Linkuri accesibilitate

Radio Europa Liberă/Libertatea aniversată în Parlamentul Cehiei


John O’Sullivan

John O’Sullivan

John O’Sullivan: Descoperirea și apărarea adevărului e o sarcina care nu se încheie niciodată


Cu ocazia aniversării a 60 de ani de la înființarea postului Radio Europa Liberă, vicepreședintele RFE/RL, John O'Sullivan a prezentat o alocuțiune în Senatul ceh, al cărei text este prezentat în traducere de Lucian Ștefănescu:


„Doamnă președinte,

Permiteti-mi sa incep cu citeva cuvinte de multumire. As vrea sa va multumesc pentru introducerea dumneavoastra generoasa. As vrea sa multumesc parlamentarilor cehi pentru ca ne-au permis sa folosim aceasta frumoasa incapere a Senatului pentru discutiile noastre de astazi. Si as vrea sa le multumesc celor care au organizat acest eveniment pentru ceea ce eu cred ca este un act important de rememorare istorica. Si ofer aceste multumiri nu doar in numele meu personal, ci si din partea tuturor colegilor mei de la Radio „Europa Libera/Libertatea”, fosti si actuali. Sîntem foarte mișcați de gîndul ca vreti nu numai sa celebrati istoria „Europei Libere” astazi, dar si ca ziariștii de astăzi, de la postul de radio national din Cehia, se consideră urmasii traditiei noastre, a stirilor impartiale, a libertatii de exprimare si a dezbaterii total deschise.

Nici un futurolog nu ar fi putut sa prezica urmarile atit de tumultoase ale celor intimplate pe 4 iulie 1950, cind „Radio Europa Libera” a emis pentru prima oara spre Cehoslovacia comunista, dintr-un studio amplasat in Empire State Bulding din New York. Radioul si-a inceput emisia fagaduind sa transmita stiri „in traditia Americana a libertatii de expresie”.

La sfirsitul lui 1954, „Radio Europa Libera” si „Radio Libertatea” – atunci o entitate diferita – transmiteau in 25 de limbi spre Europa de Est si spre Uniunea Sovietica. „Europa Libera” si „Libertatea” au oferit o voce mai ales dizidentior si miscarilor de opozitie care, la sfirsitul anilor ’80 si inceputul anilor ’90, aveau sa fie lideri ai noilor democratii post-comuniste.

Am vorbit despre subiecte pe care presa sovietica oficiala dorea sa le ascunda, cum s-a intimplat cu dezastrul nuclear de la Cernobil din 1986. Am avut un surprinzator acces la secretele pe care regimurile dictatoriale le tineau ascunse – uneori ma gindesc ca distinsul jurnalist si coleg al meu Pavel Pechacek, pe atunci directorul serviciului ceh al Europei Libere, avea mai multi agenti infiltrati in biroul politic de la Praga decit Leonid Brejnev. Si am continuat sa facem acest fel de jurnalism esential pina la caderea Zidului Berlinului, cind democratia, libertatea si presa independenta au ajuns incet, incet in fosta lume comunista.

Care a fost impactul acestei activitati? Intrebat daca „Radio Europa Libera” a avut un rol semnificativ in lupta pentru libertate a Poloniei, laureatul premiului Nobel Lech Walesa a raspuns: „Ar putea exista Pamintul fara Soare?” Actualul ministru polonez de externe Radek Sikorsky spune ca datoreaza educatia sa politica la doi factori, „Radio Europa Libera” si calitatea slaba a constructiilor de locuinte din Polonia: „Asezam un pahar pe peretele dormitorului meu pentru ca sa aud emisiunile „Europei Libere” pe care parintii mei le ascultau in camera alaturata”.

Dar pe masura ce pietele mediatice cu adevarat concurentiale apareau in lumea post comunista, „Radio Europa Libera/Libertatea” si-a dat seama ca misiunea lui a fost, cel putin partial, indeplinita. Am incetat sa mai transmitem in Cehia, Polonia, Slovacia, Ungaria si in majoritatea fostelor tari-satelit ale Uniunii Sovietice. Dar in Ucraina, Belarus, in Caucaz si Balcani, in Rusia, Iran, Irak, Afganistan si Asia centrala, regimurile autoritare s-au agatat de putere, si chiar si-au intarit strinsoarea. „Radio Europa Libera/Libertatea” ramine de aceea prezenta in tari ca Belarus, si a inceput sa emita catre alte tari, cum e Pakistanul.

