Europa Liberă: În terminologie de integrare europeană există lexic diferit – se vorbeşte despre „European destination”. Într-un interviu, pe care l-a acordat Bruce Jackson, de exemplu, foloseşte termenul ăsta. Noi preferăm să vorbim cumva mai concret, în termeni „road map”, vorbim despre integrare, vorbim despre asociere. Totuşi, în situaţia în care suntem Republica Moldova, care ar fi terminologia cea mai adecvată, modestă, potrivită?
Vlad Lupan: „Ambele. Pentru că în esenţă ele nu se exclud una pe alta. Noi vorbim în terminologie europeană acum. Vorbim despre integrare europeană, vorbim despre asociere ca paşi tehnici, pe care trebuie să-i parcurgă Republica Moldova spre integrarea într-adevăr în Uniunea Europeană. Mai mult decât atât, aş spune, nu atât integrare, cât intrarea de fapt în Uniunea Europeană.”
Europa Liberă: Deci, nu suntem mai ambiţioşi decât ni s-ar cuveni?
Vlad Lupan: „Ambiţiile se măsoară în dependenţă de acţiunile pe care le întreprindem. Deşi, iarăşi revenim la modalitatea de conlucrare cu Uniiunea Europeană. Şi modalitatea aceasta înseamnă reformele pe care le implementăm la noi acasă, în Republica Moldova. Atâta timp, cât reuşim să implementăm reformele la noi, putem vorbi despre integrare europeană şi despre un ritm sporit de această integrare europeană.”
Europa Liberă: Acum, când Visegradul, V4, sărbătoreşte 20 de ani, e logic să ne uităm la exerienţa lor. În ce măsură se poate face transferul de experienţă într-o zonă mai mare, mai eterogenă? Parteneriatul estic fiind compus din ţări cu diferite viteze de mişcare.
Vlad Lupan: „Integrarea europeană în cazul V4, Visegrad 4, la rândul său a fost şi ea o integrare cu diferite viteze. Putem să ne uităm la experienţa lor, fără îndoială. Mai cu seamă, că sunt state care au trecut printr-o experienţă de tip socialist-sovietic, ca şi noi, de altfel într-o anumită măsură, dar au fost evident state independente. Au avut totuşi o statalitate mult mai consolidată decât cea pe care o are Republica Moldova.
Până la urmă, procesele prin care trecem noi acum sunt aceleaşi procese prin care au trecut, parţial cel puţin, statele din Vişegrad 4. Eu aş spune în felul următor: Parteneriatul estic, de fapt, a fost lansat de unul din statele Vişegrad 4, împreună cu Suedia. Am în vedere Polonia, care a lansat ideea Parteneriatului estic, acceptată de Uniunea Europeană. O ţară, care este parte şi din grupul Vişegrad 4. Diferenţa probabil oarecum este în felul următor – că în cadrul Vişegrad 4, acele patru state practic s-au înţeles să meargă mai mult sau mai puţin coordonat împreună spre integrarea europeană, chiar dacă integrarea cu diferite viteze a avut loc.
În cazul Republicii Moldova nu putem spune că participarea la parteneriatul estic este identică cu Vişegrad 4. Deci eu nu aş spune exact că parteneriatul estic este Vişegrad 4 într-o altă formulă, dar nici nu aş nega acest lucru, pentru că ţările sunt diferite şi procesele de reforme, procesele de mişcare spre Uniunea Europeană sunt diferite. Nu putem compara Republica Moldova, un stat mic, cu Ucraina, care este foarte mare.
Nu putem compara Republica Moldova chiar şi cu Belarusul, care până la urmă este potenţial un membru al Parteneriatului estic. Cred că abordarea diferenţiată, pe care o observăm în relaţia dintre Uniunea Europeană şi Republica Moldova prin intermediul, sau cu ajutorul Parteneriatului estic este acea modalitate, care noi trebuie să continuăm să stăruim. Deci, cu alte cuvinte, pe de o parte da, trebuie să coordonăm în cadrul Parteneriatului estic acţiunile noastre, dar în acelaşi timp să rămânem un membru distinct în cadrul acestui Parteneriat. Nu putem fi trataţi pur şi simplu în grup. Experienţa respectivă a Vişegrad 4 ne este de folos, dar nu doar a Vişegrad 4.”
Europa Liberă: În V4 există o experienţă unică – divizarea Cehoslovaciei. În ce măsură acea experienţă, care are şi parametri tehnici, când frontiera a trecut printr-o curte, în ce măsură aceste experienţe de divizare pot fi utile în zona Parteneriatului estic? Unde există o sumedenie de conflicte, de litigii?
Vlad Lupan: „Evident, suntem ţări diferite, deci de la asta şi pornim. Experienţa este bună, putem acumula o parte din experienţă şi transfera o parte din experienţă. Însă în cazul nostru a fost o altă situaţie, totuşi, pentru că e vorba de divizarea întregii Uniuni Sovietice. Nu vorbim de o divizare dintre Ucraina şi Republica Moldova. Vorbim de divizarea Uniunii Sovietice ca atare. A fost un proces mult mai complex şi mai rămâne în continuare un proces mult mai complex, decât divizarea Cehiei şi Slovaciei.
O experienţă parţial bună pe domeniul frontierei este necesară pentru Republica Moldova în cazul relaţiilor noastre, de exemplu, cu Ucraina. Dar pe de altă parte, fiecare ţară îşi are particularităţile sale şi în cazul dat relaţia dintre Republica Moldova şi, de exemplu, Ucraina pe subiectele de frontieră trebuie rezolvate atât cu experienţa europeană, dar şi pornind în primul şi în primul rând, şi asta de fapt este punctul central, în primul şi în primul rând de la experienţele noastre dintre Ucraina şi Republica Moldova şi de la situaţia noastră.”
