Linkuri accesibilitate

Vicepremierul pentru reintegrare Eugen Carpov despre eliberarea din detenţie a jurnalistului din Tiraspol.


Eugen Carpov: „Vreau să vă spun, că este o acţiune, pentru care s-a lucrat un timp îndelungat. Subiectul deţinuţilor Vardanean şi Cazac a fost în permanenţă pe agenda tuturor întâlnirilor şi activităţilor, pe care le-am avut atât cu partenerii internaţionali, cât şi cu reprezentanţii din regiunea transnistreană a Republicii Moldova.

Şi vreau să vă spun, că sufleteşte, omeneşte sunt alături de el, pentru că a avut de suferit prin faptul că a fost privat de libertate practic pe o perioadă mai mult de un an de zile. Sunt alături de familia acestuia, care a avut de suferit foarte, foarte mult.

Acum noi suntem obligaţi să depunem în continuare eforturi pentru ca să obţinem şi eliberarea lui Ilie Cazac, care se află într-o situaţie practic similară cu cea a lui Ernest Vardanean.”

Europa Liberă: Domnule Carpov, dar eliberarea lui Vardanean face parte dintr-un scenariu la care a participat şi Moscova?

Eugen Carpov: „Eu nu vreau să dau aprecieri, cine şi cum a participat. Important e că rezultatul contează.”

Europa Liberă: Până la urmă credeţi, că se poate de continuat aceste negocieri între Chişinău şi Tiraspol pentru respectarea drepturilor omului în Transnistria?

Eugen Carpov: „Noi le vom continua neapărat, pentru că astăzi avem o primă situaţie soluţionată, când Vardanean a fost eliberat.”

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG