Linkuri accesibilitate

Traian Băsescu: „ce-ar face apologeții dezarmării României” dacă o țară „neprietenoasă” ar lansa o racheta către unul dintre reactoarele centralei nucleare de la Cernavoda?”


Presedintele Traian Basescu a raspuns sistematic, folosind argumentele teoriei relatiilor internationale, la intrebarea la ce-i foloseste Romaniei scutul antiracheta, pe care americanii il vor monta in urmatorii trei ani intr-o baza militara din sudul tarii. Seful statului roman a pornit de la ezitarile liderilor socialisti Mircea Geoana si Ion Iliescu, care se tem sa nu „irite” Moscova, si a intrebat retoric „ce-ar face apologetii dezarmarii Romaniei” daca o tara „neprietenoasa” ar lansa o racheta catre unul dintre reactoarele centralei nucleare de la Cernavoda. Ezitarile de acest fel, spune Traian Basescu, au tinut Romania blocata in anii ’90, amintind in acest fel optiunea initiala a primului presedinte post comunist, Ion Iliescu, de a prefera zona gri, in locul integrarii euro-atlantice.

Presedintele Romaniei a vorbit inca din 2005 de la inceputul mandatului sau despre includerea tarii pe axa Londra-Washington si despre parteneriatul strategic cu Statele Unite „ca sursa sigura a securitatii Romaniei”. Consolidarea parteneriatului strategic cu americanii a fost obiectivul mandatului sau, declara presedintele Romaniei explicind ca acum cooperarea militara cu Washingtonul se afla la un nivel „greu de imaginat in 2005” si ca poate vorbi despre „un obiectiv de mandat atins”.

Traian Basescu, cel mai proamerican presedinte pe care l-a avut Romania a militat pentru suplimentarea trupelor in Afganistan si a pus la dispozitia Statelor Unite atit aeroportul de la Kogalniceanu, cit si portul Constanta ca puncte de tranzit pentru trupele americane si tehnica lor militara spre si dinspre Afganistan. Presedintele roman a sustinut, de asemenea fara rezerve, strategia proiectata de americani pentru transformarea regiunii Marii Negre intr-o zona fara conflicte si eventual, fara puteri hegemonice.

Reactia ambasadroului rus pe linga NATO, care a spus destul de plastic ca scutul antiracheta al americanilor este „un cal Traian”, a fost calificata de presedintele roman ca „parte din echipa de zgomonte”, remarcind totusi ca nu au existat replici de la principalii decidenti ai Moscovei.

In ceea ce priveste garantiile juridice pe care le-a cerut Rusia din partea Statelor Unite, Traian Basescu a pus alte trei intrebari retorice: „Romania are vreo garantie de la vreo putere nucleara? Federatia Rusa a dat Romaniei vreo garantie juridica? Pakistanul, ca putere nucleara a dat Romaniei vreo garantie juridica?”

Presedintele roman judeca asadar lumea prin prisma doctrinelor militare occdientale pornind de la premiza ca pericolele majore vin dinspre est, iar calitatea mijloacelor de aparare pot transforma o tara obisnuita intr-una puternica.
XS
SM
MD
LG