Linkuri accesibilitate

Jurnal de corespondent: Cartea de nicăieri


Internetul și comenzile pe site-uri specializate au deschis accesul nelimitat și imediat la carte.


Dispariţia librăriilor nu înseamnă, numaidecât, dispariţia cărţilor şi apetitul pentru citit. Ce altceva se pierde odată pierderea rafturilor de cărţi? - aflăm de la Traian Ungureanu:

Acum 5 ani, dispariția librăriilor era o ipoteză hazardată. Acum, e o realitate galopantă. Însă despărțirea de librării riscă să fie greșit înțeleasă. Dacă îngrijorarea vizează soarta cărții și a cititului, atunci stăm, încă, bine. Cărțile se caută și se cumpără încă mai abitir.

Internetul și comenzile pe site-uri specializate au deschis accesul nelimitat și imediat la carte. Situația cumpărătorului s-au ușurat enorm și a devenit, de fapt, o enormă comoditate. Cartea poate fi căutată, răsfoită și cumpărată la cel mai mic preț posibil, pe net. Comanda e onorată apoi de poștă și cartea vine singură la ușă. Din acest punct de vedere, netul a stimulat enorm apetitul.

Dispariția librăriilor, fie că e vorba de marile lanțuri, fie că e vorba de librăriile mici de cartier, ne lasă fără altceva. Odată cu librăriile dispar interioarele calme și atmosfera cumpătată a rafturilor de cărți. Locul cu cărți nu mai e nicăieri. La fel locul în care se întîlnesc și se văd oamenii care au ceva important în comun cu cărțile.

Cartea nu mai are decît destinație. Un punct de echilibru și diferență a dispărut din orașe, odată cu stingerea librăriilor și pachetul cu cărți livrat la ușă.
XS
SM
MD
LG