Declinismul nu mai e un curent discret sau subversiv. Toată lumea cu ambiții istoriografice majore vorbește, de regulă de la 500 de pgaini în sus, despre declinul Occidentului. Discuția a început demult dar a creat o modă academică stabilă abia după 1960. Sîntem, acum, în faza literaturizării angajate: eseuri și cărți care pornesc către o temă mare cu mijloacele nesigure dar atrăgătoare ale speculației autogenerate. Ce înseamnă asta? Înseamnă că tot mai mulți din nenumărații academici produși de nenumărate Universități scriu și vorbesc doar pentru a-și exprima propriile dorințe sau impresii.
Istoria, și mai ales istoria unui declin civilizațional e cu totul altceva. Două cărți recente - una care mai speră, alta care nu crede în revenire - salvează onoarea și seriozitatea istoriografiei care se ocupă cu destul amatorism de o idee atît de gravă ca declinul Occidentului.
În orice caz, spectacolul istoriografic e foarte instrucitv. El aduce în scenă ideea pe care caută să o descrie. Declinul occidentului e, adică, foarte bine ilustrat de declinul istoriografic masiv al lucrărilor care au renunțat la rigoare în favoarea criticii ideologice. E vorba de școala și de lucrările care pornesc de la convingerea că Occidentul e în culpă și că declinul e un soi de sancțiune meritată pentru imperialismul secolelor trecute. Tot aici, ideea după care cultura occidentală e, oricum, o chestiune neinteresantă și depășită. Recomandarea implicită sau explicită e mereu aceași: studiați mai degrabă culturile altora decît propria voastră cultură. Îndemnul e, din păcate, aplicat sistematic în sistemele de învățămînt occidentale.
Pesimismul sau îngrijorarea limitată față de destinul civilizației occidentale nu mai sînt atitudini arbitrare. Realitatea problematică a Occidentului e evidentă. Însă cercetarea istorică nu va ajunge nicăieri sau va reuși doar să agraveze confuzia, atîta vreme cît pornește de la postulate ideologice.
De aproape 500 de ani, Occidentul conduce lumea cu o strălucire și cu o autoritate fără egal. Acum, primatul occidental pare în dubiu. Însă geniul Occidentului nu poate fi pus la îndoială sau ascuns de imprecații și frustrări ideologice recente (și, la rîndul lor, foarte occidentale). Și încă un fapt, fără de care înțelegerea noastră va rămîne fatal incompletă: în parte sau chiar în mare parte, declinul e provocat de lipsa de încredere în propria noastră cultură.