Linkuri accesibilitate

Cum să determini cumpărătorii să dea un ban în plus pentru o băutură de calitate?


De mai mulţi ani organizatorii tîrgurilor de vinuri de la Chişinău încearcă să-i determine pe moldoveni să redescopere băutura care se spune că le-a dus vestea în lume, adică vinul. Şi asta pentru că pe an ce trece consumul de vodkă este în permanentă creştere şi a ajuns la cote alarmante nu doar pentru producătorii de vinuri, dar şi pentru medici. Chiar dacă aceste expoziţii sînt organizate după toate rigorile vizitatorii nu dau buzna şi astfel nu justifică eforturile organizatorilor şi producătorilor.

Gheorghe Țurcanu
De ce să cumperi vin îmbuteliat dacă fiecare gospodar de la ţară are vinul lui şi nu ştie ce să facă cu el, m-a întrebat mirat Gheorghe Ţurcanu din Corneşti Ungheni pe care l-am întîlnit zilele trecute la tîrg. „La noi sînt mulţi oameni care au cîte 4, cîte 5 şi 7, şi 10 tone de vin au, că viile colhozului, sovhozului s-au împărţit la oameni şi oamenii au. De pe un hectar de vie 5-6 tone de vin face”.

Omul venise la expoziţie nu să cumpere, ci să-şi vîndă vinul pe care-l ţine în butoaie încă din 2008, lamentîndu-se că oamenii care nu se pricep să facă vin se zgîrcesc să dea un ban în plus pentru o băutură de calitate. „Ei vor ieftin care vor să cumpere. Oamenii-s deprinşi cu de aista care-i 1 leu suta ş-apoi repede-i trage clopotul, 1 leu suta şi se duc la deal. Beu şi înnebunesc şi fac nebunii, iaca cum.”

Sărăcia dar şi publicitatea agresivă la alcool şi bere s-ar face vinovată de faptul că moldovenii nu se prea dau în vînt după vinul îmbuteliat, se îndreptăţesc producătorii de vinuri forţaţi să se orienteze spre exporturi pe pieţe mari. După embargoul din 2006 impus de Federaţia Rusă, principala piaţă de desfacere pentru vinificatorii moldoveni, aceştia s-au văzut puşi în situaţia să-l recucerească pe consumatorul de pe loc, în lipsa unei pieţe de alternativă tot atît de mari.

Adrian Trofimov
Iată ce soluţie au găsit cei de la Agrovin Bulboaca din Anenii-Noi, întreprindere necunoscută pentru moldoveni dar care a fost fondată încă la începutul secolului trecut, îmi povesteşte unul dintre acţionarii acesteia, Adrian Trofim. „În piaţa Moldovei sînt concurenţi puternici. Noi dacă am lucrat pe export în ţară nu ne-am concentrat mult şi şi-au făcut alte firme nume deja şi să schimbi părerea oamenilor e greu, dar oricum e posibil. Acum avem produse noi şi le reclamăm, le propunem oamenilor. Chiar cu kagorul nostru, muscatul. E tehnologia veche şi acum mai rar oamenii respectă tradiţia şi chiar sînt oameni cărora le place. Ne specializăm, da. Mai mult ne specializăm în vin dulce.”

Alexandru Luchianov
Alexandru Luchianov, unul din proprietarii vinăriei Et Cetera din Crocmaz, Ştefan-Vodă, vede însă altfel lucrurile. Vinificatorul crede că moldoveanul poate fi atras dacă-i propui ceva cu totul deosebit sub aspectul calităţii. În loc să producă mult şi pentru toţi, Alexandru Luchianov a mers pe ideea vinului select, pe care îl distribuie doar la restaurante şi colecţii private. „Este loc pe piaţă. Eu văd altfel strategia mea. Reţelele de restaurant, întîlniri, serate corporative şi altele… A fost o tradiţie oarecare, o cultură, o acceptăm şi pe asta, fie, dar vrem totuşi să educăm consumatorul să aprecieze vinurile din alt punct de vedere. Nu de aceea că-l face bunelul, tatăl sau neamul lui. Vinul ca să-l faci există o tehnologie. Ca să-l faci corect trebuie să respecţi această tehnologie.”

Alţi producători de vinuri se gîndesc să meargă pe altă cale, cea care s-a dovedit foarte eficientă în cazul companiilor de bere şi alcool care-şi măresc acum profiturile pe seama cumpărătorului moldovean. Numai că puţini vinificatori au resurse disponibile pentru publicitatea pe care şi-ar dori-o, cea care să aducă şi vînzări neîntîrziate, îmi spune Valeriu Minciuc, directorul firmei Vindicum. Ceea ce e mai la îndemîna producătorilor mici sînt ocaziile pe care le au la expoziţii de acest fel să-i convingă pe moldoveni să bea şi altceva decît vodkă sau vin de casă. „Numai prin metoda de convingere, adică metoda de-a da omului să guste ceea ce producem. Numai prin degustări publice. ”

Nu se ştie unde a ţintit anume, - să ridice cultura consumului de vinuri, să-i ajute pe vinificatorii autohtoni sau să adauge la buget -, dar decizia recentă a guvernului de a mări accizele la alcoolul importat la prima vedere le pică bine vinificatorilor. Rămîne însă de văzut dacă aceasta va influenţa şi preferinţele moldovenilor în ale băuturilor. Date neoficiale pe care le vehiculează producătorii de vinuri arată că în interiorul ţării se cumpără anual aproximativ 2 milioane de sticle de vin şi 44 de milioane de butelii de vodkă.
XS
SM
MD
LG