Linkuri accesibilitate

De la sfîrșitul anilor ʼ80, odată cu democratizarea identităților și a importanței de sine, cartea de vizită a devenit un scandal grafic.


Cărțile de vizită s-au schimbat odată cu purtătorii. În lumea burgheză a secolului al XIX-lea, cărțile de vizită erau o chestiune de discreție. Pe cartonul de regulă alb, uneori marcat de un mic timbru sec-emblemă, numele și, nu neapărat obligatoriu, titlul sau profesia. Întotdeauna în litere elegante dar fragile, în cerneală neagră, rareori albastră, fără ostentație grafică, trasate timid, la limita lizibilului. Orice alt ornament era exclus pentru că insistența era semn de proastă creștere iar însemnul lapidar un indiciu de clasă și civilitate.

Acest format a supraviețuit pînă la mijlocul anilor ʼ60 și a fost urmat de variații mai bogate dar încă decente. De la sfîrșitul anilor ʼ80, odată cu democratizarea identităților și a importanței de sine, cartea de vizită a devenit un scandal grafic și o deschizătoare de drumuri kitsch. Purtătorul vrea, acum, să lovească decisiv, cu o carte de vizită care anunță obligatoriu un geniu recunoscut, o funcție fundamentală și o bogăție de nabab. Aurul, culorile stridente, desenele, fotografiile se îngrămădesc pe una sau amîndouă fețele cărții de vizită. Sub numele scris în litere incendiare și însoțit de blazoane sau simboluri spectaculoase, se așază o inscripție interminabilă care istorisește competențe infinite. Nimeni nu mai e lipsit de funcție și toată lumea e supracalificată.

Titularul e doctor, deși asta înseamnă doar că are o diplomă, e acreditat de numeroase institute, a absolvit nenumărate școli și e un expert indispensabil pentru pe lîngă numeroase firme și companii. Dacă titularul a fost cîndva ceva dar nu mai e, cartea de vizită va preciza că respectivul e fost cutare sau supercutare. O singură consolare. Cărțile de vizită nu mai reușesc să transmită mesajul. Mai toate sfîrșeșesc în sertar sau la coș. Cînd toată lumea e cineva, nimeni nu mai are timp de importanța altcuiva.
XS
SM
MD
LG