Linkuri accesibilitate

Vitalie Ciobanu: Politicienii basarabeni trebuie să asume şansa pe care le-o oferă SUA: aceea de a instala Moldova pe drumul către civilizaţia occidentală.


Vizita din 11 martie a vicepreşedintelui american Joe Biden la Chişinău a fost declarată drept istorică. Totuşi, unii dintre analişti au pus la îndoială eficienţa, potenţialul energizant al evenimentului, din cauza dezbinării care macină alianţa de guvernământ din Republica Moldova. Incoerenţa, polemicile, lupta orgoliilor, consideră comentatorii mai sceptici, vor împiedica actuala putere să valorifice marile oportunităţi pe care le deschide vizita înaltului demnitar american.

Cred că n-ar trebui să exagerăm cu tonul pesimist. Beneficiile vizitei domnului Biden se vor vădi în timp. Administraţia americană cunoaşte foarte bine problemele din interiorul coaliţiei de guvernământ de la Chişinău, dificultăţile de armonizare a partidelor componente şi chiar o anumită ezitare geopolitică ce marchează Alianţa, în interiorul căreia avem şi partizani convinşi ai valorilor euro-atlantice, dar şi adepţi ai unui curs mai temperat, care să nu deranjeze orgoliile imperiale ale Rusiei.

Joe Biden a venit la Chişinău pentru a demonstra, cum nu s-a mai întâmplat în cei 20 de ani de independenţă a Moldovei, sprijinul şi simpatia naţiunii americane pentru opţiunea democratică a Republicii Moldova, ai cărei cetăţeni au avut voinţa şi curajul să se despartă de un regim autoritar, care a domnit 8 ani de zile. Sprijinul american va lua şi forma unui angajament principial în legătură cu reintegrarea şi democratizarea regiunii separatiste de peste Nistru, care va trebui să facă parte, împreună cu Republica Moldova în întregul ei, aşa cum a subliniat Joe Biden la Chişinău, din familia Uniunii Europene.

Acesta a fost mesajul esenţial al vicepreşedintelui american, mesaj adresat, deopotrivă, clasei politice de la Chişinău, poporului Republicii Moldova şi comunităţii internaţionale. În lumina acestui mesaj, toate dezacordurile din Alianţă ar trebui să pălească, iar politicienii basarabeni să asume marea şansă pe care le-o oferă Statele Unite: aceea de a instala temeinic Moldova pe drumul către civilizaţia occidentală.

N-au lipsit, cum e şi firesc într-un mediu democratic şi pluralist care există azi în Republica Moldova, nici comentariile sceptice, uneori strident-negative ale presei ostile actualei guvernări (în majoritatea ei o presă de expresie rusă), dar şi declaraţii contondente, veninoase ale opoziţiei parlamentare comuniste. Ziariştii cu simpatii pro-PCRM s-au făcut purtătorii opiniilor ranchiunoase din mass-media de la Moscova, care au considerat că Joe Biden a venit la Chişinău pentru a sfida Rusia, arătându-i, inclusiv prin intermediul unui discurs ţinut într-o piaţă publică din capitala basarabeană – cum nu a făcut-o niciun lider rus -, cine e „adevăratul stăpân” în Moldova. Iată un limbaj jurnalistic ce denotă o mentalitate şi un sistem de valori anacronice.

Liderul opoziţiei comuniste, Voronin, a fost mai prudent în declaraţii, rezumându-se să califice în termeni ironici vizita demnitarului de la Washington. În schimb, colegii săi de partid mai tineri s-au întrecut în afirmaţii bombastice, vorbind despre „marea umilinţă” pe care ar fi trăit-o Republica Moldova cu ocazia vizitei vicepreşedintelui Biden. Este incredibil cum vociferează comuniştii despre „umilinţă”, reproşând imixtiuni scandaloase unei mari puteri democratice care vrea binele Moldovei, şi cum aceiaşi comunişti nu suflă o vorbă despre trupele de ocupaţie străine de pe teritoriul ţării.

Dar, probabil, aşa înţeleg unii să apere demnitatea naţională, pe care în zilele când nu ne vizitează americanii o fac uitată de dragul intereselor lor de partid, întreţinând o criză politică ce scufundă Moldova în haos şi sărăcie.

© RFE/RL Inc. Reproducerea materialelor difuzate și/sau publicate pe site-ul postului de Radio Europa Liberă se face doar cu acordul scris al instituției și al autorului.
XS
SM
MD
LG