Linkuri accesibilitate

Scandal de corupție în Parlamentul European în care este implicat și deputatul român Adrian Severin


Trei europarlamentari, între care şi fostul ministru de externe român Adrian Severin, sunt acuzaţi de ziariști ai săptămînalului britanic Sunday Times că ar fi acceptat sume importante de bani pentru a face lobby. Jurnaliştii în cauză s-au prezentat ca angajaţii unei firme de lobbyng care lucra pentru bănci și le-au oferit europarlamentarilor până la 100 de mii de euro pe an, pentru consultaţă şi pentru a împiedica adoptarea unor legi care nu ar fi convenit băncilor.
Adrian Severin, care este acuzat că a propus în Parlament un amendament trimis de ziariști și că și-a facturat serviciile cu 12 mii de euro, a respins toate învinuirile, într-un interviu cu Hotnews, spunînd că că nu ar fi luat bani şi nici înaintat proiectul de lege cerut de firma de lobbyng. Proiectul ar fi fost înaintat de un alt parlamenr român.
Europarlamentarul Ernst Strasser, fost ministru de interne al Austriei, implicat şi el în acest scandal, a anunţat că se retrage din Parlamentul European.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG