Linkuri accesibilitate


Priveam nu demult o emisiune în limba cehă despre Noua Zeelandă, unde se prezentau locurile pitoreşti din această ţară şi poveştile de succes ale numeroşilor emigranţi. Numai în anul 2009-2010, 45 719 persoane au primit titlul de rezident permanent în Noua Zeelandă, iar principalele ţările-sursă sunt Marea Britanie (17%), China (13%), Republica Sud-Africană (12%) şi Insulele Philipine (9%).

M-a impresionat mult povestea unui corean, care îşi justifica alegerea de a trăi pe acele insule prin faptul că îi plac oamenii paşnici din Noua Zeelandă. El consideră că sunt două lucruri pe care nu le poţi cumpăra cu bani: sănătatea şi securitatea. „Decît să emigrez în SUA, unde oricînd poţi fi ameninţat cu o armă de foc, eu am ales să trăiesc pe o insulă. Poate că aici sunt mai puţine oportunităţi pentru business-ul meu, în schimb eu şi familia mea suntem în siguranţă.”

Cutremurul recent din această ţară, însă, a demonstrat că securitatea noastră depinde nu numai de prezenţa oamenilor paşnici: ultimul bilanţ al morţilor a ajuns la 147, iar peste 50 de persoane sunt date dispărute. Poate că atunci cînd ne alegem o ţară unde să emigrăm, ar trebui să luăm în calcul şi riscul calamităţilor naturale. Centura de Foc a Pacificului provoacă în jur de 14 000 de cutremure de pămînt anual, majoritatea fiind minore, însă 200 din ele sunt destul de puternice, ca să fie simţite.

Pe semne că de la o vreme ne-am tot obişnuit cu gîndul că noi suntem atotputernici pe Pămînt şi că anume noi determinăm cursul evenimentelor. Pămîntul, însă, „respiră” uneori prea puternic generînd astfel diferite cutremure sau ţunami: probabil „oftează” cînd vede cît de naivi suntem.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG