Linkuri accesibilitate

Batista pe țambal


De pe complicata tablă de şah a corupţiei la frontierele ţării, până acum au fost sacrificaţii doar pionii şi, parţial, caii.


Vălvătaia stârnită de scandalul corpuţiei vameşilor şi poliţiştilor de la frontierele cu Ucraina şi cu Serbia s-a domolit în mai puţin de două săptamâni. Au fost reţinute peste o sută de persoane şi justiţia are nevoie de timp pentru a cerceta putregaiul din poliţia de frontieră, din administraţile fiscale şi vamale, cu fire ce duc la factori politici şi la lideri sindicali.

Dincolo de mulţimea arestaţilor, până acum a fost destituit doar şeful Autorităţii Naţionale a Vămilor, Radu Mărginean, al cărui nume apare în afacerea numirii şefului punctului vamal Halmeu contra unei mite de peste o sută de mii de euro.

De pe complicata tablă de şah a corupţiei la frontierele ţării, până acum au fost sacrificaţii doar pionii şi, parţial, caii. Mai dificilă pare a capturarea piselor grele, nebunii, turele şi regina, care ar fi partidul şi membrii din partid ce decid numirea şefilor Autorităţii Naţionale a Vămilor şi Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.

Batista pe țambal
Așteptați
Embed

Nici o sursă media

0:00 0:03:30 0:00
Link direct


Pe baza informaţiilor de la serviciile secrete, şeful statului a spus că în cele şase luni de supraveghere nu s-au descoperit transferuri de bani spre oameni politici, dar n-a exclus surprizele, fiindcă numirile de şefi de vamă se fac cu influenţă politică, sugerînd că cei reţinuţi ar putea proba că „regina se află printre liderii sindicali”.

A intrat în scenă liderul sindicatului "Sed Lex", Vasile Marica, acuzat că a luat mită pentru a interveni în promovarea şi menţinerea în funcţie a angajaţilor din vămi. Vocal şi agramat, Vasile a declarat că el nu a permis corupţia în vămi, deşi nici o lege sindicală nu-i conferă această calitate şi nici pe aceea de şef de cadre. Dar e greu de crezut ca el ar fi „regina” căutată, deşi are de justificat o avere prea mare în raport cu leafa unui lider sindical.

S-a creat senzaţia că se încearcă să se pună batista pe ţambal pentru a tempera scandalul. Unii cred că batista a fost folosită înainte de declanşarea operaţiei. A fost ocolită graniţa cu Moldova, deşi podul de flori a fost intens folosit în contrabanda cu ţigări şi alte mărfuri. Iar când s-a ajuns şi la Albiţa, vameşii şi poliţiştii erau deja avertizaţi că le vine rândul. În afara controlului a rămas şi portul Constanţa, unde mărfurile de contrabandă intră cu containerele şi unde-şi face veacul şi averea o adevărată mafie, arabă şi nu numai. N-au fost deranjate nici magazinele duty free de la punctele vamale, o adevărată placa turnantă a comerţului ilegal a ţigărilor fără accize şi taxe vamale. Şi poate că nu întâmplător, în Parlament se află un proiect de lege pentru modificarea Codului Fiscal, cu un amendament iniţiat de un deputat PDL, prin care cantitatea maximă de ţigarete care poate fi cumpărată din duty-free să crească de la două la patruzeci de pachete. Pe zi!!!

Mulţimea vameşilor şi poliţiştilor aflaţi sub ancheta sunt vârful aisbergului sub care se ascunde faptul că în fiecare zi a anului 2010 două camioane cu ţigări de contrabandă au scăpat de controlul vamal. Pe care batista pe ţambal nu le poate acoperi, după cum nu poate ascunde nici duhoarea peştelui care de la cap se împute.
Previous Next

XS
SM
MD
LG