Linkuri accesibilitate

Duelurile și animozitățile dintre liderii AIE nu fac decât să sporească depresia profundă care macină Republica Moldova.


În Moldova în ultimul timp nu faptele fac politică, ci declarațiile în jurul faptelor. Alianța nu se poate lăuda cu reforme importante realizate și nici măcar cu proiecte majore pe care le-a adus în discuție publică. Ce se vede sunt doar umorile dezlănțuite ale liderilor săi. Aceștia par să nu mai încapă unul de celălalt. Noroc de secunzii din partid, care încearcă să atenueze gâlceava. Vicepreședintele PD, Plahotniuc, în stilu-i concis și bonom, ţine să calmeze opinia publică, spunând că Alianța e „beton”, iar pentru prim-vicepreședintele PLDM, Godea, „pot să sară scântei, important e să fie aplicat programul de guvernare al Alianței”.

Cu toate eforturile depuse de secunzi, atacurile verbale, la scenă deschisă, ale șefilor lor reverberează toxic în urechile electoratului. Marian Lupu l-a acuzat pe președintele PLDM că ar urzi o alianță roș-verde cu partidul comuniștilor, după ce el însuși (ce ironie!) ne-a exasperat, în decembrie trecut, cu „deplina compatibilitate de valori și principii” între PD și comuniști. La rândul său, premierul Filat a spus că nu comentează „tâmpenii”, dar, oricât s-a străduit, nu și-a putut reprima impulsul vindicativ și a evocat lunga perioadă în care Lupu a stat alături de Voronin, mai și adăugând o frază-șoc, pentru deliciul galeriei: „am discutat cu șeful PCRM, între altele, ca să aflu și cine dintre cei doi, Voronin și Lupu, urma să mă aresteze primul.”

După toate aceste tandrețuri pe care și le adresează figurile exponențiale ale puterii, suntem asigurați că Alianța funcționează. Funcționează atât de minunat, încât cei doi lideri ai săi, Filat și Lupu, scrie presa, n-au participat la ședința de ieri a coaliției, evitându-se programatic.

În toiul acestui meci de acuze reciproce, tot ieri a fost prezentat un sondaj, realizat de CBS-AXA, cu date culese înainte de 8 februarie 2011, care relevă faptul că opțiunile electorale în Moldova nu s-au schimbat semnificativ. Comuniștii se află pe primul loc, urmați îndeaproape de PLDM, și la o distanță mai mare de PD și PL.

Sondajul oferă între altele și informația uluitoare că 40% din moldoveni ar dori să se unească cu Rusia și doar 28% ar prefera integrarea europeană. Acest paradox devine explicabil, după ce aflăm că sondajul a fost finanțat de niște fundații rusești. Și aici ar fi o întrebare de pus celor de la CBS-AXA: de ce au ales ei să-și dărâme credibilitatea, acceptând asemenea oferte dubioase?

În partea sa verosimilă, pe care o confirmă stările de spirit ale populației, sondajul sugerează liderilor politici să lase la o parte ispita de a intra într-o nouă campanile electorală, să nu se mai joace cu nervii cetățenilor. Moldovenii nu vor alegeri anticipate, moldovenii suferă de sărăcie, șomaj cronic și de scumpiri. Dacă ar fi cuprins și ultimele scandaluri în jurul Moldtelecom-ului și al Băncii de Economii, scorul partidelor de la putere ar fi putut arăta și mai rău. În aceste condiții, comuniștii stau relaxați. Singura lor grijă e să ațâțe discordia în sânul majorității, ca mai departe orgoliile inflamate ale liderilor liberal-democrați să desăvârșească opera de distrugere a Coaliției.

Constatările de până acum ne conduc spre o ecuație logică evidentă: Alianța e obligată să revină la agenda cetățeanului. Bunăstarea acestuia depinde de o serie de reforme și decizii curajoase pe care numai o guvernare stabilă le poate asuma, iar condiția necesară unei guvernări stabile este alegerea președintelui țării. Cum? Acesta este subiectul ce ar trebui să-i preocupe pe oamenii politici. Duelurile și animozitățile dintre ei nu fac decât să sporească depresia profundă care macină Republica Moldova, acolo unde primăvara se lasă de prea mult timp așteptată.
XS
SM
MD
LG