Linkuri accesibilitate

Dumitru Ivanov: Să cerem ca legile să funcţioneze şi tot ce se cade din partea a orice demnitar public vizavi de angajaţii din învăţământ să fie executat.


Eforturi semnificative de optimizare în sectorul educaţiei - o formulare preluată din limbajul de lemn care nu va putea camufla prea mult timp însă o radicală şi dureroasă reformare a învăţământului în Republica Moldova. Vom discuta în această dimineaţă despre ce e de înţeles şi de acceptat, chiar scrâşnind din dinţi în aceste acţiuni de reformă şi ce nu din perspectiva sindicatelor cu Dumitru Ivanov, preşedintele Consiliului General al Sindicatului Educaţiei şi Ştiinţei din Republica Moldova.

Interviul matinal EL: cu Dumitru Ivanov


Europa Liberă: Dl Ivanov, este cert - şi nu numai datorită înţelegerilor cu FMI – că sectorul educaţiei va fi supus unei reformări dure sau chiar reformatări radicale, pentru a-l aduce la zi ... Din perspectiva sindicatului - ce este de înţeles şi inevitabil şi ce nu în intenţiile – atât cât le cunoaşteţi ale autorităţilor?

Dumitru Ivanov:
Deocamdată, deci se vede că aşa discuţii au fost făcute şi noi câte ceva cunoaştem din asta. Până ce se vorbeşte, aşa, despre nişte intenţii generale, nimic concretizat. Aşa sau altfel, orice intenţie a guvernării de a face nişte remanieri esenţiale sau de a reduce şi angajaţi, şi cât priveşte sarcina didactică şi alte moment, deci eu sunt convins că noi o să ştim asta dinainte şi o să reacţionăm respectiv.

Este un lucru cert acuma – că în majoritatea satelor din R. Moldova, numărul copiilor din şcoală s-a redus esenţial. De aceea experimentul care se face astăzi în raionul Râşcani şi Căuşeni, cu suportul UE, de a face şcoli de circumscripţie, adică la 4-5 sate o şcoală, ca distanţa să nu fie mai mare de 10-15 km, şi copii să fie transportaţi, probabil că va continua. Altă soluţie nici noi n-o vedem. Atunci când în toate paralelele de la gimnazii au rămas 30-25 de copii de-a V-a, a VI-a, a VII-a, a VIII-a şi a IX-a, şi e clar că statul nu poate să-şi asume aşa ceva.


Noi am insistat categoric ca să fie păstrate şcolile primare în sate, indiferent de numărul de copii. Dat fiind că în multe sate se atestă o situaţie destul de tristă – nu s-a născut în ultimii trei ani nici un copil într-un şir de sate, aşa că ceea ce vine din urmă este trist.

Europa Liberă: În general, cu Dvs s-a consultat cineva înainte de a se întocmi fel de fel de planuri de schimbare în domeniul învăţământului şi ştiinţei, bineînţeles?

Dumitru Ivanov:
FMI numai ce a plecat din ţară, a fost preconizată o întâlnire cu Confederaţia Sindicatelor, cu toţi noi cum a fost şi anul trecut. Însă nu ştiu din care motive a eşuat această intenţie. Dar noi intenţiile FMI le cunoaştem – noi vă dăm pentru dezvoltarea ţării, dar voi reduceţi cheltuielile în sfera bugetară în primul rând, este evident.

Eu nu cred că o să fie făcut ceva în secret de noi, fiindcă aşa sau altfel, legăturile cu colectivele pedagogice noi le avem, ele sunt promte, şi o să cunoaştem situaţia nemijlocit. Dat fiind faptul că au fost puse aceste condiţii, dar vreau deocamdată să vă informez, chiar probabil că cunoaşteţi că unica ramură care cel puţin a avut o majorare de salarii de la 1 ianuarie a fost învăţământul, ce-i corect aicea au suferit personalul tehnic şi de deservire unde n-a fost majorare şi salariul este mizer – în jur de 600 de lei. Acuma au anunţat că vor fi majorate şi la alte categorii din sfera bugetară, dar pe mine mă interesează învăţământul şi ştiinţa fiindcă acolo mănânc o bucată de pâine; şi cred că toate remanierile care vor fi le vom cunoaşte din timp, le vom analiza, le vom studia şi vom reacţiona respectiv.

Europa Liberă: Dle. Ivanov, dv. sunteţi sindicalist, dar aţi fost şi politician. Aţi putea să explicaţi oamenilor de ce autorităţile ezită să spună franc că, uite, aşa reforme vom face, începând cu data respetivă... ?

Dumitru Ivanov:
Ştiţi, eu anterior am ascultat infomaţia că se indignează cineva că dl. Parlicov (Victor Parlicov, directorul Agenţiei Naţionale pentru reglementare în Energetică; EL) are un salariu fabulos... Şi anume se indignează comuniştii, dar ei când erau la putere cunoşteau aceste lucruri şi anume ei au contribuit ca salariile să fie aşa, ca oamenii să fie deci foarte ascultători şi foarte executori...

Europa Liberă: Dar vedeţi că optimizările nu se fac din contul acestor salarii, ci din contul şcolilor...

