Linkuri accesibilitate

„Capcanele identității” de Tamara Cărăuș


220 de pagini asemenea celor 220 de Volţi – sub tensiune înaltă!


„Se pare că mi-am secretat obiectul de studiu. Ca o gânganie care trăieşte în, din şi printre propriile secreţii, dar nu ştie de ce anume i se întâmplă aceste secreţii, de ce secretă această substanţă şi nu alta”, se mărturiseşte la un moment dat Tamara Cărăuş, într-o digresiune mai degrabă dramatică decât lirică, spre finalul eseului Capcanele identităţii, Cartier, 2011. Doar că autoarea noastră nu numai că ştie de ce, dar şi cum anume şi-a „secretat obiectul de studiu”, iar povestea scrierii cărţii, narată pe parcurs, este cel puţin la fel de pasionantă ca cercetarea propriu-zisă. Rareori o carte de asemenea factură se citeşte dintr-o răsuflare!

Structurată în 4 capitole (+ Anexe şi Bibliografie), deja titlurile acestora spun ceva despre felul în care este abordată chestiunea identităţii: „Fantasme”, „Capcane”, „Ruşine” şi „Incertitudini”. Nici subcapitolele nu stau mai prejos în ce priveşte „certitudinile” tânărului savant: „Abandonul” sau „Eroare! Eroare! Eroare!” sau „Goliciunea căutării identitare”… Frazele şi ele se succed într-o cascadă de întrebări, una mai incomodă decât alta: „Poate fi naţiunea un răspuns plauzibil la întrebarea dezarmantă despre sensul vieţii? Dacă un efort e semnificativ, de ce să fie semnificativ doar în containerul naţional? Oare un efort cu adevărat important nu e important pentru toţi? Cum poate această semnificaţie presupus fundamentală să fie circumscrisă teritorial, într-un loc configurat arbitrar pe harta istoriei moderne?”

Cât despre răspunsuri, ei bine, acestea mai curând avertizează decât pledează: „Comunitatea naţională poate fi doar o ofertă de semnificaţii printre altele. Absolutizarea ei ca ofertă de semnificaţii e periculoasă, pentru că ceea ce oferă naţiunea nu sunt atât semnificaţii, cât o memorie publică: tot ce s-a făcut, scris, gândit, cântat, filmat, alergat etc., etc. în cultura şi istoria noastră naţională”.

Într-un cuvânt, 220 de pagini asemenea celor 220 de Volţi – sub tensiune înaltă!

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG