Linkuri accesibilitate

Valori tradiționaliste versus mentalitatea generată de globalizare - Opiniile studentei Dimitrița Cauia și scriitoarei Nicoleta Esinencu.


Ubi bene, ibi patria!” Astfel sună pe latineşte dictonul care, spunând „Unde-i bine, acolo este patria!”, distruge, de fapt, temelia conceptului de PATRIOTISM, care îi cere IMPERATIV cetăţeanului să se sacrifice de dragul urbei în care s-a născut. Având vechimea impresionantă de mai bine de 2000 de ani, dictonul dovedeşte că rebeliunea cosmopolită împotriva patriotismului gregar nu este o invenţie recentă şi derivă din dorinţa legitimă a fiecărui om de a avea o viaţă decentă, acolo unde o poate găsi.

La asta mă gândeam, după ce am stat de vorba cu Dumitriţa Cauia, studentă la Academia de Studii Economice, una din protagonistele mesei rotunde, difuzate în urmă cu două săptămâni, discuţie în care încercam să schiţăm portretul generaţiei ʼ91. Astăzi revenim la această sarcină dificilă, ori chiar ingrată şi voi incerca, cu ajutorul Dumitriţei Cauia, sa înţeleg ce trăsături distincte are generaţia tinerilor de o vârsta cu independenţa Republicii Moldova şi cum înfruntă, dacă o înfruntă, ispita „Ubi bene, ibi patria”, surprinsă de marele orator Cicero, care, la rându-i, s-ar fi inspirat de la poetul roman Marcus Pacuvius. După ce veţi auzi interviul cu Dumitriţa Cauia (de altfel, pe pagina de Internet veţi putea urmări şi fragmente video din acest interviu), am s-o invit la microfon pe scriitoarea Nicoleta Esinencu, ca să tălmăcească această schiţă de portret.

Punct și de la Capăt


Aşadar, cum vă spuneam, i-am propus Dumitriţei Cauia, studentă la ASEM, să accepte ipostaza de un prim model pentru un portret colectiv al generaţiei ʼ91, pe care avem de gând să-l schiţăm pe parcursul acestui an jubiliar cu diverse ocazii şi în diverse forme jurnalistice.

Am invitat-o pe Dumitriţa la noi în redacţie şi ca să nu se simtă stingherită, i-am pus la dispoziţie un computer conectat la Internet. În trei timpi şi două mişcări şi-a găsit spaţiul cel mai confortabil, în care şi-a trimis să navigheze ambarcaţiunea virtuală. Am întrebat-o pe Dumitriţa dacă o ajută în viaţă nişte ambarcaţiuni non-virtuale, cum ar fi prietenia, de exemplu.

Dumitrița Cauia
Dumitriţa Cauia
: „În prietenie cred, pentru că am două prietene, care mi-au fost cele mai bune din liceu. Şi chiar când ziceam la un cunoscut, ziceam că iată, că mă pot baza în ele, că într-adevăr mă ajută, că eu cred în prietenie adevărată, că nu e de interes şi chestii de genul ăsta, nu mă credea. Zicea că nu, la vârsta aceasta nu poate să fie prietenie adevărată, că fiecare profită de asta şi, de fapt, nu realizăm ceea ce este prietenie. Dar eu nu sunt de acord cu asta, pentru că eu într-adevăr am avut suportul lor, sprijinul lor. Pot să zic ferm că eu cred într-o prietenie adevărată dintre trei fete. Dintr-un băiat şi o fată nu cred, pentru că pe parcursul anilor se transformă în dragoste deja.”

Europa Liberă: Alte lucruri, care contează? Relaţia cu părinţii, de exemplu, asta cred?

Dumitriţa Cauia:
„Da, asta în primul rând. Pentru mine familia este foarte importantă. Chiar adineaori am zis că plecatul peste hotare pentru mine nu este ceva primordial, cu traiul acolo. Dar, de exemplu, să învăţ un an doi se poate. Dar aşa, să mă despart de familie, să plec departe de ei, nu aş putea. Pentru că ei pentru mine sunt foarte importanţi şi pot să zic că sunt mai familistă în comparaţie cu alte persoane, pe care le-am întâlnit. Nu zic, fiecare ţinem la familia sa. Poate mediul în care eu am crescut, poate aceasta m-a făcut să mă atârn altfel faţă de familie.”

