Linkuri accesibilitate

75 de morți în cutremurul din Noua Zeelandă


Bilanţul oficial al cutremurului de marţi din Noua Zeelandă se ridică acum la 75 de morţi. Autorităţile spun că în oraşul Christchurch din sudul ţării alte zeci de persoane sunt încă date dispărute. În urmă cu puţin timp, o femeie a fost scoasă vie de sub dărâmături, la 24 de ore de la dezastru.
Premierul John Key a spus ieri că Noua Zeelandă trece prin cel mai întunecat episod al istoriei sale şi a declarat stare de urgenţă în întreaga ţară.
Statele Unite, Uniunea Europeană, alte organizaţii şi guverne, şi-au exprimat compasiunea pentru familiile victimelor şi au trimis în Noua Zeelandă echipe şi echipament de salvare.
XS
SM
MD
LG