Linkuri accesibilitate

Douăzeci și ceva de hărți ale stărilor sufletești, fiecare într-o tonalitate anume, de la gravă la parodică.

„A călători înseamnă a trăi. Şi în orice caz, a trăi de două ori, de trei ori, de mai multe ori”, astfel sună profesiunea de credinţă a polonezului Andrzej Stasiuk, autorul volumului Fado, Rao, 2010, scos la doar trei ani de la deja celebrul Călătorind spre Babadag, Rao, 2007. Nu că şi-ar fi schimbat optica – ochiul său rămâne „formatat” pentru a observa mai cu seamă farmecul desuetudinii, apusul culorilor locale, într-o lume în plină globalizare –, mai degrabă aş invoca mitul Eternei Reîntoarceri, în cercuri tot mai largi: „În ultimii zece ani, am uzat câteva hărţi ale Slovaciei, Ungariei şi României. Pur şi simplu s-au deteriorat de la împăturirea şi despăturirea lor repetată. Le-a luat vântul în Marea Câmpie Panonică şi le-a udat ploaia în Carpaţi. Există oare o metaforă a călătoriei mai potrivită decât o hartă deteriorată?”.

Cele douăzeci şi ceva de texte ale volumului sunt, în acest sens, tot atâtea hărţi ale stărilor sufleteşti, fie că autorul stă pe loc („Autostrada”, „În faţa benzinăriei”), fie că se află pe drum („Poetica şi măcelul”, „România”, „Muntenegru”, „Pogradec”, „Carpaţii”), fie că se întoarce în timp („Ziua morţilor”, „Memoria”, „Trupul tatălui”, „Liniştea”), fie că se proiectează în viitor („Parodia ca modalitate de a rezista continentului”, „Brâul de populaţie mixtă”). Fiecare text are o tonalitate anume, de la gravă la parodică, oricând însă cu bemol, ceea ce marchează atitudinea autoironică a autorului pornit să-i redea lumii uitate de Dumnezeu farmecul de altădată. Pasaje întregi par decupate din filmele lui Paradjanov («Тени забытых предков», de pildă), altele au ceva din cadenţa scurtmetrajelor; şi într-un caz şi în altul, totul e filmat cu încetinitorul, de la firul ierbii. (Ecologiştii ar trebui să şi-l revendice pe Andrzej Stasiuk cel puţin pentru traseele pe care acesta le alege în călătoriile sale, pe drumuri de ţară – la antipodul „ghidurilor Michelin”…)

Orice aş cita în încheiere, fraza va însemna cel puţin un popas, cel mult o drumeţie în doi. Este motivul pentru care am ales-o pe aceasta: „Nu aveam idee că spaţiul poate fi luat în primire atât de univoc şi irevocabil, fără să se facă în felul acesta vreo nedreptate”.
XS
SM
MD
LG