Linkuri accesibilitate

„O condiție pentru a avea forțe de poliție oneste este ca aceia care lucrează în poliție să fie bine școlii, să înteleagă codul etic și să îl respecte”.


Trei poliţişti moldoveni au participat săptămîna trecută la un atelier de studiu la Strasbourg despre cum să caute poliţiştii să îşi faca datoria, dar să şi respecte drepturile omului. Un curs despre care relatează Iolanda Badiliţă.

Consiliul Europei a organizat saptamana trecuta, la Strasbourg, un workshop pe tema eticii in politie. Experti din diverse tari europene, de la Marea Britanie la Franta si Olanda, au impartasit cu colegi din cateva tari ex-sovietice, intre care si Moldova, Georgia si Armenia si alte cateva din fosta Iugoslavie, experientele lor in misiunea, uneori imposibila, de a trimite in comunitate politisti pentru care codul etic este mai ceva decat biblia. Care ar putea fi, asadar, solutia ideala pentru a avea un corp politienesc onest si apropiat de oameni?

„Una dintre conditiile pentru a avea forte de politie oneste si care pun pret pe etica, este ca aceia care lucreaza in politie sa fie bine scoliti, să inteleagă codul etic si să il respecte; si să mai inteleagă care sunt asteptarile comunitatii de la ei”, ne-a declarat Tim Raymond, expert in cadrul Academiei de politie din Bramshill, Regatul Unit.

L-am intrebat pe Raymond cum se preda comportamentul etic studentilor englezi care doresc sa devina politisti:
„Facem asta lucrand cu studii de caz, dand exemple de situatii in care lucrurile au evoluat intr-o directie gresita, unde comportamentul etic nu a fost aplicat cum trebuie. De aseamenea, incercam sa aratam cat de important este ca liderii sa aiba un comportament etic pentru ca exemplul lor va fi urmat si de subalterni.”

Ideile lui Raymond au fost ascultate la Strasbourg si de trei moldoveni: Iuli Larii, vice-rector la Academia de Politie din Chisianu, Victor Moraru, comisar in Hancesti si Marcel Gicoreanu, inspector sef al Diviziei de Control si Supraveghere.

Consiliul Europei si Uniunea Europeana implementeaza impreuna in Moldova un program numit Programul pentru Sprijinirea Democratiei. Politistii moldoveni sunt antrenati cu privire la drepturile omului, etica in munca de politie, precum si folosirea fortei in situatii de conflict insa cu respectarea legii si fara incalcarea drepturilor omului. De asemenea, pana la sfarsitul acestui an, prin acelasi program va fi reamenajat unul dintre izolatoarele temporare din Moldova.

Daca in Moldova mai este de lucrat la capitolul etica politistilor, exista in vecinatatea nu foarte indepartata, o tara despre care la seminarul de la Strasbourg s-a vorbit numai in termeni laudativi: Georgia. Cum au reusit georgienii sa aiba politisi indragiti de populatie?

„A fost foarte dificil si un drum foarte greu pentru noi sa facem aceste reforme care au durat ani. Dupa cum stiti, suntem o tara ex-sovietica si avem o mostenire ingrozitoare. In perioada aceea politia se numea «militia». In primul rand ce am facut a fost sa definim foarte clar ce trebuie sa faca, ce misiune are politia, pentru ca dupa cum stiti in URSS, militia era privita ca un fel de mecanism de represiune. Astazi incercam sa schimbam aceasta abordare a politiei.

Avem acum nu doar politie reactiva ci si politie pro-activa, care este orientata catre comunitate. Am inceput prin reinnoirea corpului politienesc. Cei corupti au fost fie eliberati din functie, nu mai lucreaza in politie, fie sunt in inchisoare. Acum, nu mai poti fi politist in Georgia daca nu faci Academia de politie, si nu cunosti drepturile omului si codul de etica. De aceea, poate, in Georgia increderea populatiei in politiei depasteste 70%”, declara Elguja Makalatia, seful Sectiei de Analiza si Monitorizare din cadrul Academiei de Politie din Georgia.

Insa nici in Georgia si nici in orice alta tara, lucrurile nu ar putea functiona bine in politie, fara un suport real din partea politicienilor si o lege care sa fie de partea celor corecti, atrage atentia expertul britanic Tim Raymond: „Si in Marea Britanie avem ofiteri corupti si care se poarta ne-etic. Ii arestam, ii judecam si ii trimitem inchisoare. Niciodata nu ajungem intr-un punct in care sa spunem, ca am eliminat aceasta problema. Daca nu ai legea si guvernul de partea ta, care sa promoveze aceleasi standarde inalte, lupta nu poate avea succes“.
XS
SM
MD
LG