Linkuri accesibilitate

Cronologia URSS 1987


Președintele Reagan și Mihail Gorbaciov semnează Tratatului de eliminare a rachetelor nucleare cu rază medie şi mică de acţiune din Europa
Președintele Reagan și Mihail Gorbaciov semnează Tratatului de eliminare a rachetelor nucleare cu rază medie şi mică de acţiune din Europa
Ianuarie 13, 1987 – decizia Consiliului de Miniştri ai URSS „Despre crearea şi activitatea pe teritoriul URSS a întreprinderilor mixte cu participarea companiilor sovietice şi a firmelor din statele capitaliste şi cele în curs de dezvoltare”; începutul creării pe lângă organele de partid regionale şi republicane a unor mecanisme de absorbire a fondurilor de stat de către companiile private controlate de nomenclatură

Ianuarie 27, 1987 – la Plenara Comitetului Central al PCUS se discută raportul lui Gorbaciov „Despre Perestroikă şi politica de cadre în partid”; lansarea oficială a procesului de Perestroika, adică reforme politice, alegeri cu mai mulţi candidaţi, votul secret în partid etc.

Februarie 5, 1987 – introducerea permisiunii de a deschide cooperative alimentare, de producere a mărfurilor de larg consum şi de prestare a serviciilor

Iunie 1987 – publicarea în revista moscovită „Znamia” a povestirii lui Mihail Bulgakov „Inimă de câine”, în „Neva” – a poemului „Requiem” de Anna Ahmatova, în „Ogoniok” – a ultimului capitol din memoriile lui Il’ia Ehrenburg

Iunie 25, 1987 – Alexandr Iakovlev este ales membru al Biroului Politic al CC al PCUS

Iulie 23, 1987 – demonstraţii în centrul Moscovei ale tătarilor din Crimeea, deportaţi în masă de Stalin, cu revendicări de a-i reabilita şi permite revenirea la baştină

August 1987 – eliminarea limitelor de abonare la ziare şi reviste

Septembrie 28, 1987 – crearea unei Comisii speciale a Biroului Politic al CC al PCUS conduse de M. Solomenţev cu privire la studierea suplimentară a represiunilor din anii 1930-1940

Octombrie 21, 1987 – Boris Elţîn, pe atunci prim secretar al comitetului de partid Moscova, critică ritmul lent al reformelor lansate de Gorbaciov şi poziţia conservatoare a secretarului CC al PCUS Egor Ligaciov; înaintarea cererii de demisie

Noiembrie 11, 1987 – Elţîn este demis din funcţiile de partid

Decembrie 7, 1987 – Summit Reagan-Gorbaciov la Washington, D.C. Semnarea Tratatului de eliminare a rachetelor nucleare cu rază medie şi mică de acţiune din Europa
XS
SM
MD
LG