Crizele din Egipt şi Tunisia au demonstrat încă odată că Uniunea Europeană cu greu se adună să vorbească pe o singură voce, când vine vorba de politică externă. Și aceasta cu toate că de la începutul anului, funcţionează Serviciul de acţiune externă al Uniunii Europene, un fel de minister de externe comun, condus de Catherin Ashton. Ileana Giurchescu cu detalii.
În timpul crizei din Egipt, Catherin Ashton a făcut, discret, politică în spatele uşilor închise. În același timp, colegul ei britanic, ministrul de externe William Hague a plecat în Egipt unde şi-a exprimat deschis sprijinul pentru protestatarii anti-Mubarak şi a pledat pentru o tranziţie paşnică spre democraţie.
Două stiluri diametral opuse care reflectă nu numai două temperamente diferite. Ci şi faptul că noul serviciul diplomatic este exact atât de eficient cât permit ţările membre – cum declară mai multe surse diplomatice de la Bruxelles.
Se pare că la sediul Uniunii Europene nu sunt puţini cei care se întreabă dacă Catherin Ashton are talentul şi charisma necesar postului de sefă a diplomaţiei europene. Mai ales cânt este comparată cu predecesorul ei, Javier Solana.
Analista Rosa Balfour, de la Centrul pentru politici europene de la Bruxelles este însă de părere că tocmai de aceea a fost aleasă, pentru că nu este Solana.
Oricum, în problema egipteană, lui Catherin Ashton i-ar fi fost greu să acţioneze imediat şi eficient pentru că poziţiile ţărilor membre erau atît de diferite: în linii mari, se împărţeau în trei grupuri, cele care au sprijinit de la bun inceput demonstraţiile de protest, cum a fost Germania; ţări ca Franţa şi Marea Britanie care ar fi preferat să aştepte să vadă cum se termină revolta; şi în ultimă instanţă ţări ca Italia, care l-au sprijinit mereu pe Hosni Mubarak.
La fel de ezitant a reacţionat Uniunea Europeană şi la revolta din Tunisia, mai ales că Franţa a jucat acolo un rol central: ministrul fancez de externe Michele Alliot-Marie i-a oferit dictatorului Ben Ali sprijinul explicit al ţării sale cu numai câteva zile înainte ca acesta să fie obligat să demisioneze. De atunci, ministrul francez este în centrul unui scandal fără precedent în Franţa.
Şi care ar putea fi lecţiile celor două crize pentru politica externă europeană ? Deputata europeană Ana Gomes crede că în viitor, Uniunea Europeană ar trebui să pună mai multă greutate pe drepturile omului şi promovarea democraţiei, renunţând să sprijine autocraţi locali în numele stabilităţii.
Deputata portugheză crede că ţările europene ar trebui, în viitor, să finanţeze programe de întărire a societăţii civile, a instituţiilor care garantează funcţionarea democraţiei.
