Linkuri accesibilitate

Geneva: Secretarul de stat Clinton declară că Muammar Gaddafi trebuie să predea imediat frînele puterii


Secretarul de stat american Hillary Clinton a declarat astăzi că liderul libian Muammar Gaddafi trebuie să plece imediat de la putere, fără amânări sau noi violenţe. Ea a vorbit la şedinţa Consiliului ONU pentru drepturile omului de la Geneva.

Hillary Clinton a spus că Gaddafi şi anturajul său trebuie traşi la răspundere şi că şi-au pierdut legitimitatea din cauza violenţelor împotriva protestatarilor antiregim.

Uniunea Europeană a decis astăzi să pună în aplicare sancţiunile ONU faţă de regimul Gaddafi aflat la putere de 42 de ani şi confruntat cu ample proteste. Adoptate în unanimitate sâmbătă de Consiliul de Securitate ONU, sancţiunile includ un embargo militar, restricţii de călătorie şi îngheţarea conturilor.
XS
SM
MD
LG