Dumitru Ivanov:
Eu sunt de acord. Dar eu aş spune aşa, ca un moldovean care tinde să fie înţelept. Eu mă gândesc că statul trebuie să facă multe eforturi ca să majoreze şi celorlalţi salariile. Sigur că în timpul sărăciei nu este plăcut când cineva primeşte salarii fabuloase. Dar mai este şi altă noţiune care se vehiculează la noi în ţară – lupta cu corupţia. Ca să lupţi cu corupţia, trebuie ca cei care nu trebuie să fie corupt să fie îndestulat. Cu atât mai mult că statul ţine în mâini nişte pârghii de influenţă şi anume în zona asta ar putea să înflorească corupţia. Iaca, iaca am salariu mai mic, dar eu mă fac că nu văd că ai majorat acolo preţurile la nu ştiu ce, da îmi dai aşa o sumă şi în felul acesta...

Europa Liberă: Înţeleg, dle Ivanov, că dv. sunteţi favorabil concentrării instituţiilor de învăţământ, transportării copiilor cu autobuzele. Dar iată disponibilizările mai multor cadre didactice şi a numeroase persoane din personalul non-didactic, reducerea locurilor vacante, cum se aude că se intenţionează şi cred că aşa va fi, credeţi că aceste măsuri şi altele, cum ar fi probabil limitarea aflării pensionarilor în exerciţiul funcţiunii ca învăţători sau profesori. Credeţi că aceste acţiuni vor înbunătăţi oarecum viaţa profesorilor de performanţă, ca să spunem aşa, vor îmbunătăţi calitatea învăţământului propriu-zis, a educaţiei?

Dumitru Ivanov
: Deci, eu nu cred aşa. Dar sunt nişte lucruri care eu tot nu le cred dar merg acuma în vârful valului. Ce o să se întâmple? N-o să fie redus personalul la grădiniţele de copii că este imposibil să le reduci. Personalul tehnic în şcoli şi aşa a rămas la două deriticătoare şi un paznic. Cât priveşte celălalt personal, din universităţi, ei acolo se descurcă din venitul extrabugetar. Dar este un lucru cert că noi n-o să permitem, şi spunem asta cu toată certitudinea, ca să fie reduşi masiv angajaţii din învăţământ. Acolo unde din cinci şcoli vor fi aduşi copii evident că vor fi unele reduceri. Pentru că şi la ziua de astăzi unii angajaţi refuză să se ducă în alt sat să-şi exercite funcţiile, dar şi orele deja nu se mai ajung.

Noi astăzi avem, regretabil, dar avem deja 20 de procente de angajaţi din învăţământul preuniversitar deja de vârstă pensionară. Avem şi colective care integral sunt pensionari şi tinerii specialişti acolo nu vor să se ducă. Fiindcă este o problemă care trebuie să fie rezolvată de stat. Câte ceva s-a făcut, dar nimeni astăzi nu poartă răspundere că dacă nu au executat ceea ce este preconizat de lege, de exemplu crearea condiţiilor pentru tinerii specialişti, să aibă loc de trai, cărbune, lemn. În aproape 40 de procente din primării din R. Moldova lucrul acesta se face parţial sau nu se face deloc.

Europa Liberă: Nu se face din rea-voinţă sau din lipsa lemnului, cărbunelui şi altor bunătăţuri?

Dumitru Ivanov:
În primul rând din rea voinţa unor primari, care acum s-au văzut împăraţi şi socot că nimeni nu poate acum să-i influenţeze. Noi aşa exemple avem, drept că puţine, slavă Domunului, dar avem, unde categoric spune că eu n-am, sau îşi face mendrele fără participarea consiliului local. Noi aici avem foarte mult de lucru, şi nu noi, dar toată societatea şi toată guvernarea. Să cerem ca legile să funcţioneze şi tot ce se cade din partea a orice demnitar public vizavi de angajaţii din învăţământ să fie executat.

Europa Liberă: Dle Ivanov, spuneaţi că, lucru pentru un străin poate surprinzător, că există şcoli în care întreg corpul didactic este la pensie. Păi, din punctul dv. de vedere, cu toată pasiunea de sindicat ca să spunem aşa, credeţi că este posibil ca aceste şcoli să fie completate într-un timp cât mai rapid cu putinţă cu cadre tinere, care, iată, o să înlocuiască onorabilii profesori de acolo?

Dumitru Ivanov:
Deja această încredere se întăreşte zi de zi. Pentru că a apărut posibilitatea ca omul să aibă un trai cât de cât. Dacă un an în urmă, până a face o majorare guvernul Filat I, tânărul specialist mergea la funcţie, la lucru cu un salariu de 700 de lei, astăzi, după majorare, tânărul specialist porneşte de la două mii trei sute. Nu-i aşa de mult, dar dacă acolo îl aşteaptă un loc unde să trăiască, i se plăteşte energia electrică, lemnul, cărbunele, este un început care undeva ne dă un imbolt că lucrurile merg spre bine, cel puţin în învăţământ. Cu atît mai mult că vine, de la 1 septembrie, următoarea majorare de 12,5 procente.

Europa Liberă: Dle Ivanov, pe această notă optimistă trebuie să ne despărţim. Vă mulţumim.
XS
SM
MD
LG