Linkuri accesibilitate


De-o vreme, multe din evenimentele mari dar și întîmplările mici, tragediile și mărunțișurile, chestiunile de stat și mofturile, argumentele mari și ifosele, cauzele mari și cruciadele tembele s-au micșorat împreună și încap într-un singur cuvînt. Orice și oricine devin sau pot deveni inacceptabil.

Trei exemple recente ilustrează imperialismul acestui cuvînt care a devenit un bun oficial obligatoriu.
Guvernul Statelor Unite găsește, de pildă, că nu există cuvînt mai bun pentru a plesni tembelismul ucigaș al Colonelului Gadafi. Violența din Libia e inacceptabilă. De fapt, Secretarul de Stat Hillary Clinton a mers pînă la capăt, cu un effort retoric menit să înspăimînte și să producă rușine printre nemernici: violența din Libia nu e doar inacceptabilă e „complet inacceptabilă”.

Ceva mai înainte, cu ocazia reprizei revoluționare egiptene, Secretarul General ONU găsise, deasemenea, că violențele locale sînt într-atît de serioase încît merită neîndoios calificativul reprobator suprem: inacceptabil. Chiar și tulburările inițiale și mult mai domoale din Tunisia au fost măsurate și încondeiate de UE cu același cuvînt neiertător: inacceptabil.

Dar ce n-a fost, nu e și nu va fi, la vremea lui, inacceptabil? Fumatul, capitalismul, impozitele, protecționsimul, băncile, nudismul, programele școlare, deciziile juriilor, nivelul ajutoarelor către palestinieni și , în genere, tot ce nu convine, nu place sau nu e de ajuns după părerea ofocialităților sau a campionilor unei cauze.

Mai nou, cuvîntul s-a privatizat și e folosit, cu mult foc, și de locatarii blocului deconectat de la electricitate sau de șoferul amendat pentru exces de viteză. Toată lumea s-a obișnuit să aibă dreptul de a hotărî ce e acceptabil și ce e inacceptabil, deși aflăm mult mai rar și numai prin eliminare ce e, totuși, acceptabil.

Istoria acestui clișeu fioros nu e încheiată. Cuvîntul își va continua cariera pentru că scutește de gîndire și elimină neplăcerile rostirii clare în public. Avantajul cu totul acceptat al cuvîntului inacceptabil ține de resorturi morale. Cine decretează că un lucru e inacceptabil se așază într-o poziție de superioritate tranșantă și severă. Devine, adică, instanță morală unică și universală. Stabilește cursul correct al tuturor lucrurilor. Inacceptabilul proclamat de cutare vorbitor exclude din lume și din istorie clasa de subfapte și subrealități care au îndrăznit să creadă că ar putea avea dreptul la existență. Decidentul e iritat de obrăznicia oamenilor și a faptelor lor. Sfera acceptabilui e demult hotărîtă și bine cunoscută, în primul rind vorbitorului posesor al eticii definitive. Vorbitorul producător de ”inacceptabil” restabilește ordinea și civilizația. Nimeni nu mai are dreptul să reacționeze sau să emită păreri, să fie altfel sau să fie greșit. Cuvîntul „inacceptabil” împietrește popoare, revoluții, răufăcători, delincvenți, disidenți și, în genere, orice formă neaprobată a realității.

Evidet ororile din Libia sînt ceva revoltător. La fel de evident, nici ororile din Libia, Iran sau de oriunde altundeva, nu vor cere permisiunea să se manifeste și nu se vor retrage rușinate, îndată ce au aflat că sînt inacceptabile. Clișeele au reușit, dintotdeauna, să amuțească gîndirea și să învigoreze conformismul. Însă n-au reușit niciodată să fugărească răul.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG