Linkuri accesibilitate

Iurie Gotișan: Deprecierea dolarului față de euro avantajează importatorii de hidrocarburi.



Iurie Gotişan: „Devalorizarea leului faţă de euro pe piaţa locală este de fapt o consecinţă a mai multor factori de pe exterior, care în principiu fac presiuni asupra monedei unice europene. În primul rând, aceasta este generată de evoluţiile perechii euro-dolar. Doi: mai multe state din zona euro, inclusiv Grecia, Portugalia sau Irlanda îşi revin destul de anevoios urmare a crizei datoriilor suverane, fapt pentru care guvernele acestora, şi nu numai, au pompat resurse financiare enorme pentru ca acestea să nu colapseze din punct de vedere financiar. Ajutorul pentru Grecia şi alte state europene protejează moneda euro. Tendinţa ar putea să se păstreze însă pe termen scurt, mai ales, că recent Banca Centrală Europeană a redus rata de refinanţare, adică a dobânzii, pentru a acorda un respiro, în particular, pentru agenţii economici, dar şi ţărilor din zona euro, în general, să-şi revină în tempouri mai rapide ca urmare a efectelor crizei.”

O depreciere bruscă nu avantajează pe nimeni


Europa Liberă: Cutremurul din Japonia şi consecinţele sale, şi războiul din Libia influenţează în vreun fel cotaţiile internaţionale?

Iurie Gotişan: „Efectele intemperiilor din Japonia au făcut ca yenul să se deprecieze modest în ultimele câteva zile. Dacă e să privim în regiunea în care se află şi Republica Moldova, seismul din Japonia nu va avea efecte semnificative, însă impactul major este asupra economiei globale. Consecinţele acestuia au indus foarte multă nervozitate, inclusiv pe pieţele financiare, care au făcut presiuni asupra cotaţiilor valutare. Şi inclusiv a dolarului faţă de euro, cotaţia căruia este actualmente de 1,42 de dolari pentru un euro. În plus, tot mai multe companii îşi revendică sume enorme din asigurări şi a banilor investiţi în Japonia. De fapt, problema nu este numai în Japonia. Conflictele din Orientul Mijlociu, războiul din Libia, unii factori internaţionali, precum creşterea preţurilor la petrol şi alimente, în care pot fi cuantificaţi, readuc, de fapt, în discuţie recesiunea globală. Şi volens nolens, toate acestea, mai devreme sau mai târziu, pot afecta inclusiv şi Moldova, care este destul de dependentă de tot ceea ce se întâmplă în afara graniţelor.”

Europa Liberă: În ce măsură fluctuaţiile valutare ar putea avea impact asupra economiei şi populaţiei Republicii Moldova?

Iurie Gotişan:
„Moldova este destul de sensibilă la tot ce se întâmplă în exterior, astfel că situaţia se răsfrânge şi la noi. Dar asta nu înseamnă că actorii locali nu ar putea interveni pe piaţă. Mă refer în special la Banca Naţională. Nu exclud că ceea ce se întâmplă acum ar fi şi o devalorizare lentă şi intenţionată a leului faţă de euro şi asta pentru a ajuta în particular exportatorii. De fapt, devalorizarea leului faţă de euro pare a fi un lucru bun pentru exportatori, în particular pentru cei care exportă în ţările Uniunii Europene. Mai ales ţinând cont de faptul, că peste 45 la sută din exporturile moldoveneşti anume merg către Uniunea Europeană şi un leu mai slab cu certitudine că le aduce câştiguri mai mari din tranzacţiile de export ale acestora. În câştig sunt şi cei care primesc bani de peste hotare, până la urmă, încasând mai mulţi lei la schimb. Pe de altă parte, devalorizarea este un factor, care poate genera creşterea preţurilor şi deopotrivă a inflaţiei, care şi aşa are tempouri destul de ridicate de creştere.”

Europa Liberă: Totuşi, dolarul rămâne mai mult sau mai puţin stabil comparativ cu moneda euro.

Iurie Gotişan: „Şi de fapt, cred eu, este un lucru bun, dacă am gândi la modul practic. Este bine pentru stat, dar şi pentru populaţie, deoarece să aduc un singur exemplu: mai mult de 20 la sută din importurile moldoveneşti sunt pe seama resurselor minerale, inclusiv a hidrocarburilor, a gazelor naturale, care sunt în mare parte achitate în dolari americani. Mai mult decât atât, în jur de 50 la sută din acestea anume sunt pe seama gazelor naturale. Astfel, dacă vreţi, statul Republica Moldova achită mai puţini lei pentru gaze, dacă e să luăm în calcul cursul actual. Partea proastă este pentru cei care primesc bani în dolari, sau pentru cei, care au salariile denominate în dolari. Însă în linii mari, în aceste situaţii, cred eu, sunt deopotrivă şi câştigători şi perdanţi. Totuşi, eu sper să evităm o depreciere bruscă, fiindcă o asemenea situaţie nu avantajează pe nimeni, până la urmă.”
XS
SM
MD
LG