Linkuri accesibilitate

Consiliu AIE: compromis privind numirea miniștrilor adjuncți


Mihai Ghimpu, Vlad Filat, Marian Lupu

Mihai Ghimpu, Vlad Filat, Marian Lupu

Legea bugetului şi noua strategie fiscală vor fi discutate în şedinţa în format extins de marți a Alianței.


În cadrul şedinţei de astăzi, membrii Consiliului Alianţei pentru Integrare Europeană au reuşit să se înţeleagă în sfârşit referitor la modul cum să-i numească în funcţii pe viceminiştri. Compromisul la care s-a ajuns este că portofoliile vor fi împărţite între toate partidele constituante ale coaliţiei, adică nu aşa cum îşi dorea partidul premierului, însă nu în mod egal cum cereau liberalii, ci în funcţie de reprezentarea parlamentară rezultată din votul din 28 noiembrie. Prin urmare, ceva mai mult de jumătate dintre adjuncţii de miniştri vor fi reprezentanţi ai liberal-democraţilor, iar restul – ai democraţilor şi liberalilor.

Atât liderul liberal-democraţilor Vlad Filat, cât şi cel al democraţilor Marian Lupu, spun că sunt mulţumiţi de această formulă de compromis mai ales pentru că şi miniştrii vor avea un cuvânt de spus referitor la candidaturile avansate de partide.

„Ministrul va avea un punct de vedere hotărâtor în numirea viceminiştrilor. În principiu vom putea atinge oarecum ceea ce ne-am dorit – ca ministrul să-şi poată forma echipa”, a spus Vlad Filat.

„Ne-am lăsat la toţi o marjă de manevră pentru a purta discuţii individuale pe anumite ministere, pentru a se ajunge şi la anumite devieri de la principiul general,” a spus la rândul său Marian Lupu.

Liderul liberal Mihai Ghimpu spune că partidul său va avea câte un vice-ministru şi în ministere în care nu a deţinut portofolii până în present: „Noi nu avem la externe, nu avem la sănătate. Sunt ministere foarte importante.”

Mai puţin au avansat discuţiile în Consiliu în ceea ce priveşte soluţia de alegere a şefului statului. Liderii celor trei partide spun că examinează în continuare mai multe soluţii, iar Mihai Ghimpu a precizat că una ar fi să fie întrebată Curtea Constituţională dacă Parlamentul ar putea micşora numărul de voturi necesare pentru alegerea şefului statului, de la 61 la 51, prin lege organică, adică fără a se amenda constituţia.

Cât priveşte legea bugetului şi noua strategie fiscală care aşa cum afirmă liderii alianţei ar urma să fie adoptate de Parlament pînă la sfîrșitul lunii şi care îi nemulţumeşte atât pe liberali, cât şi pe democraţii, dar din motive diferite, Marian Lupu a anunţat că subiectul a fost lăsat pentru a fi discutat în şedinţa în format extins a alianţei programată pentru ziua de mâine. Amintim că liberalii sunt nemulţumiţi că documetele lipsesc primăria capitalei de transferurile de la centru, iar democraţii sunt împotriva majorării de accize pentru băuturile alcoolice şi ţigări, majorare ce se conţine în politica ficală pentru anul în curs.
XS
SM
MD
LG