. Ne amintim de publicaţia din Nezavisimaia Moldova, din ianuarie 2001, care a relatat despre întâlnirea lui Vladimir Voronin, candidat pentru funcţia de deputat şi preşedinte al Republicii Moldova, şi Vladimir Putin, care devenise preşedinte. A fost dat publicităţii şi conţinutul acelei discuţii. Putem spune cu certitudine că şi Occidentul încearcă să influenţeze rezultatele alegerilor din Republica Moldova. Drept dovadă poate servi „desantul”, dacă putem spune aşa, a 24 de delegaţii ale statelor membre ale Uniunii Europene în septembrie 2010, în ajunul alegerilor parlamentare.”

Europa Liberă: Una este să influenţezi cu mijloace oneste, pe faţă, şi alta este, de exemplu, să lansezi nişte tipărituri, care iată, Ministerul de Interne a stabilit, că ar fi fost aduse din Ucraina.

Igor Boţan: „Noi vorbim la acest moment despre lucruri care pot fi atestate şi în baza cărora se pot face concluzii. Concluzia este că atât Federaţia Rusă, cât şi Occidentul încearcă să influenţeze alegerile. Cât priveşte metodele? Trebuie să recunoaştem că suntem în zodia speculaţiilor. Pentru că nu putem dovedi că anumite fonduri vin în Republica Moldova dintr-o ţară sau alta şi aceste fonduri sunt alocate de structuri statale.”

Europa Liberă: Haideţi să vorbim despre terminologia, pe care o folosiţi Dumneavoastră – a influenţa. Occidentul insistă că, de fapt, nu vrea altceva decât binele acestui popor, nu vrea altceva decât să ajute alegătorii cât mai bine, cât mai onest, în cunoştinţă de cauză. Or, de pe alte direcţii ştim că vin influenţe în interesul acelui stat. Există această deosebire?

Igor Boţan: „Trebuie să facem puţină claritate. Federaţia Rusă are interesul ca în Republica Moldova să fie păstrat ceea ce ei numesc lumea rusească, russkii mir. Şi au instrumentele respective – biserica ortodoxă, ziua victoriei, ş.a.m.d. Noi vedem aceste manifestări. Noi ştim că strategia politicii externe a Federaţiei Ruse este ca fostul spaţiu sovietic, cu excepţia Ţărilor Baltice, să fie un fel de zonă de influenţă exclusivă a Federaţiei Ruse.”

Europa Liberă: Aici vine întrebarea mea: întru binele moldovenilor? Republicii Moldova? Independenţei şi suveranităţii sale? Sau întru binele sau comoditatea Federaţiei Ruse?

Igor Boţan: „Evident întru binele Federaţiei Ruse, care acest mesaj îl transformă în felul următor: dacă Federaţia Rusă îşi atinge scopurile, va avea de beneficiat şi Republica Moldova. Vor fi scoase barierele pentru produsele moldoveneşti, se pot renegocia preţurile la gaze, ş.a.m.d. Deci, aceste lucruri se spun pe şleau. Acum, cât priveşte Occidentul. Occidentul de asemenea are interese în Republica Moldova. Şi interesul Occidentului este ca în Republica Moldova societatea să se dezvolte relativ normal, să îmbrăţişeze aceleaşi valori. Pentru că Occidentul se teme de valurile de imigraţie ilegală.”

Europa Liberă: Cordonul sanitar.

Igor Boţan: „Exact. Deci, interesele există pe de o parte şi pe de altă parte. Dar să revenim la replica Occidentului pentru strategia Federaţiei Ruse, de influenţă exclusivă. Occidentul spune: nu putem admite o influenţă exclusivă a Federaţiei Ruse, fiindcă acolo unde Rusia influenţează exclusiv, nu e clar ce iese finalmente. De aceea Occidentul spune: spaţiul dintre Federaţia Rusă şi Uniunea Europeană trebuie să fie un spaţiu de colaborare comună a Uniunii Europene şi Federaţiei Ruse, întru binele popoarelor acestor ţări.”

Europa Liberă: Alegerea primarului de Pituşca, sau de Naslavcea este un teren de confruntare între Occident şi Rusia?

Igor Boţan: „Nu, dar în alegerile locale, care vor avea loc la 5 iunie, există mize majore. După aceste alegeri locale vom avea o nouă configuraţie la nivel raional şi în municipiul Chişinău, unde este concentrată economia Republicii Moldova în proporţie de 60-70 la sută. Şi această nouă configuraţie va avea o replică foarte puternică la eventualele alegeri parlamentare anticipate, despre care se vorbeşte tot mai insistent. Deci, mizele în aceste alegeri sunt foarte, foarte mari. Iar câştigarea Chişinăului mai are şi valoare simbolică foarte, foarte importantă.”
XS
SM
MD
LG