Linkuri accesibilitate

Ceva nu se leagă, nu se constituie în proiecte de interes general; Ipocrizia, corupţia, favoritismul, mişmaşul, indiferenţa au proliferat.


Interminabila tranziţie moldovenească a împlinit, iată, 20 de ani! Două decenii nu e un fleac în viaţa omului. Şi, din păcate, aceste ultime două decenii au fost ca o calamitate, un soi de degringoladă fără de sfîrşit. Dramul de valori şi de moralitate care mai exista în societate a fost substituit de demagogia crasă şi de lupta aprigă-necinstită pentru bunuri şi putere.

Membrii societăţii, care altădată făureau cu mic, cu mare, un viitor luminos comun, s-au refugiat într-o sumedenie de lumi paralele, îmbrăţişînd egoismul fără frontiere, exprimat bine de sintagma Moia hata s kraiu.

Moldova în tranziţie dă impresia unui teren arid, unui spaţiu al provizoratului, al lucrurilor care nu mai o finalitate. De multe ori lucrurile dizgraţioase nu pot fi explicate. Păi, ce explicaţie şi logică pot exista într-un spaţiu ciudat-miraculos în care nimic nu e temeinic, sigur, iar legislaţia e fentată cu nonşalanţă?

De pildă, cum se poate explica facerea proastă a unui drum pentru care s-au cheltuit sume uriaşe? Nicicum. E ca şi cum ai încerca să dezlegi misterele unei galaxii îndepărtate. Mă uit acum cît de greu le este edililor să afle cauzele gropilor apărute pe strada Alba Iulia, reparată recent. La fel, ce explicaţie poate exista atunci cînd omul aruncă resturile de mîncare în tufarii din faţa propriului bloc? Vă asigur că nu e vorba doar de educaţia precară. E ceva mult mai halucinant şi misterios.

Ceva nu merge, nu se leagă, nu se constituie în proiecte de interes general. Ipocrizia, corupţia, favoritismul, mişmaşul, indiferenţa au proliferat în timp ce de pe culmile politice eram bombardaţi mereu cu sloganuri patriotice-colectiviste.
Iar şi mai grav, după părerea mea, e că perioada degringoladei şi a decăderii morale coincide perfect cu epoca independenţei Moldovei. Reiese că noi înşine, nu răulenii străini, sîntem vinovaţi de această stare de fapt. Noi înşine ne-am lăsat în voia degringoladei, ne-am baricadat în oaze ale egoismului şi indiferenţei.

Îmi trece uneori prin minte un gînd năstruşnic: dar poate noi nici nu sîntem în stare să punem lucrurile la punct? Poate nu avem capacitatea de a construi o societate în care legile să fie respectate, impozitele – plătite şi sărăcia – învinsă?
Poate lucrurile ar merge mai bine dacă nişte politicieni şi cinovnici de pe alte meridiane, din ţări mai libere şi mai prospere, ar binevoi să-i înlocuiască o vreme pe politicienii şi cinovnicii autohtoni?

Gîndul e, repet, năstruşnic şi poate fi lesne considerat antistatal, fapt pentru care mă grăbesc să-l atribui domeniului ficţiunii. Numai că scrutînd ultimii 20 de ani, e destul de greu să eviţi gîndurile năstruşnice şi ficţiunea cu elemente terifiante.
XS
SM
MD
LG