Linkuri accesibilitate

Orientarea homosexuală este minoritară, dar este parte din sexualitatea normală


Jaroslav Zverina

Jaroslav Zverina

Doctorul-academician Jaroslav Zverina este din anul 1989 preşedintele Institutului de Sexologie de pe lângă universitatea de medicină din Praga. Europa Liberă l-a rugat să descrie felul cum este percepută homosexualitatea în societatea şi legislaţia Cehiei.

Jaroslav Zverina: Homosexualitatea a încetat să mai fie pedepsită ca delict în Cehia în urmă cu patru sau cinci decenii. Pe vremea comuniştilor, însă, până în anii 1980, au mai rămas în legislaţie unele „resturi punitive” bizare: de pildă, nu se pedepsea prostituţia heterosexuală, dar cea homosexuală, da. Astăzi, contactele sexuale homosexuale se pot eventual pedepsi când e vorba de viol, relaţii cu minorii – adică la fel ca în cazul relaţiilor heterosexuale. Dar asta deja nu mai are nimic de-a face cu discriminarea pe criterii de orientare sexuală.

Dar cel mai important este că homosexualitatea de mult nu mai este în statisticile internaţionale clasificată ca boală. Orientarea homosexuală este minoritară, dar este parte din sexualitatea normală. Iar asta nu e o invenţie a Cehiei sau a UE, este un consens internaţional al psihiatrilor şi sexologilor. În cercurile ştiinţifice nu mai există în acest sens nici un fel de nelămuriri. Nici n-am cunoştinţă că cineva s-ar strădui să reintroducă homosexualitatea în lista maladiilor, sau să introducă, în Europa cel puţin, legi împotriva homosexualilor. În Europa aşa ceva n-ar fi posibil. Nici în Statele Unite, de altfel, acolo este doar o dezbatere mai agitată decât în Europa despre parteneriatele civile sau căsătoriile între persoanele de acelaşi sex.

Europa Liberă: Paul Cameron şi alţi activişti anti-gay continuă să susţină că homosexualitatea se poate „lecui”. În Cehoslovacia comunistă existau asemenea practici medicale?

Jaroslav Zverina: Sigur. Când eram la început de carieră, îmi aduc aminte că aveam asemenea pacienţi: homosexuali care fuseseră condamnaţi pentru că ar fi încurajat prostituţia. Homosexualitea în sine nu era pedepsită, dar prostituţia homosexuală da. În practică funcţiona aşa: dacă invitai pe cineva la tine acasă, la cină, iar autorităţile comuniste voiau să-ţi facă rău, spuneau că cina respectivă ar fi fost o formă de a plăti pentru contactul sexual – şi că ar constitui prin urmare un delict. Aşa că delincvenţii erau trimişi la noi să-i lecuim. Iar vreme de decenii psihiatrii noştri au încercat să găsească metode de a vindeca ceva ce nu se poate vindeca, în acea epocă de piatră a medicinii.

Orientarea sexuală există cel mai probabil încă dinainte de naştere, graţie unor procese în centrele nervoase ale fătului şi în nici un caz nu se „deprinde”. De aceea sunt ridicole teoriile despre „recrutarea” homosexualilor. Omul nu se schimbă în aceasta privinţă.

Europa Liberă: Mai aveţi şi astăzi cazuri de părinţi care vin la doctor ca să le schimbe copiilor orientarea homosexuală?

Jaroslav Zverina: Se mai întâmplă, dar tot mai rar. Interesant e că vin mai ales părinţi de băieţi homosexuali, nu de fete lesbiene, dar, repet, cazurile sunt tot mai rare. În ultima vreme tot mai puţini bărbaţi sunt respinşi de familie din cauza orientării sexuale. Cred că astăzi societatea are destule surse de informare ca să nu-şi mai bate capul cu asta.

Europa Liberă: Dar ce le spuneţi totuşi părinţilor, dacă insistă?

Jaroslav Zverina: Dacă nivelul de isterie în familie este foarte ridicat, îi facem băiatului nişte teste din care rezultă că este homosexual. Cum ar veni, ca să aibă o hârtie la mână, ca să le dovedească că nu „inventează”.

Interesant este că activiştii anti-gay susţin uneori asemenea prostii, că tânărul sau tânăra „se face” homosexual sau lesbiană ca să fie „altfel”, că homosexualitatea ar fi o modă.

Homosexualitatea nu este nici modă, nici opţiune. Este o trăsătură a fiinţei umane, a organismului, a individului.

Europa Liberă: Dacă la Institutul dvs. sau la facultatea de medicină ar veni activişti anti-gay ca Scott Lively sau Paul Cameron şi ar solicita să ţină prelegeri studenţilor, aşa cum a făcut Cameron la universitatea medicală din Chişinău, cum aţi reacţiona?

Jaroslav Zverina: Cu siguranţă nu i-am lăsa să ţină prelegeri la facultatea noastră, pentru că noi considerăm asemenea teorii drept neprofesionale. Sunt opinii total opuse ştiinţei medicale. Dar dacă vor neapărat să ţină prelegeri sau predici, poate găsesc şi la noi de pildă asociaţii religioase, în fond avem libertatea cuvântului. Poate i-ar primi şi vreo facultate de filozofie, nu ştiu, în calitate de curiozităţi, dar cu siguranţă la Praga s-ar confrunta cu o rezistenţă destul de mare a opiniei publice şi mai ales a cercurilor ştiinţifice. În Cehia nu sunt mulţi partizani ai „vindecării” homosexualităţii, ai restrângerii drepturilor homosexualilor. La noi aşa ceva nu mai e la modă.
XS
SM
MD
LG