Europa Liberă: Când sunt situaţii că nu eşti de acord cu părinţii, cu ceea ce-ţi recomandă, cu modul lor de a fi, de exemplu, încerci să te confrunţi? Sau te conformezi? Sau eviţi subiectul? Eviţi conflictele? Cum procedezi?

Dumitriţa Cauia:
„Nu, nu pot să zic că evit conflictele. Chiar deseori pot să zic că avem situaţii mai aprinse. Evident că ascult părerea lor şi foarte des eu o accept, pentru că ei sunt mai mari şi au trecut prin mai multe în viaţă. Orice ei n-ar zice, ştiu că e pentru binele meu.”

Europa Liberă: Când încerci să analizezi prin ce se deosebeşte viaţa lor de viaţa dumitale, care sunt lucrurile care se deosebesc radical, sau esenţial?

Dumitriţa Cauia:
„Poate faptul că ceea ce ei nu au avut ei se străduiesc din răsputeri să-mi dea mie.”

Europa Liberă: Material ai în vedere?

Dumitriţa Cauia:
„Da. Material, da. Spiritual ei au avut totul. Părinţii s-au comportat foarte frumos cu ei şi, respectiv, deja şi ei cu mine. Nu au fost conflicte foarte mari în familie, din generaţie în generaţie a fost totul pozitiv.”

Europa Liberă: S-a întâmplat să-ţi încerci forţele ca să vezi dacă eşti luptătoare sau nu? În ce condiţii? Teste de capacitate pentru voinţa ta, pentru capacitatea de a lupta? Te-ai pus la încercare poate vreodată în mod intenţionat?

Dumitriţa Cauia:
„În mod intenţionat nu pot să zic. Poate au fost situaţii în care am luat o lecţie din asta. M-am făcut mai puternică. Se zice că ce nu te ucide, te întăreşte. Dar nu am trăit etape foarte grele, ca să văd cât de puternică sunt. Chiar nu am avut. Chiar am avut şi eu unele momente, când mă gândeam, că iată, dacă aş trece prin aşa ceva, cum aş reacţiona? Dar nu am trecut şi, practic, nu pot să văd, să mă testez singură pe mine.”

Europa Liberă: Dar ce ambiţii ai? Mai devreme sau mai târziu vei ajunge să-ţi propui nişte teste – uite, dacă ajung la aşa o performanţă înseamnă că mă respect de acum încolo. Sau nu. Sau n-ai asemenea ambiţii, asemenea obiective?

Dumitriţa Cauia:
„În primul rând vreau să ajung, ca orice fată o femeie de succes. În primul rând, să nu depind de partea masculină. Şi iată prin asta, prin forţele proprii, vreau să văd la ce nivel am să ajung, dar vreau să fie foarte înalt. Adică prin asta o să văd, cât de puternică am fost să trec prin toate obstacolele, pentru că e şi normal să am foarte multe, să întâlnesc multe piedici.”

Europa Liberă: Dar ce înseamnă nivel foarte înalt?

Dumitriţa Cauia:
„Ceea ce aş face eu, să fie bine făcut. Ceea ce aş face eu, lumea să fie foarte mulţumită. Evident, să fiu răsplătită la nivel. Eu să mă simt bine, împăcată şi să mă bucur de ceea ce fac. Pentru că dacă nu faci cu plăcere, atunci te gândeşti pentru ce mai trăiesc.”

Europa Liberă: Generaţia părinţilor tăi, a bunicilor aveau idealuri. Unii credeau în ele, alţii dimpotrivă, se răzvrăteau atunci când descopereau că erau idealuri false. Dumneata, ca om din generaţia asta a pragmaticilor, simţi nevoia unor idealuri?

Dumitrița Cauia
Dumitriţa Cauia:
„Fiecare tânăr are visul său. Dar, cum mi-a zis şi profesoara mea de management – e foarte bine să-ţi faci planuri mari, pentru că o părticică mică din el oricum o să se realizeze. Dar dacă îţi faci planuri mici, şansa ca să se realizeze e mai mică. Pot să zic că idealul e ca să tind să fiu fericită, să mă simt împlinită. Să am o familie, care să-mi fie alături şi persoanele dragi. Acest lucru, de fapt, cred că fiecare persoană îl vrea.”

