Linkuri accesibilitate


China s-a relansat pe o filozofie economică bazată, de asemenea, pe export dar nu pe export de materii prime. Dealtfel, China e un importator gigantic de materii prime. Cererea insațiabilă de materii prime a dezechilibrat, alături de nevoile Indiei, piețele primare de resurse și alimente ale lumii.

Pînă și lanțul de tulburări declanșat în Tunisia și, mai ales, Egipt, e parțial rezultatul scumpirilor provocate de presiunea de consum chino-indiană. Exporturile Chinei vizează produsele cu tehnologie incorporată și enorm diversificate. Tehnologia și designul au jucat un rol la care comuniștii nici nu visau. Însă obsesia exportului e intactă. În plus, piratajul sau furtul direct de informație și tehnologie e o practică generală, tolerată tacit de autorități.

Guvernul chinez știe că nimeni nu va recurge la represalii. China e o piață prea importantă. Companiile occidentale nu-și pot permite să rateze consumatorii chinezi iar guvernele n-au curajul politic necesar. În aceste condiții și în ciuda prudenței oficiale, China e un caz de economie în expansiune la marginea supradimensionării. Rețeta care a dus la echilibrul german și semisuccesul japonez a fost, poate, înțeleasă dar e inaplicabilă în Chnia. De unde diferența?

Lăsînd la o parte dimensiunile populațeiei și supracapacitatea naturală de producție care derivă de aici, diferența e dată de condițiile istorice. China nu e un simplu agregat economic, o mașină de ștanțat exporturi globale, fără alte trăsături și interese. China e un colos istoric, o civilizație complexă animată de pulsiuni și amintiri culturale majore.

China contează nu doar pentru că e o economie colosală ci și pentru că își proiectează succeesul sau insuccesul, contracția sau expansiunea mult dincolo de granițele statale. China traduce expansionismul economic în expansionism istoric și o face dintr-un impuls care n-a apărut odată cu piața liberă ci vine din vechi ambiții istorice. Aici e punctul de ruptură.

Echilibrul postbelic german, succesul inițial japonez și caracterul beningn al insucesului japonez au fost condiționate de marile eșecuri istorice ale acestor două națiuni, obligate să pornească de la zero, cu o șetrgere de memorie istorică impusă prin violență și autoimpusă prin reeducare. China nu e și nu poate fi în aceeași situație. Succesul economic al comunismului de stat chinez pare să contrazică proiectul marxist dar confirmă reușita statală chineză sub egidă comunistă. În China, un război civil lung și sălbatic a fundamentat statul autohton comunist. În Germania și în Japonia, un război de anihilare a distrus statul autohton autoritar. Pretențiile istorice și suflul expansionist german și japonez au fost scoase din joc. Ascensiunea postbelică germană și japoneză nu a generat și nu generează anxietăți.

Dimpotrivă, China dezvoltă complicații politice externe, pe măsură ce avansează economic. Demonstrațiile de forță maritimă din zonele în dispută, revizionismul reaprins în disputele cu Japonia și marele plan de extindere afro-sud-american sînt semnale clare. Mult discutata implantare chineză în Africa și America de Sud e, în continuare, un fenomen insuficient descifrat. Recent, Columbia și China au ajuns la un acord pentru construcția unui Panama II, o cale ferată care face legătura între Pacific și Atlantic, dublînd vechiul Canal Panama. Achizițiile de terenuri și exploatări strategice în Africa au atins de asemenea o cotă critică. Toate aceste explorări în spații economice îndepărtate au fost puse pe seama nevoii dramatice de resurse. Detenta economică a Chinei cere cantități fabuloase de de carburant, minereuri și așa numite elemente rare (minereuri și metale de mare puritate).

Ce nu se vede îndeajuns în comentariile pe această temă e colonialismul post-colonialist al Chinei. Extensia economică subîntinde o rețea e influență care nu mai are nevoie de sprijin armat (cum cereau modelele coloniale britanic și francez). În același timp, e greu de imaginat un stat african sau sud-american în stare să anunțe, la un moment dat, naționalizarea capitalului chinez. Investițiile, concesionările, achizițiile chineze în Africa și în America de Sud sînt instrumente soft dar efectul e același: o rețea de control colonial. China nu poate atinge și susține dimenisunile la care tinde, fără expansiune imperială directă sau disimulată. Consecințele abia urmează.

Așadar, triumful modelului chinez și recentul loc doi în ierarhia puterilor economice mondiale sînt mult mai discutabile decît s-ar părea. Necunoscutele sînt, în această clipă, partea cea mai substanțială a spectacolului chinez. Exact din acest motiv, recursul la istorie e obligatoriu. Relansarea chineză nu poate fi redusă la o știre apărută în ziua de 14 februarie 2011. Marele Salt Înainte ordonat de Președintele Mao la sfîrșitul anilor '50 a distrus aproape complet baza demografică și economică a țării. După 60 de ani, China trece prin al doilea Mare Salt Înainte. De data asta cu o șansă reală de plonjon în viitor. Din acest punct de vedere, experiența chineză cu a ei plasticitate istorică extremă, de la extincție la triumf, e un unicat. Nimeni n-a făcut drumul de la abis la apoteoză într-un timp istoric atît de scurt. Măcar atît e clar: ce urmează în continuarea acestei serii istorice nu poate fi banal. Noua producție de istorie chineză va fi, cu siguranță, un export crucial. Peste tot și pentru toți.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG