Linkuri accesibilitate

Noua luptă dintre Sovietul Suprem și Igor Smirnov pentru amendarea constituției


Andrei Safonov

Andrei Safonov

Andrei Safonov: În dezbatere lipsesc chestiuni importante cum ar fi alegerea şefilor de administraţii locale, asigurarea independenţei procuraturii etc.

Noul Soviet Suprem de la Tiraspol doreşte să modifice constituţia regiunii transnistrene, după o tentativă eşuată în trecut. Deputaţii transnistreni au renunţat la ideea să limiteze numărul de mandate deţinute de liderul regiunii Igor Smirnov, dar încearcă să-i reducă împuternicirile. De exemplu, propun ca Smirnov să nu-i mai poată numi direct pe şefii administraţiei locale, iar guvernul să fie condus de un prim-ministru. Radu Benea l-a întrebat pe analistul transnistrean Andrei Safonov de ce ar accepta Igor Smirnov un asemenea proiect.

Andrei Safonov: Ceea ce se întâmplă acum este continuarea luptei începute în 2009. Primul pas l-au făcut deputaţii în Sovietul suprem, în frunte cu fostul speaker Evgheni Şevciuk, care însă n-au reuşit să obţină mai multă putere. Smirnov a trecut la contra-atac şi a propus un proiect de constituţie ce-i oferea şi mai multe împuterniciri. Se ştie însă că pe 18 noiembrie 2009, parlamentul transnistrean a crticat foarte dur şi a respins proiectul prezidenţial. Atunci a fost clar că lupta va continua şi următoarea mişcare va fi sau a Sovietului suprem, sau a comisiei de conciliere din care fac parte reprezentanţi ai tuturor puterilor. Comisia însă nu a reuşit să găsească un compromis în toate problemele, de aceea deputaţii au propus proiectul spre dezbateri publice”.

Cine ține cont de opinia societății civile?


Europa Liberă: Care este esenţa modificărilor propuse?

Andrei Safonov: Esenţa lor este să fie limitată puterea preşedintelui prin crearea unui guvern condus de prim-ministru. În felul acesta, în locul actualului cabinet de miniştri, care este doar un organ consultativ pe lângă preşedinte, va exista guvernul - un organ colegial, care se va întruni cu regularitate în şedinţe, va adopta deciziile prin vot şi va prelua funcţiile de conducere a economiei şi sferei sociale. Astfel, preşedintelui îi rămâne exclusiv activitatea politică.

Europa Liberă: De ce ar accepta liderul administraţiei Igor Smirnov o limitare a împuternicirilor? Sau un anumit compromis totuşi a fost atins, ţinând cont că din proiect a fost exclusă propunerea de a interzice unei singure persoane să fie preşedinte pe un termen nelimitat?

Andrei Safonov: Chiar dacă a fost un compromis, el s-a făcut între reprezentanţii a numai două puteri. Sigur că o asemenea abordare nu convine unor partide şi organizaţii politice. În afara atenţiei, fără examinare, rămân deocamdată chestiuni atât de importante, cum ar fi alegerea şefilor de administraţii locale, asigurarea independenţei procuraturii, trecerea de la alegeri pe circumscripţii la sistemul de alegeri pe liste de partid în Sovietul suprem şi multe altele. De fapt, aceste chestiuni nu se afişează doar la nivel oficial, în timp ce la audierile în Sovietul suprem din 18 februarie despre toate aceste lucruri s-a vorbit. Şi s-a văzut foarte clar că există poziţia reprezentanţilor preşedintelui, care nu vor să schimbe nimic, există poziţia Sovietului suprem care vrea înfiinţarea guvernului, şi există poziţia societăţii civile, care consideră că e necesar să se meargă înainte şi să fie rezolvate toate aceste chestiuni la care m-am referit”.

Europa Liberă: Dumneavoastră aţi fost unul dintre cei care la aceste audieri a pledat pentru alegerea deputaţilor în Sovietul suprem pe liste de partid? De ce credeţi că acest sistem ar fi mai potrivit în Transnistria?

Andrei Safonov: Avem nevoie de alegeri pe liste de partid pentru ca oamenii să nu-şi dea votul în schimbul unor pomene alimentare, cum s-a practicat la noi, ci să facă o alegere într-un mediu în care există concurenţă de idei. Astfel, oamenii vor şti că aceşti candidaţi sau deputaţi susţin o platformă anume a partidului care a fost făcută publică. Iată de ce eu cred că problema nu este limitarea mandatului de preşedinte pentru unul, două sau mai multe termene, ci, întâi de toate, ce fel de reguli există într-un stat: în ce măsură este asigurată libertatea de alegere şi în ce măsută societatea controlează puterea? Putem să limităm mandatul de preşedinte la un singur termen, însă această limitare va fi formală, dacă oamenii nu vor putea alege şi controla organele puterii”.
XS
SM
MD
LG