Europa Liberă: Ai spus că nu vrei să depinzi de viitorul tău soţ, partener, prieten. Asta înseamnă că subiectul ăsta al egalităţii genurilor, al abordărilor nonsexiste asta a devenit o preocupare? Sau aşa simţi tu?

Dumitriţa Cauia:
„Nu, aşa simt eu. Pentru că oricum este mai bine când faci tu prin propriile tale puteri, decât să depinzi de cineva. Pentru că niciodată nu ştii ce o să fie în ziua de mîine şi dacă o să fii nonstop dependentă de cineva, atunci rămâi nimeni, eşti nimeni. Pentru că tu nu ai făcut ceva tu singură. Eu vreau, iată, să simt acea bucurie şi satisfacţie, că iată, eu am făcut singură acel lucru şi să nu zică... bine, eu trăiesc, tot ce am în jurul meu e datorită soţului. Da, normal, o să las o parte şi pentru el. Să simtă şi el, totuşi, că e capul familiei. E normal, totuşi, să fie un cap al familiei. Dar nu cum era pe timpul cel al părinţilor noştri şi al buneilor – că dacă bărbatul a bătut cu pumnul în masă, atunci aşa şi este. Nu. Desigur că deja ideile sunt altfel, mai moderne, mai contemporane. Dar oricum cred că bărbatul îşi inspiră o putere, pe care el o oferă familiei.”

Europa Liberă: Când ai început să conştientizezi cum e ţara asta? Şi dacă ai pretenţii faţă de ţara asta? Dacă te-ai gândit că, uite, mai bine m-aş fi născut în altă parte? Sau asta sunt ca şi datele problemei? Aici m-am născut, n-am încotro. Nu-ţi alegi ţara, nu-ţi alegi părinţii.

Dumitriţa Cauia:
„Nu, chiar ştiţi, deseori mă gândeam, cum ar fi viaţa mea, dacă m-aş fi născut în cutare ţară. Chiar foarte dese ori mă gândesc aşa. Dar mă gândeam, dacă m-aş fi născut acolo, n-aş fi cunoscut persoanele, pe care le ştiu, nu aş fi fost în mediul acesta. Bun sau rău, oricum e mediul în care am crescut. Am conştientizat că ţara nu e chiar cea mai favorabilă pentru noi poate când deja eram la maturitate. Când am putut vedea şi analiza unele chestii.”

Europa Liberă: Ce anume?

Dumitriţa Cauia:
„Chiar faptul cum are loc această discrepanţă în societate dintre etnii, dar chiar să fie şi economia, mentalitatea oamenilor. Doar atunci când interacţionez cu ei, doar atunci îmi dau seama de unele chestii. Dar fiind mică, evident că nu puteam realiza aceste lucruri.”

Europa Liberă: Ce te supără?

Dumitrița Cauia
Dumitriţa Cauia:
„Sunt unii bărbaţi, care iau femeile ca pe nişte persoane, care trebuie să se supună. Acest lucru definitiv nu-l accept. De asemenea, mă deranjează mentalitatea oamenilor de aici, în special a persoanelor de la ţară. Pentru că e foarte restrânsă, nu au alte orizonturi. Adică, nu pot să vadă mai departe decât ceea ce se întâmplă în jurul lor. Dacă am făcut, de exemplu, un lucru mai altfel, atunci e deja un lucru răzvrătit, adică nu e bine pentru ei. Pot să dau un mic exemplu – acum doi-trei ani în urmă era moda pantalonilor jeans rupţi. Evident, tineretul, toţi umblau în ei. Şi am avut o verişoară, care a plecat la ţară, la bunica ei şi bunica îi zice: să-ţi coase bunica o pereche de pantaloni, chiar nu ai în ce umbla? Ce, chiar aşa trebuie să umbli? Ea se uita şi spunea, bine-bine, o să-mi iau şi alţi pantaloni. Bine, bunica de la ţară, adică altfel vede. Dar sunt chiar şi din generaţia medie, care au astfel de idei. Iată, această mentalitate foarte tare mă deranjează. Dar, mă rog, nu e totul material. Cum ei gândesc despre viaţă, ceea ce trebuie să facă, nu tind spre ceva superior, doar lucru manual, băutura. Adică, suntem tot într-o lume, când nu am depăşit acest nivel inferior. Nu putem să ne comparăm cu celelate ţări avansate, chiar şi cu nivelul de trai, şi cu inteligenţa oamenilor. Bine, nivelul de trai ca nivelul de trai, dar putem şi să gândim altfel. Dar nu, acest lucru nu este dezvoltat la noi.”

Europa Liberă: Şi ce trebuie de făcut? Trebuie să lupţi?

Dumitriţa Cauia:
„Nu pot să impun deja persoana să gândească aşa cum eu. Trebuie să avem răbdare şi să vină alte generaţii. Pentru că din generaţie în generaţie deja lucrurile o să se schimbe. Dar acum unde noi suntem, eu nu cred că o să se schimbe ceva. Mai ales, că noi acum suntem la mijloc – buneii şi iată, generaţia care o să vină după noi. Eu cred că iată, pornind de la noi, deja lucrurile o să se schimbe şi o să gândim altfel.”

Europa Liberă: Criteriul de venire al acestui timp care este?

Dumitriţa Cauia:
„Cred că tehnologic, globalizarea aceasta care are loc în lume, ea foarte tare schimbă oamenii. Şi deja o să fim nevoiţi să ne schimbăm datorită lucrurilor care sunt în permanentă schimbare. Are loc această metamorfoză şi evident, că suntem şi noi implicaţi în ea şi trebuie şi noi să ne transformăm.”

Europa Liberă: Dar sunt lucruri pe care crezi că o să le regreţi? Că le-aţi pierdut voi din ceea ce au avut părinţii?

Dumitriţa Cauia:
„Da, cred că pe parcursul anilor o să dispară valorile spirituale. Deja n-o să mai fie dorul acela de ţară, pentru că fiecare persoană o să vrea să plece, în cazul în care lucrurile nu o să se schimbe, nu vor fi la fel ca în altă parte. Nu ştiu, trebuie să fie o altfel de atitudine, să nu pierdem acele lucruri, pe care le-au avut părinţii şi buneii. Dar eu cred, chiar să luăm şi generaţia noastră, deja sunt unele lucruri pierdute. Pentru că este ceva normal. Ceva vine şi ceva pleacă.”

Europa Liberă: Voi tinerii pledaţi pentru mobilitate, beneficiaţi de această mobilitate. Pe de altă parte, spui că pierdeţi legătura cu locul. Cum să împaci şi capra şi varza? Să fii şi globalist, şi mobil şi să poţi călători, dar să fii legat şi de loc. E posibil aşa ceva?

Dumitriţa Cauia:
„Sunt şi acum persoane, care trăiesc aici, dar au plecat un timp scurt peste hotare, şi au revenit înapoi. Adică este posibil. Evident, că nu pentru fiecare persoană, pentru că deja fiecare îşi alege viaţa diferit. Sunt care pledează pentru o viaţă departe de aici, chiar pentru o experienţă diferită. Dar aşa să zic, că toţi, în mare măsură toţi o să plece, cred că nu. Mai sunt persoane ca mine, care sunt patrioţi şi care într-adevăr ţin la această ţară.”

Europa Liberă: Dar de ce cumva te jenează cuvântul patrioţi? E cuvânt compromis?

Dumitriţa Cauia:
„Nu, nu mă jenează. Când zic aceasta, sună parcă mai...”

Europa Liberă: Fals?

Dumitriţa Cauia:
„Nu fals, dar foarte...”

Europa Liberă: Patetic?

Dumitriţa Cauia:
„Poate şi patetic. Deja sensul acesta în ziua de azi nu are acelaşi sens de cum era cândva. S-a schimbat un pic conotaţia.”

Europa Liberă: A fi patriot în mediul vostru e la modă? Sau eşti ridicol, dacă spui, că hai să fim patrioţi, de exemplu?

Dumitriţa Cauia:
„Nu, nu e nici la modă, nici ridicol. Chiar într-adevăr sună patetic, cum ziceţi. Când spui asta, lumea se uită la tine şi zice: care patriot? Nu vezi ce se întâmplă în ţară? Degeaba zici, că oricum, singur realizezi chestia, că aici nu se întâmplă nimic bun şi nu-ţi iubeşti ţara din cauza iată atâtor criterii, atâtor fapte, care au loc aici în ţară.”

Europa Liberă: Şi atunci e cerc vicios – ţara nu este pe măsura aşteptărilor. Nu poţi fi din cauza asta patriot. Atunci cineva trebuie să înceapă să îmbunătăţească situaţia, ca să poţi să te mândreşti cu ţara asta. Sunteţi gata să puneţi umărul?

Dumitriţa Cauia:
„Depinde de mintea fiecăruia. Sunt persoane dacă nu au tăria de caracter şi dacă nu sunt în stare să înfrunte greutăţile. Că oricum, acum în ziua de azi nu este foarte simplu să deschizi o afacere, sau să faci ceva măreţ, pentru că uşile toate îţi sunt închise. Doar prin legături, prin cunoştinţe, cumătrismul la noi este foarte dezvoltat. Dar singuri, prin propriile noastre puteri, este ceva mai dificil. Cred că aceasta o să se întâmple doar pe parcursul anilor. Când deja o să vină o altă generaţie şi când mentalitatea o să se schimbe, o să poată să se îmtâmple şi alte fenomene.”

Europa Liberă: Ai model, mai ales ca viitor economist, de ţară normală, în care ţi-ar plăcea să trăieşti, că creşti nişte copii, să te simţi bine? Cum arată ţara asta?

Dumitriţa Cauia:
„Dacă sincer, nu m-am gândit şi de aceea nu aş vrea acum să zic aşa, la general, nezicând nimic clar. Pot să zic, că doar evident, să nu fie această dependenţă de alte ţări. Să fim noi stăpânii noştri, ca un punct cel mai important, ca de aici să pornesc. Dar aşa criteriile de mai jos nu m-am gândit. Poate mai târziu, când deja am să am o bază în domeniul economiei şi iată o să pot să fac, să-mi realizez anumite idei despre cum ar putea ţara noastră să evolueze şi cum ar fi ţara perfectă pentru mine.”

*

Şi acum o invit la microfon pe Nicoleta Esinencu. Am ascultat împreună interviul cu Dumitriţa Cauia şi o rog să ne spună, cât de tipic, sau atipic, este profilul ce rezultă din acest interviu.

Nicoleta Esinencu
Nicoleta Esinencu:
„Poate să începem de la faptul, să încercăm să nu judecăm. E un fenomen cred că al unei generaţii. Şi asta e important. Sau asta poate fi o problemă, sau nu. Când e vorba de o generaţie, cred că e vorba de o problemă.”

Europa Liberă: Dumneata, ca dramaturg, în care insectar ai pune fata asta? În insectarul idealiştilor? Pragmaticilor? Sigur că nu are rost să clasificăm un om, cum nu mi-ar plăcea, probabil, nici mie să fiu clasificat. Dar totuşi, ca un exponent al unei generaţii, unde o punem? În care grămăjoară?

Nicoleta Esinencu:
„Tânăr contradictoriu, nişte chestii foarte tradiţionaliste pentru un tânăr, după părerea mea. Foarte puţin rebel, să zicem, pentru aceeaşi vârstă. De obicei, tinerii sunt acei care mişcă şi-s motorul celor care sunt împotrivă.”

Europa Liberă: Adică legat de cordonul omblical?

Nicoleta Esinencu:
„Legat de educaţie, legat de familie, legat de sistemul de valori, care este primordial familia. Ceea ce îmi pare foarte ciudat. Când vorbim despre sistemul de valori în ţara noastră, vorbim despre familie. Când vorbim despre ideal în ţara noastră şi care este idealul tău? – este familia, este soţ, este copii.”

Europa Liberă: Ceea ce este vulnerabil?

Nicoleta Esinencu:
„Ceea ce îmi pare undeva, sunt momente depăşite în unele societăţi, sau mult-mult depăşite în unele societăţi. Oamenii nu se mai căsătoresc demult în unele societăţi.”

Europa Liberă: Da, dar pentru oamenii de la noi asta e o protecţie, asta e o siguranţă. Cel puţin e o senzaţie.

Nicoleta Esinencu
Nicoleta Esinencu:
„Da, asta e o siguranţă. La 20 de ani vorbim lejer că părinţii îmi dau şi părinţii mă întreţin, ceea ce nu mi se pare normal. Şi în acelaşi timp, aş vrea să fiu independentă de soţul meu. De ce nu începi prin a fi independent de părinţii tăi? Pentru că vârsta de 20 de ani este deja mult peste şi este vârsta în care trebuie să fii independent de părinţii tăi.”

Europa Liberă: Şi atunci iată asta vreau să aflu eu de la dumneata – dacă ai scrie o piesă despre generaţia, care a produs o asemenea generaţie, se face responsabilă de ce pune în puşculiţa copiilor? Îi pregăteşte de viaţă în felul ăsta? Crede că le face bine protejându-i, dându-le tot ce n-au avut ei? Poate în felul ăsta face un deserviciu? Mai multe întrebări, dar...

Nicoleta Esinencu:
„Bineînţeles că-s multe întrebări, pentru că există acest segment foarte tradiţionalist şi de fapt foarte comun în societatea noastră. Eu fac totul pentru copilul meu – nuntă, facultate, bani, maşină, apartament, nu ştiu ce. E o chestie comună, în care părinţii lucrează în Italia, nu contează unde, până cad în bot, mă scuzaţi.”

Europa Liberă: Sau în brânci.

Nicoleta Esinencu:
„Sau în brânci ca copiii lor să fie fericiţi. Na, fericiţi în ghilimele vorbind, pentru că e un fel de fericire, pseudo-fericire. Pe mine, fac o paranteză aici, pe mine m-a mirat această ce ai vrea să se întâmple? – aş fi vrut ca fiu fericită, nu ştiu, în ani. Eu aş fi vrut să fiu fericită azi şi eu aş încerca să găsesc fericirea în orice fac acum, azi.”

Europa Liberă: Şi în clipa asta.

Nicoleta Esinencu
Nicoleta Esinencu:
„Şi în clipa asta. N-aş zice că asta e un scop în viaţa mea să fiu fericită. Fericirea se descoperă în fiecare zi, se învaţă. Aş zice şi nu e un scop în sine, să ajungi într-o zi în care să zici, uite am fost fericit şi am ratat momentul, sau nu ştiu. Vorbim despre un sistem de valori, sau vorbim despre valoare, dar valoarea noastră este aşa, o chestie efemeră. Da, bineînţeles sistemul de valori este foarte diferit şi sistemul meu de valori diferă foarte mult de sistemul de valori al tatălui meu, să zicem, sau diferă foarte mult de sistemul de valori al mamei mele. Dar asta nu înseamnă că sistemul de valori se reduce la o chestie materială, sau se reduce la o chestie, să zicem, virtuală. Pentru că am putea vorbi şi despre lumea virtuală în care trăieşte această generaţie.”

Europa Liberă: Generaţia, care au 20 de ani, care au crescut, teoretic cel puţin, în condiţii de independenţă, sunt gata să se rupă, să ia viaţa în piept? Să facă o rebeliune? Pentru că la rândul lor societatea s-o întoarcă cu picioarele în sus?

Nicoleta Esinencu:
„Eu în primul rând nu prea am văzut că ar fi vrut să facă o rebeliune.”

Europa Liberă: Dar nu neapărat Dumitriţa. Generaţia. Ea s-ar putea să fie atipică. Din câte cunoşti dumneata oamenii ăştia de 20 de ani, ei sunt mai rebeli? Mai revoluţionari? Dincolo de faptul, că convenţional vorbind, că au făcut revoluţii twitter, nu ştiu dacă le aparţine. Ei cel puţin şi-au acreditat în lume o asemenea imagine, după 7 aprilie. Dar pe bune, sunt ei cei care ar putea să răscolească ţara asta post socialistă?

Nicoleta Esinencu:
„Eu cred că asta e o chestie comună pentru toate generaţiile. Fiecare generaţie crede că noi suntem acei care am schimbat lucrurile. Ceea ce, bine, trece timpul, îţi dai seama că nu e chiar aşa, nu suntem noi acei, care am schimbat lucrurile.”

Europa Liberă: Francezii din ʼ68 devin burgeois.

Nicoleta Esinencu:
„Da, şi votează pe Sarkozy. Nu ştiu. Cred că nu e o chestie, care ţine de generaţie, dar este o chestie care ţine de particular. Dacă fiecare o să înţeleagă, că ar trebui să fie conştient şi să acţioneze conştient şi matur, şi şi-ar asuma lucrurile pe care le face, atunci lucrurile s-ar schimba puţin câte puţin. Atâta timp, cât eu dau mită pentru că Vasile dă mită, sau pentru că Vasile ia mită, lucrurile bineînţeles nu se vor schimba. Şi e o chestie pe care şi-o poate asuma şi cineva din generaţia părinţilor mei, sau cineva din generaţia de 20 de ani, sau a tinerilor din generaţia mea. Sau nu şi-o asumă.”

Europa Liberă: Ascultătorii s-au prins, că nu este vorba despre mine, Vasile Botnaru. Este vorba despre un Vasile.

Nicoleta Esinencu:
„Oarecare.”

Europa Liberă: Oarecare Vasile. Eu totuşi încerc o sarcină dificilă, poate chiar imposibilă, să dau o încadrare pentru generaţia, care are, o să aibă 20 de ani. Este de aceeaşi vârstă cu Republica Moldova. Şi vreau să înţeleg, dacă ei reproduc în mare parte generaţiile anterioare, care sunt într-o interminabilă tranziţie, care uneori idolatrizează trecutul, din întâmplare este sovietic. Sau şi mai departe – idolatrizează ceea ce n-au trăit pe pielea lor. Acum ei, care trăiesc într-o ţară buimăcită, călare pe un vulcan, ei au identitate? S-a cristalizat? Sau e devreme să aşteptăm noi un portret anume?

Nicoleta Esinencu:
„Cred că e mult prea devreme să aşteptăm şi n-au cum să nu reproducă o întreagă pleadă de generaţii. E mult-mult-mult prea devreme, pentru că noi n-am trecut nici minimum prin istoria noastră, să zicem. Să pornim de aici. Ceea ce se predă astăzi în şcoli ca pretinsă istorie şi ceea ce am învăţat noi din istorie, este să zicem chiar periculos pentru multe generaţii.”

Europa Liberă: Când se mai confruntă cu ceea ce ştiu de acasă.

Nicoleta Esinencu:
„Confruntă cu ceea ce ştiu acasă şi când sunt 70 de mii de păreri în această privinţă şi toţi sunt istorici, toţi cunosc problema. Pentru mine a fost important, să zicem, relaţia mea cu Germania în această privinţă. Eu am stat nu foarte mult, dar destul de mult în Germania, ca să prind şi să înţeleg această lecţie de relaţie a acestui popor cu istoria pe care o au. Bineînţeles, au o istorie poate mai complicată decât o avem noi, poate nu. Nici nu e cazul să judecăm, cât de complicată ar putea fi istoria.”

Europa Liberă: Putem să spunem că nemţii procedează aşa cum spune Günther Grass – decojesc ceapa?

Nicoleta Esinencu:
„Da, putem spune. Şi putem spune că asta a fost cea mai importantă lecţie pe care am învăţat-o eu în viaţă, cel puţin până astăzi. A asuma istoria pe care o ai, aşa cum este ea. Bineînţeles că noi trebuie să trecem foarte mult prin a căuta 70 de mii de surse până a înţelege cum este ea, dar nu poţi să ştergi 70 de ani de Uniune Sovietică pentru că ei ţie nu-ţi convin. La fel cum nu poţi să ştergi 300 de mii de evrei morţi în Transnistria, pentru că ei ţie nu-ţi convin.”

Europa Liberă: Dar mai e o problemă. Între timp se produce, o istorie mică, de 10 ani, de 20 de ani, dar în timpul ăsta se întâmplă ceva, care trebuie pus în picătura de chihlimbar, studiat, cel puţin atunci când o să ai capacitatea să revii, să decojeşti ceapa, să ştii exact ce s-a întâmplat. Pentru că a fost războiul din Transnistria între timp, a fost stratificarea extraordinară în societate. Au apărut milionarii noştri moldoveni, care nu-s ca Deripaska, dar tot la proporţiile moldoveneşti sunt impresionanţi. Ce facem cu istoria asta?

Nicoleta Esinencu:
„În primul rând este istoria, pe care, putem banal zice, o trăim. Că eu n-aş zice că o facem noi. Poate generaţia „7 aprilie” ar zice, că am făcut-o noi. Cred că au făcut-o alţii şi din păcate ei tot cred, că au făcut-o. Nu se ştie, când vom afla adevărul, nu vom afla. Bineînţeles, asta ar fi important. Dar asta ţine de următoarele generaţii, mai puţin de noi.”

Europa Liberă: Eu totuşi sper că va ajunge cineva să decojească şi această ceapă. Mulţumesc.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG