Linkuri accesibilitate

Statele Unite condamnă represiunea severă a demonstrațiilor de protest de la Deraa în Siria


Statele Unite au condamnat duritatea cu care regimul sirian reacţionează la demonstraţiile de protest din Deraa. Un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat a calificat drept „barbare” măsurile luate de autorităţi, faptul că sute de tineri au fost reţinuţi în ultimele zile.
Crucea Roşia a cerut permisiunea să-i ajute pe răniţi şi deţinuţi, mai ales pe cei din Deraa, centrul protestelor împotriva preşedintelui Bashar al-Assad.
XS
SM
MD
LG