Linkuri accesibilitate

In Libia continuă ciocnirile între oponenți și forțele fidele lui Gaddafi


Din Libia se relatează că forţele fidele lui Muammar Gaddafi au atacat două oraşe stăpânite de demonstranţi, în apropierea capitalei Tripoli. Potrivit AP, în lupte au murit cel puţin 15 oameni.
Între timp, rebelii au cucerit însă o bază aeriană militară.
AP scrie că incidentele cele mai sângeroase au avut loc în oraşul Zawyia, la vest de Tripoli. Acolo, o unitate de armată fidelă lui Gaddafi a tras cu pistoale automate într-o moschee unde localnicii, unii dintre ei înarmaţi, demonstrau paşnic împotriva regimului.
Între timp, Statele Unite au propus exluderea Libiei din Consiliul ONU pentru drepturile omului, iar Elveţia a anunţat că a îngheţat conturile lui Gaddafi din băncile sale.
Iar secretarul-general NATO a spus că alianţa nu are de gând să intervină în Libia. „Nu consider situaţia din Libia o ameninţare directă pentru NATO sau pentru aliaţii NATO”, a spus Anders Fogh Rasmussen.
XS
SM
MD
LG