Linkuri accesibilitate

Diferendul transnistrean este unul geopolitic


Premierul Vlad Filat primit de vicepreședintele american Joe Biden în ianuarie 2010

Premierul Vlad Filat primit de vicepreședintele american Joe Biden în ianuarie 2010

Igor Corman: „O relaţie bună pe axa Washington-Moscova poate fi pozitivă şi pentru soluţionarea conflictului transnistrean”.


În cadrul vizitei sale în Republica Moldova, la 11 martie curent, vicepreședintele SUA, Joe Biden, va ţine un discurs în faţa cetăţenilor moldoveni, în Scuarul Teatrului de Operă şi Balet. Despre semnificația acestei vizite Valentina Ursu a discutat cu deputatul Igor Corman, președintele Comisiei parlamentare pentru politica externa.

Igor Corman:
„Această vizită are o importanţă mare. Este prima de un astfel de nivel în istoria relativ scurtă a Republicii Moldova. Va fi, cred, un schimb util de păreri cu oficialităţile de la Chişinău. Va fi o ocazie bună şi pentru dumnealui ca să se informeze mai bine despre realităţiile din această zonă.”
Igor Corman, președintele Comisiei de politică externă a Parlamentului


Europa Liberă: Statele Unite ale Americii, ca observator, sunt prezente în formatul 5+2 de negocieri în ceea ce priveşte conflictul transnistrean. Ce rol poate juca Washingtonul în acest proces de soluţionare?

Igor Corman:
„Statele Unite sunt un jucător foarte important, o putere în plan internaţional. Şi faptul că ei, alături de Uniunea Europeană, participă în acest format 5+2 încă de pe acele timpuri a fost o realizare, fiindcă s-a reuşit internaţionalizarea acestui subiect transnistrean. În acest context, eu aş scoate în evidenţă şi importanţa relaţiei dintre Washington şi Moscova. Şi tocmai de aceea este benefic faptul, că domnia sa va avea întrevederi şi la Moscova şi la Chişinău.”

Convergenţa intereselor europene şi americane


Europa Liberă: Credeţi că diferendul transnistrean este o prioritate în relaţia Washington-Moscova?

Igor Corman:
„Diferendul transnistrean este unul geopolitic, în primul rând. Factorul geopolitic rămâne unul important. Asta înseamnă, că actorii mari care sunt implicaţi, rolul pe care ei îl joacă, sigur, că este unul foarte important. O relaţie bună pe axa Washington-Moscova poate fi pozitivă şi pentru soluţionarea conflictului transnistrean, fiindcă Federaţia Rusă sigur că este un jucător important. Mai are încă forţe militare în această regiune şi este important să înţeleagă şi Federaţia Rusă, că această soluţie nu ar fi în detrimentul intereselor ruse din regiune, dar ar fi aşa un exemplu de cooperare dintre toţi cei implicaţi. Uniunea Europeană iarăşi, care este foarte interesată, fiindcă deja suntem în vecinătatea Uniunii Europene. Prin urmare, Statele Unite cu siguranţă joacă un rol important. Şi axa Washington-Berlin-Moscova, eu cred, că este una importantă în identificarea unei soluţii echitabile.”

Europa Liberă: Domnule Corman, vorbim că este foarte importantă această relaţie ruso-americană pentru soluţionarea conflictului transnistrean. Pot să înţeleg, că la cerinţele Chişinăului de a retrage armata rusă de pe teritoriul Republicii Moldova reacţia nu e cea pe care o aşteaptă Republica Moldova. La solicitarea Washingtonului, Moscova ar putea să aibă o altă reacţie pe marginea acestei chestiuni?

Igor Corman:
„Este cunoscută abordarea la pachet. Sigur că este vorba despre retragerea forţelor militare din regiunea transnistreană şi partea rusă niciodată nu a venit împotriva unei astfel de abordări.”

Europa Liberă: Dar niciodată nu a onorat-o.

Igor Corman:
„Dar a legat tot timpul retragerea forţelor militare de identificarea soluţiei politice. Această abordare la pachet mi se pare şi mie una realistă, dacă pot să spun aşa. Şi în context este vorba nu numai de retragerea acestor trupe militare. Deci, este cunoscut interesul american anume, mai ales pentru acest element.”

Europa Liberă: De ce este cunoscut?

Igor Corman:
„Tradiţional fiecare ţară îşi are propriile interese. Aici dacă vorbim în plan strategic, la nivel internaţional.”

Europa Liberă: Şi credeţi, că Moscova ar ceda în favoarea Washingtonului?

Igor Corman
: „Tocmai spuneam, că acestă abordare mai largă este una favorabilă şi eu cred că nu doar despre retragerea forţelor militare, dar în general, de identificarea soluţiei trebuie să fie vorba. Inclusiv şi soluţia politică.”

Europa Liberă: În alt context, Washingtonul insistă foarte mult pe promovarea reformelor democratice în tinerele state, apărute după destrămarea Uniunii Sovietice. Aici rolul cum îl vedeţi?

Igor Corman:
„Tradiţional Statele Unite au jucat un rol important în sprijinirea tinerelor democraţii. Şi noi am avut permanent, pe parcursul celor aproape 20 de ani de independenţă de aceeaşi abordare din partea Statelor Unite. Chiar dacă, să spunem, geografic suntem destul de îndepărtaţi, dar ei au fost un partener fidel pe calea democratizării Republicii Moldova.”

Europa Liberă: De ce ar fi ei interesaţi să avem o democraţie puternică în Moldova?

Igor Corman:
„Asta este un credo al Statelor Unite, ca o ţară care tot timpul s-a făcut cunoscută şi a optat pentru valorile democratice, în primul rând. Ne-a sprijint şi pe noi, de rând cu alte ţări, cu o mulţime de ţări din regiune, care s-au bucurat exact de aceeaşi abordare din partea Statelor Unite. Eu n-aş face din Republica Moldova caz aparte.”

Europa Liberă: Sprijin pentru o integrare europeană, pentru o integrare Euro-Atlantică din partea Washingtonului cum îl vedeţi?

Igor Corman:
„Este adevărat, că Statele Unite tot timpul au optat şi în favoarea integrării europene a Republicii Moldova. Statele Unite au fost tot timpul în favoarea acestui proces, fiindcă valorile europene sunt şi valorile democratice. Şi aici este o convergenţă a intereselor europene şi americane, ca să ne sprijine. Deşi în ultimul timp se mai crează aşa, pe alocuri poate impresia, că mai mult suntem lăsaţi de fapt pe relaţia cu Bruxelles-ul. Deja se consideră, că noi suntem implicaţi în nişte procese mai strânse pe parcursul european. Negociem acum şi acest acord de asociere, dorim integrare economică, asociere politică. Şi în aceste condiţii poate că americanii deja înţeleg, că şi-au făcut datoria în perioada anterioară şi acum ei consideră, că suntem capabili poate mai mult să cooperăm cu partenerii europeni.”

Europa Liberă: SUA au un rol foarte important în cadrul NATO.

Igor Corman:
„Noi avem planul individual de acţiuni cu Alianţa Nord Atlantică şi am profitat şi aici de sprijin, inclusiv tehnic pentru nimicirea pesticidelor şi alte programe benefice. Avem fixat în Constituţia noastră statutul neutralităţii. Considerăm, că acest statut este benefic, inclusiv şi prin prisma relaţiilor cu Federaţia Rusă şi a încercărilor de a soluţiona conflictul transnistrean. Dar asta nu are nimic împotriva unei cooperări strânse cu Alianţa Nord Atlantică.

Pe de altă parte, vreau să vă spun că şi Alianţa Nord Atlantică se schimbă foarte mult în ultima perioadă. Au loc discuţii şi chiar reforme în cadrul Alianţei, prevalează dimensiunea politică şi îşi scade din valoare dimensiunea militară. Respectiv, eu cred, că iarăşi este o evoluţie benefică şi în relaţia cu Federaţia Rusă. Fiindcă repet – noi, cei care suntem aici geopolitic între aşa o putere cum este Federaţia Rusă şi, pe de altă parte, avem factorul euro-atlantic, sigur, ca să nu ne rupem şi să nu avem probleme nici într-o parte, nici în alta, este în interesul nostru ca între aceste două influenţe să existe pace şi înţelegere, parteneriat. Şi atunci vom putea şi noi să profităm de ambele influenţe şi ca să nu fim puşi în situaţia de a ciopli dintr-o parte şi a câştiga în altă parte.”

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG