Linkuri accesibilitate

Politicienii moldoveni par absorbiţi doar de intrigile din propria curte şi nu înregistrează evoluţiile de pe agenda internaţională.


Moldovenii, încercaţi crunt de istorie, sunt o comunitate predispusă spre autovictimizare. Li se pare că nu există oameni mai nefericiţi ca ei. Însă lumea ține de la o vreme să le demonstreze contrariul. Cutremurul din Japonia, revoltele sângeroase din Africa de Nord, pentru a puncta doar două mari drame ale căror martori suntem, ar fi trebuit să ne facă mai sensibili. Mai ales că protestele de stradă din țările arabe ne readuc în memorie evenimente la fel de zguduitoare, petrecute în decembrie 1989 la București și în aprilie 2009 la Chișinău, când a fost vorba tot de lupta împotriva opresiunii.

Din păcate, nu reuşim să fim empatici față de aspiraţia altora pentru libertate. Războiul civil din Libia și operațiunea militară occidentală autorizată de ONU în această ţară au scos în evidenţă nişte reacţii stupefiante ale politicienilor noştri.

Miza atitudinii morale


Astfel, președintele parlamentului Marian Lupu s-a arătat deranjat în primul rând de o posibilă creștere a preţului petrolului ca urmare a intervenției militare internaţionale în Libia, și nu s-a gândit deloc la tragedia unui popor masacrat de un dictator sângeros. La rândul său, Mihai Ghimpu a declarat că el este un om al păcii, că divergențele și conflictele trebuie rezolvate amiabil. Păcat că nu l-a auzit Gaddafi, poate că ar fi plecat de bună voie de la putere, și nici operațiunea militară din Libia nu ar fi fost necesară. Premierul Filat a fost singurul care a vorbit de nevoia de a se pune capăt atrocităților din Libia. Mai de mult însă nu era nici premierul scutit de declaraţii nepotrivite. Ajunge să evocăm aprecierile sale la adresa lui Putin, de pildă, fascinaţia faţă de stilul de a „rezolva problemele” al liderului rus, cel care a îngrădit drepturile şi libertăţile cetățenești în Rusia. Admiraţia lui Filat pentru Vladimir Putin a nedumerit atunci societatea civilă. Un lider pro-occidental se cuvine să fie mult mai circumspect în alegerea modelelor sale.

Reacţiile inadecvate ale politicienilor moldoveni au developat, o dată în plus, lipsa de anvergură a acestora. Ei par absorbiţi doar de intrigile din propria curte şi nu înregistrează evoluţiile de pe agenda internaţională, cele care pot atinge şi interesele Moldovei într-o epocă a globalizării. Iar dacă o fac, la insistenţele presei, improvizează stângaci şi adesea ridicol. Aceeaşi suficienţă, trebuie să constatăm, este proprie întregii societăţi moldoveneşti.

Sigur că preţul petrolului este important pentru Moldova, însă tocmai aceasta e datoria unor politicieni care şi-au dorit puterea: să caute soluţii pentru ridicarea nivelului de viaţă al oamenilor, să promoveze reforme, să atragă investiţii, să stimuleze dezvoltarea. Când se arată insensibili faţă de o dramă umanitară şi judecă totul prin prisma utilităţii economice imediate sau a „liniştii” pe care şi-o doresc, politicienii moldoveni nu ar trebui să uite că dacă Occidentul s-ar fi arătat la fel de nepăsător şi „pragmatic” faţă de Moldova, am fi trăit şi azi, probabil, în condiţiile unui regim autoritar, similar celui din Belarus. Nimeni nu-i cere Chișinăului să trimită o divizie de tancuri în Libia, dar să manifeste puțină compasiune pentru soarta unor oameni aflaţi sub o dictatură feroce e gestul de omenie pe care şi-l poate permite oricine.

Politicianul basarabean, fireşte, e obligat să ţină cont de posibilităţile modeste ale ţării sale. Dar asta nu înseamnă să cultivăm o mentalitate de asistaţi chiar şi la nivelul cel mai de sus al politicii noastre. Dacă fluctuaţiile geopolitice sunt complicate, soluţia cea mai corectă e să mizăm pe o atitudine morală. Cu ea nu vom da greş niciodată.

© RFE/RL Inc. Reproducerea acestui material se poate face doar cu acordul scris al Europei Libere și/sau a autorului.
XS
SM
MD
LG