Linkuri accesibilitate

Catherine Ashton: biroul UE de la Benghazi va impulsiona măsurile promise rebelilor antiguvernamentali libieni


Uniunea Europeană intenţionează să deschidă o reprezentanţă în oraşul Benghazi din estul Libiei, pentru a putea ajuta mai bine rebelii antiguvernamentali.
Anunţul a fost făcut în Parlamentul European, la Strasbourg, de coordonatoarea politicii externe a UE, Catherine Ashton.
Ashton a spus că deschiderea biroului de la Benghazi va impulsiona măsurile promise deja rebelilor, adică sprijinirea societăţii civile şi a Consiliului Naţional de Tranziţie.
Între timp, martorii oculari spun că astăzi timp de o oră capitala libiană Tripoli a fost zguduită de explozii în vreme ce avioanele NATO o survolau.
Guvernul colonelului Muammar Gaddafi a spus astăzi că patru copii au fost răniţi, doi dinte ei grav, de cioburi de sticlă în timpul bombardamentelor NATO de noaptea trecută.
XS
SM
MD
LG