La 60 de ani de la infiintarea lor, emisiunile posturilor de radio „Europa Libera/Libertatea” ajung la aproape 20 de milioane de oameni, in 28 de limbi si in 21 de tari, intre care Rusia, Belarus, Iran, Irak, Afganistan si Pakistan. Ele ramin fringhia de salvare pentru cei care traiesc in regimuri autoritare, sau in zone de razboi, pentru cei amenintati de terorism, sau care cauta stiri si informatii corecte si de incredere si o varietate deplina de opinii pe marginea unor chestiuni controversate. Sarcina noastra e, din pacate, departe de a fi dusa la indeplinire. E inca nevoie de noi.

Cind noi la „Europa Libera/Libertatea” le dam oamenilor informatii corecte cu privire la temele principale ale zilei, cind facem in asa fel ca programele noastre sa contina o mare varietate de opinii decente pe marginea unor teme controversate, cind ne punem undele radio la dispozitia ascultatorilor nostri si site-urile la dispozitia utilizatorilor nostri, cind lansam dezbateri viguroase si deschise – cind facem toate acestea, noi schimbam oameni. Ii invitam la dezbateri asupra credintelor invechite si ii initiem in noi cai de gindire.

Inainte, populatii intregi in lumea larga ascultau de ordinele guvernelor lor. Parea o ordine a lucrurilor naturala si permamenta. Acum, asa cum au aratat Revolta Araba de azi, si revolutiile de catifea de acum peste 20 de ani, acele populatii pun sub semnul intrebarii acele ordine, apoi le resping, si in cele din urma resping chiar sistemele incarnate in acele ordine. Si nu doar protejam drepturile omului – desi asta e important – dar cream si conditiile in care in mintile oamenilor poate sa se nasca ideea de respectare a drepturilor omului, care e codificata si extinsa dupa aceea.

Astfel ca modelam, vrind nevrind, viitorul. Nu trebuie insa sa neglijam sau sa trecem cu vederea trecutul. Liderii totalitari spun, prin cuvintele lui George Orwel in „1984”: “Acela care controleaza trecutul stapineste viitorul. Iar acela care stapineste viitorul cucereste trecutul”. Din fericire asta s-a dovedit a fi o exagerare. Nici un om sau organizatie nu poate controla cu adevarat adevarul, in mod permanent. Dar e destul adevar in aceasta exagerare pentru a nu putea fi ignorata. De ce?

Multi dintre dumneavoastra au vazut probabil faimoasa comedie „Ninocika”, cu Greta Garbo. Pentru studentii prezenti am sa explic pe scurt ca e vorba despre o femeie comisar din Uniunea Sovietica ce crede cu tarie si severitate in ideologia sovietelor, asta pina merge in vizita la Paris unde e sedusa, intii de o palarie, apoi de un conte. Dupa ce se intoarce la Moscova ii spune unei prietene ca „era o palarie foarte ridicola. Mi-ar fi rusine s-o port aici”. „Era atit de frumoasa?” intreaba prietena ei, anulind cu un simplu oftat teorii intregi de estetica marxista.

Apoi o scrisoare vine de la conte. Cind Ninocika o deschide vede ca ea incepe cu „Draga mea Ninocika” si se termina cu „Al tau pentru totdeauna, Leon”. Intre formula de deschidere si semnatura, toate cuvintele au fost sterse, in afara de unul singur: „Cenzurat”. In atmosfera sumbra care urmeaza, prietenii Ninocikai o saruta in liniste si pleaca pe rind. Unul dintre ei se intoarce insa si ii spune: „Nu iti pot cenzura amintirile”.

Nu, ei nu ne pot cenzura amintirile. Dar noi insine ne putem cenzura amintirile uitind trecutul, sau spunind minciuni despre el, sau tacind cind altii spun minciuni despre el. Tacerea si uitarea sint probabil cele mai comune metode de auto-cenzura in lumea post-comunista. Poate, - spun doar „poate” - aceasta autocenzura a fost justfificata initial de dorinta noastra de pace sociala si reconciliere in perioada de dupa Razboiul Rece.

Dar dupa douazeci si doi de ani de evitare, de minimalizare si de negare a adevarului, trebuie sa ne confruntam onest si clar cu trecutul – asa cum chilienii si sudafricanii s-au confruntat cu trecutul lor infricosator. Daca nu facem asta, riscam o pierdere terminala a memoriei, un fel de Alzheimer istoric sau o lobotomie nationala. Si dupa aceea, cu propriul nostru trecut uitat, vom fi neajutorati in fata oricaror dictatori care vor dori sa ne stapineasca viitorul.

De aici importanta vitala a proiectului pe care-l urmati, de rememorare a muncii predecesorilor mei la „Radio Europa Libera” si „Radio Libertatea” in ultimii saizeci de ani – si, prin extensie, in a remora adevarata istorie a acestor ani. Va sintem profund recunoscatori pentru complimentul pe care proiectul dumneavoastra il reprezinta pentru noi.

Lucram impreuna la descoperirea si apararea adevarului. E o sarcina care nu se încheie niciodata.
XS
SM
MD
LG